25 de definiții pentru privilegiu (pl. -ii)

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

PRIVILEGIU, privilegii, s. n. Avantaj, scutire de obligații (către stat), drept sau distincție socială care se acordă, în situații speciale, unei persoane, unui grup sau unei clase sociale ori, în feudalism, orașelor și mănăstirilor; (concr.) act prin care se acordă un avantaj, un drept, o distincție etc. ♦ Spec. (Jur.) Drept conferit de lege unui creditor de a fi preferat celorlalți creditori, în virtutea creanței sale. ♦ P. gener. Drept, avantaj, favoare; împrejurare favorabilă pentru cineva. [Pl. și: (înv.) privilegiuri] – Din fr. privilège, lat. privilegium.

PRIVILEGIU, privilegii, s. n. Avantaj, scutire de obligații (către stat), drept sau distincție socială care se acordă, în situații speciale, unei persoane, unui grup sau unei clase sociale ori, în feudalism, orașelor și mănăstirilor; (concr.) act prin care se acordă un avantaj, un drept, o distincție etc. ♦ Spec. (Jur.) Drept conferit de lege unui creditor de a fi preferat celorlalți creditori, în virtutea creanței sale. ♦ P. gener. Drept, avantaj, favoare; împrejurare favorabilă pentru cineva. [Pl. și: (înv.) privilegiuri] – Din fr. privilège, lat. privilegium.

privilegiu sn [At: IST. Ț. R. 14 / V: (înv) prevel~, preveligiu, ~veleghie[1] sf, ~veleghiu, ~vele~, ~eghie sf, ~eghiu, ~eghium, ~lighion, ~lighiu / Pl: ~gii, (înv) ~ri / E: lat privilegium, fr privilège] 1 Avantaj, scutire de obligații către stat. 2 Drept sau distincție socială care se acordă în anumite perioade sau în situații speciale unei persoane, unui grup social, unui partid, orașelor, mănăstirilor etc. 3 (Pex; ccr) Act, document prin care se acordă un privilegiu (2). 4 (Pgn) Drept, avantaj, libertate, favoare de care se bucură cineva sau pe care și le ia cineva datorită unor circumstanțe determinate. 5 (Jur) Drept conferit de lege unui creditor de a fi preferat celorlalți creditori ai aceleiași persoane în satisfacerea creanței sale. corectat(ă)

  1. În original, fără accent; la fel și variantele ~eghie și ~eghium, în original, neaccentuate — LauraGellner

PRIVILEGIU, privilegii, s. n. Avantaj, înlesnire sau drept care se acordă, în urma unei situații speciale, unei persoane, unui grup sau unei clase sociale; (concretizat) act prin care se acordau în trecut avantaje (mai ales comerciale). Dați ordin să înceteze privilegiile de care se bucură acești domni în fața autorităților. VORNIC, P. 91. ◊ (Cu sens colectiv) Privilegiul sărăcește nația de capacități și de averi; se ridică privilegiul din legile noastre ca să se poată folosi nația de toate comorile sale morale și materiale. BOLLIAC, O. 261. – Pl. și: (învechit) privilegiuri (BĂLCESCU, O. I 37).

PRIVILEGIU s.n. Înlesnire, drept acordat cuiva de a se bucura de avantaje deosebite. ♦ (Jur.) Drept de care se bucură o persoană (juridică sau fizică) de a fi preferată la plată înaintea altora. [Pron. -giu, pl. -ii, -iuri. / < lat. privilegium, cf. it. privilegio, fr. privilège].

PRIVILEGIU s. n. 1. drept acordat cuiva de a se bucura de avantaje deosebite. 2. (jur.) drept conferit de lege unui creditor de a fi preferat la plată înaintea altora. (< fr. privilège, lat. privilegium)

PRIVILEGIU ~i n. 1) Drept particular acordat unui individ sau unei colectivități, pe care ceilalți membri ai societății nu-l posedă; avantaj. 2) Bunăvoință deosebită acordată cuiva; favoare. /<fr. privilege, lat. privilegium

privilegiu n. 1. drept sau folos particular acordat cuiva: Revoluțiunea cea mare franceză a distrus vechile privilegii; 2. act ce conține concesiunea unui privilegiu: tipografii aveau înainte privilegii pentru cărțile lor; 3. facultate particulară, dar natural: rațiunea e privilegiul omului.

