5 definitions for transige
General use dictionaries
transige vi [At: COSTINESCU / Pzi: ~sig / E: fr transiger] (Înv) 1 A aplana un conflict prin concesii reciproce. 2 (Jur) A pune capăt unui proces sau a-l evita printr-o tranzacție.
TRANSIGE vb. III. intr. (Rar) A aplana un conflict prin concesii reciproce, a ajunge la un compromis. [P.i. transig. / < fr. transiger, it., lat. transigere].
- source: DN (1986)
- added by LauraGellner
- actions
TRANSIGE vb. intr. a aplana un conflict prin concesii reciproce, a ajunge la un compromis. ◊ (jur.) a pune capăt unui proces. (< fr. transiger, lat. transigere)
- source: MDN '00 (2000)
- added by raduborza
- actions
*transíg, -ís (inuz.), a -íge v. intr. (lat. tráns-igo, -ígere, -áctum, d. trans, dincolo, și ágere, a mîna. V. transacțiune). Fac o transacțiune, mă înțeleg fără proces. Fig. Fac concesiunĭ unde n’ar trebui: cine-ĭ gentilom să nu transigă cu onoarea!
- source: Scriban (1939)
- added by LauraGellner
- actions
Morphological dictionaries
transige vb., ind. prez. 1 sg. transig, 3 sg. transige
- source: Ortografic (2002)
- added by siveco
- actions
| verb (V664) Inflection sources: DOR | infinitive | long infinitive | participle | gerund | imperative 2nd person | ||
(a)
|
| — |
| singular | plural | ||
|
| ||||||
| number | person | present | present subjunctive | imperfect | simple perfect | pluperfect | |
| singular | 1st (eu) |
| (să)
|
| — | — | |
| 2nd (tu) |
| (să)
|
| — | — | ||
| 3rd (el, ea) |
| (să)
|
| — | — | ||
| plural | 1st (noi) |
| (să)
|
| — | — | |
| 2nd (voi) |
| (să)
|
| — | — | ||
| 3rd (ei, ele) |
| (să)
|
| — | — | ||
transige, transigverb
- 1. A aplana un conflict prin concesii reciproce, a ajunge la un compromis. DN
- 1.1. A pune capăt unui proces. MDN '00
-
etymology:
- transiger DN
The full definition list is available on the definitions tab.