OMAGIU, omagii, s. n. 1. (În Evul Mediu) Ceremonie care cuprindea jurământul de credință și de supunere al unui vasal față de suzeranul său. 2. Manifestare (prin cuvinte, gesturi etc.) a credinței, respectului, admirației sau recunoștinței față de cineva; ofrandă, prinos. ◊ Expr. Omagiile mele = formulă de salut respectuos. – Din it. omaggio.

omagiu sn [At: ȘINCAI, HR. I, 354/33 / V: (iuz) homaghium, homagi, ~aj / Pl: ~ii și (iuz) ~ri, ~age / E: lat homagium, it omaggio, fr hommage] 1 (În feudalism) Jurământ de credință și de supunere al unui vasal către suzeranul său. 2 Manifestare prin cuvinte, gesturi etc. a credinței, respectului, admirației sau recunoștinței față de cineva Si: prinos.

*OMAGIU (pl. -gii) sn. 1 Promisiunea de credință și de devotament ce o făcea vasalul către seniorul său ¶ 2 Ⓕ Închinăciune, semn de respect, de venerațiune, de supunere ¶ 3 Prinos, dar respectuos, ofrandă [fr. homage].

OMAGIU, omagii, s. n. 1. (În evul mediu) Ceremonie care cuprindea jurământul de credință și de supunere al unui vasal față de suzeranul său. 2. Manifestare (prin cuvinte, gesturi etc.) a credinței, respectului, admirației sau recunoștinței față de cineva; ofrandă, prinos. ◊ Expr. Omagiile mele = formulă de salut respectuos. – Din it. omaggio.

OMAGIU, omagii, s. n. 1. Manifestare (prin cuvinte, gesturi etc.) a respectului, admirației sau recunoștinței față de cineva. Din iarbă rupse un mac roșu de cîmp Și-l puse, ca omagiu, pe-un panou. D. BOTEZ, F. S. 41. Se disputau care de care să-i aducă mai multe omagii. BOLINTINEANU, O. 417. Simt o plăcută datorie a-ți prezenta aici omagiile mele de autor. ALECSANDRI, T. II 54. Omagiile mele, formulă ceremonioasă de salut, v. respect. 2. (în orînduirea feudală) Ceremonie de închinare care cuprindea jurămîntul de credință și supunere al unui vasal către suveranul său. – Pl. și: (învechit) omage (ALECSANDRI, T. 1308), omagiuri (ALEXANDRESCU, M. 189).

OMAGIU s.n. 1. Jurămînt de credință făcut de un vasal seniorului său; raport dintre vasal și senior; supunere către suzeran. 2. Semn de respect, de admirație pentru cineva. [Pron. -giu, pl. -ii, var. omaj s.n. / < lat. homagium, it. omaggio, cf. fr. hommage].

OMAGIU s. n. 1. (în evul mediu) jurământ de credință și de supunere făcut de un vasal către suzeranul său. 2. manifestare a credinței, respectului, admirației față de cineva. (< lat. homagium, it. omaggio, fr. hommage)

OMAGIU ~i n. 1) Donație oferită în semn de respect sau admirație față de cineva; prinos; ofrandă. ◊ ~ile mele formulă de salut reverențios. ~ din partea autorului formulă de dedicație a unei cărți. 2) ist. Jurământ de devotament al unui vasal față de suveranul său. [Sil. -giu] /<it. ommagio, fr. hommage

omagiu n. 1. îndatorirea vasalului către suzeranul său; 2. fig. supunere, respect: a prezenta omagiile sale; 3. dar respectuos, ofrandă: omagiu de recunoștință (= fr. hommage).

*omágiŭ n. și -áj n., pl. e (fr. hommage, d. mlat. hominaticum, de unde s’a făcut *omnage, ommage, scris azĭ cu h fiindcă vine d. lat. homo, om. V. omenie). Obligațiunea vasaluluĭ față de suzeranu luĭ. Fig. Respect, venerațiune: omagiŭ virtuțiĭ. Dar respectuos, prinos: a face cuĭva omagiu uneĭ cărțĭ saŭ omagiŭ cu o carte. A prezenta cuĭva omagiile tăle, a-ĭ prezenta salutărĭ, complimente și alte expresiunĭ de politeță.

omaj sn vz omagiu

OMAJ s.n. v. omagiu.

omagiu s. n., art. omagiul; pl. omagii, art. omagiile (desp. -gi-i-)

omagiu [giu pron. gĭu] s. n., art. omagiul; pl. omagii, art. omagiile (-gi-i-)

omagiu s. n. [-giu pron. -gĭu], art. omagiul; pl. omagii, art. omagiile (sil. -gi-i-)

omagiu

omagiu, -gii.

omagiu (omagii), s. n. – Manifestare de respect; prinos, ofrandă. It. omaggio. – Der. omagia, vb. (a aduce omagiu); omagial, adj. (de omagiu).