*privilégiŭ n. (lat. privilegium, d. privus, privat, și lex, légis, lege)). Prerogativă, avantaj, favoare, drept personal pe care nu-l aŭ și alțiĭ și care e stabilit de uz orĭ acordat de suveran: privilegiile nobilimiĭ odinioară, privilegiu dat de Roman-Vodă al Moldoveĭ la 4 Aŭgust 1447 Sașilor din Brașov. Lege specială făcută p. o societate: Banca Națională a Româniiĭ are privilegiu de a emite hîrtiĭ de bancă. Fig. Dar al naturiĭ saŭ al soarteĭ: frumuseța e mare privilegiŭ. – Pe la 1800-1860 priviléghie, f. (rus. privilégiĭa). V. scutire, pronomie, preferență.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

privilegiu s. n., art. privilegiul; pl. privilegii, art. privilegiile (desp. -gi-i-)

privilegiu [giu pron. gĭu] s. n., art. privilegiul; pl. privilegii, art. privilegiile (-gi-i-)

privilegiu s. n. [-giu pron. -giu], art. privilegiul; pl. privilegii, art. privilegiile (sil. -gi-i-)

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

PRIVILEGIU s. 1. v. prerogativă. 2. drept. (S-a folosit de ~ul pe care îl are.) 3. v. avantaj. 4. avantaj, favoare. (Mă bucur de ~ul de a-l cunoaște.) 5. v. cinste. 6. avantaj, binefacere, dar, folos. (~iile tehnicii moderne.)

PRIVILEGIU s. 1. prerogativă, (înv.) pronomion. (~ al unui demnitar.) 2. drept. (S-a folosit de ~ul pe care îl are.) 3. avantaj, favoare, înlesnire, ușurință, (pop. și fam.) hatîr. (Se bucură de unele ~ii.) 4. avantaj, favoare. (Mă bucur de ~ul de a-l cunoaște.) 5. cinste, favoare, onoare, (pop. și fam.) hatîr. (I se face ~ul de a fi invitat la solemnitate.) 6. avantaj, binefacere, dar, folos. (~iile tehnicii moderne.)

Intrare: privilegiu (pl. -ii)
privilegiu1 (pl. -i) substantiv neutru
  • pronunție: privilegĭu
substantiv neutru (N54)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • privilegiu
  • privilegiul
  • privilegiu‑
plural
  • privilegii
  • privilegiile
genitiv-dativ singular
  • privilegiu
  • privilegiului
plural
  • privilegii
  • privilegiilor
vocativ singular
plural
prevelegiu
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
preveligiu
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
priveleghie
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
priveleghiu
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
privelegiu
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
privileghie
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
privileghiu
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
privileghium
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
privilighion
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
privilighiu
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
privilegiu2 (pl. -uri) substantiv neutru
  • pronunție: privilegĭu
substantiv neutru (N50)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • privilegiu
  • privilegiul
  • privilegiu‑
plural
  • privilegiuri
  • privilegiurile
genitiv-dativ singular
  • privilegiu
  • privilegiului
plural
  • privilegiuri
  • privilegiurilor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

privilegiu, privilegiisubstantiv neutru

  • 1. Avantaj, scutire de obligații (către stat), drept sau distincție socială care se acordă, în situații speciale, unei persoane, unui grup sau unei clase sociale ori, în feudalism, orașelor și mănăstirilor. DEX '09 DEX '98 DLRLC DN
    • format_quote Dați ordin să înceteze privilegiile de care se bucură acești domni în fața autorităților. VORNIC, P. 91. DLRLC
    • format_quote (cu sens) colectiv Privilegiul sărăcește nația de capacități și de averi; se ridică privilegiul din legile noastre ca să se poată folosi nația de toate comorile sale morale și materiale. BOLLIAC, O. 261. DLRLC
etimologie:

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.