7 definiții pentru urui
Explicative DEX
urui1 sn [At: CADE / V: huroaie sf, huroi, h~, uroaie, uroi / Pl: ? / E: pvb urui3] (Olt; Ban) Urluială (2).
❍URUI1 = URLUI.
- sursa: CADE (1926-1931)
- adăugată de Andreea H-I
- acțiuni
URUI2... 👉 HURUI...
- sursa: CADE (1926-1931)
- adăugată de Andreea H-I
- acțiuni
uroaie sf vz urui1
- sursa: MDA2 (2010)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
uroi s vz urui1
- sursa: MDA2 (2010)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
HURUI1, URUI1 (-uesc, -uiu) I. vb. intr. 1 A face sgomot ca roatele unui car sau unei trăsuri pe caldarîm, sau ca niște pietre ce se rostogolesc lovindu-se unele de altele, a durui: un pod nesfîrșit huruie sub roate (IRG.); Treceau bărbați, treceau femei, Și uruiau trăsuri pe stradă (COȘB.); cărbuni, piatră, baloturi grele de mărfuri s’asvîrl huruind pe jghiaburi de lemn (VLAH.) ¶ 2 A hîrîi ¶ 3 A gongoni (despre porumbei). II. vb. refl. Băn. Trans. a se surpa, a se nărui: la marginea orașului văzu o casă care era să se huruie de veche (RET.).
- sursa: CADE (1926-1931)
- adăugată de Onukka
- acțiuni
† HURUI2, URUI2 (-uesc) vb. tr. Băn. Olten. 🏚 A urlui: în rîșnițe ... cucuruzul se uruește pentru a se da vitelor (LIUB.).
- sursa: CADE (1926-1931)
- adăugată de Onukka
- acțiuni
| substantiv neutru (N70) | nearticulat | articulat | |
| nominativ-acuzativ | singular |
|
|
| plural | — | — | |
| genitiv-dativ | singular |
|
|
| plural | — | — | |
| vocativ | singular | — | |
| plural | — | ||