omagiu CADE și, după el, Scriban și DLRM, explică acest cuvînt prin fr. hommage, desigur numai din deprinderea de a se referi totdeauna la franceză, căci italiana are și ea pe omaggio. Dacă e adevărat că uneori nu avem cum ști din care limbă apuseană vine un împrumut, în cazul acesta avem semne clare că punctul de plecare este italiana. Cu foarte rare excepții, forma sufixului este -aj, ceea, ce arată că cuvintele vin din franțuzește, sau cel puțin au fost refăcute după model franțuzesc (aliaj, bagaj, curaj, garaj, viraj etc.). Forma cu -agiu a rămas numai acolo unde formația era alta decât fr. -age < lat. -aticum (adagiu, contagiu, naufragiu, sufragiu, care au încă în latinește terminația -agium ; vezi și G. Ciompec, SMFC, I (1959), p. 53) sau unde atmosfera italiană a sprijinit puternic forma cu -agiu (mesagiu, vezi mesager, peisagiu, personagiu, toate, de altfel, înlocuite în cele din urmă de forme cu -aj). Singura excepție o constituie ravagii, de origine franceză și totuși păstrat cu g, dar folosit numai la plural. Mai puternică este influența italiană la cuvintele cu -egiu (<it. -eggio : arpegiu, cortegiu, solfegiu, în timp ce singur manej reproduce forma franceză, venită eventual prin intermediu rusesc). O a doua obiecție față de etimologia prin franțuzește : de obicei în împrumuturile din franțuzește se păstrează sau mai bine-zis se introduce în pronunțare h. Cuvintele indiscutabil franțuzești ca harnașament, harpon, hașura, haveză, hotel, hughenot, huilă, husă se pronunță toate cu h. Am trecut în revistă, după DLRM, cuvintele romînești care încep cu o și n-am găsit nici un exemplu de cuvînt autentic franțuzesc începător cu h, cu excepția lui oboi (dar cf. it. oboe, germ. Oboe, bg. обой, gr. ὄμποε, care seamănă mai bine cu forma romînească decît cea franceză ; în nemțește cuvîntul vine din italienește ; de ce în romînește n-ar fi la fel ?). Olandă vine din grecește (vezi p. 14). Deci dacă omagiu era din franțuzește, s-ar fi pronunțat cu h.

omagiu, omagii s. n. (pub., peior.) lucrare sau manifestare pseudoartistică de preamărire a familiei Ceaușescu.

OMAGIU s. v. glorie.

OMAGIU s. cinste, cinstire, elogiu, glorie, laudă, mărire, preamărire, preaslăvire, proslăvire, slavă, slăvire, (înv.) mărie, pohfală, pohvalenie. (Aduceți ~ eroilor patriei.)

OMAGIU s. n. 1. (În feudalism) Jurămînt de credință și de supunere al unui vasal către suzeranul său. Consiliarii lui Petru Palatinului Moldovei întăresc omagiul, făcut craiului Vladislav. șincai, hr. r, 354/33. Că-i pun homaghium, adecă a-i pune jurămîntul. Molnar, 1. 408/7. Trecu pe la Cracovia, spre a înfățoșa lui Vlădislav omagiul său. asachi s.. l. ii, 43. El reînnoiește în 1468 jurămîntul de credință regelui Cazimir, făgăduindu-i iarăși că va veni în persoană, spre a depune omagiul. xenopol, 1. r. iv, 39, cf. șĂiEANu, barcianu. În 1387, același Petru al Mușatei prestează omagiu regelui Vladislav lagello. bul. com. isiv v, 33, cf. alexi, w. Marii seniori nu recunoșteau în rege decît pe suzeranul ales, căruia nu-i datorau decît serviciile feudale, derivînd din omagiu. oțetea, h. 75. 2. Manifestare (prin cuvinte, gesturi etc.) a credinței, respectului admirației sau recunoștinței față de cineva; prinos, ofrandă. Au priimit în Vienna homaghiumul orășeanilor. CALeNsDAriu (1820), 2/11. Alegerea aceasta ce s-au priimit cu toată plăcerea unui norod slobod este un (homagi) semn de credință adus jertvă rigatului. cr (1830), 60¹/34. Merg magnați și alte deputațiuni... spre a-și depune homagiile lor la augusa pereche căsătorită. barițiu, p. a. ii, 695. Nu se tem a aduce omagiul lor adevărului. man. sănăt. 11/22. Nu putui, găsi culoare Nici omagiuri a descri Frumusețea-ncîntătoare. alexandrescu, o. I, 277. Asta sublimă operă... procură autorului ei cele mai splendide omage din partea tutulor. filimon, o. ii, 314. Grațioasa me doamnă, permiteți-mi să depun omagele mele la picioarele d-voastră. alecsandri, t. 1308. Se disputau care de care să-i aducă mai multe omagii. bolintineanu, o. 417, cf. ddrf, șăîneanu, barcianu. Din iarbă rupse un mac roș de cîmp Și-l puse, ca omagiu, pe-un panou. d. botez, f. s. 41. Eu n-am venit decît pentru o secundă: ca să-mi prezint omagiile mele. sadoveanu, o. ix, 73. Avea și ea ambiția de a primi omagiile tuturor personalităților. călinescu, s. 421. Marile doamne... așezate pe o canapea fastuoasă în colț, îngăduie ca persoanele prezente să vie pe rînd să le prezinte omagiile lor. camil petrescu, o. ii, 411. A servi oamenii înseamnă a le aduce omagiul pe care-l prețuiesc ei, nu acela pe care-l cred alții cel mai potrivit. ralea, s. t. i, 34. ◊ (În formule de salut) Omagiile mele. – pl.: omagii și (ieșit din uz) omagiuri, omage. – Și: (ieșit din uz) omaj (i. negruzzi, s. vi, 167), homaghium, homagi s. n. – Din lat. homagium, it. omaggio, fr. hommage.