OBORÎ (obor) vb. tr. A doborî, a culca la pămînt: buzduganul armașului, lovindu-l drept în frunte, îl oborî la pămînt (NEGR.); Rînduri întregi prăvale și oboară (BD.-DEL.); dacă i se întîmplă să oboare vre-o păsăruică oarbă (ALECS.); să avem îndestui cosași spre a putea ~ iarba la pămînt în timpul cuvenit (ION.) [vsl. oboriti].

OBORÎ, obor, vb. IV. Tranz. (Învechit și arhaizant) A doborî, a culca (cu o lovitură) la pămînt, a ucide; fig. a scoate prin uneltiri dintr-un post, dintr-o demnitate. Pe tatăl meu... îl oborîseră cu buzduganele vorniceii Sucevii. SADOVEANU, N. P. 33. N-apucă să sfîrșească, căci buzduganul armașului, lovindu-l drept în frunte, îl oborî la pămînt. NEGRUZZI, S. I 152. Ei știu foarte bine, că de nu mă vor oborî ei, eu îi voi oborî. KOGĂLNICEANU, S. 187.

oborî v. 1. Mold. a doborî: cu a lui groaznică năvală cai, călăreți oborînd NEGR. [Slav. OBORITI, a răsturna, a prăpădi].

OBOR¹ (pl. -oare, -oară) sn. 1 Împrejmuire, ocol pentru vite (pe lîngă o casă țărănească): Am un ~ de boi roșii și unul negru: cînd bag boul negru între cei roșii, pe toți îi răscolește (GOR.), ghicitoare despre „vătraiul și cărbunii” ¶ 2 ⚚ Tîrg de vite, de fîn, de lemne (la marginea unui oraș): și măgarul se vinde în ~ul armăsarilor (PANN); în ziua de ~ săptămînal, cînd vin țăranii din tot județul la tîrg (BR.-VN.); F: parcă-i de la ~, e bădăran, mojic [bg. srb.].

OBOR² sbst. 🐟 Sfoară, frînghiuță trecută prin ochiurile de la marginea prostovolului sau năvodului și pe care sînt înșirate din distanță în distanță, alice sau greutăți de plumb [rus. o b ó r a].

2) obór, a -î v. tr. (vsl. o-boriti, a desființa, d. boron-brati, a lupta; sîrb. boriti se, a lupta. V. obor 2 și dobor). Vechĭ. Dobor, trîntesc. Răpun. Fig. Desființez: a oborî o lege.

oborî (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. obor, 3 oboară, imperf. 1 oboram; conj. prez. 1 sg. să obor, 3 să oboare; imper. 2 sg. afirm. oboară

oborî (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 oboară, perf. s. 3 sg. oborî, 3 pl. oborâră; ger. oborând; part. oborât

oborî vb., ind. prez. 1 sg. obor, 3 sg. și pl. oboară

obor, oboară 3 sg. și pl., -rînd ger., -rît prt., -rîtor adj. v.

oborî (obor, -ît), vb. – A prăvăli, a dărîma. Sl. (sb., cr., slov.) oboriti (Miklosich, Slaw. Elem., 33; Cihac, II, 221). Sec. XVII, înv., se folosește azi numai în forma doborî, der. doborîtor, adj. (nimicitor).

OBORÎ vb. v. arunca, azvârli, culca, dărâma, doborî, întinde, lungi, prăbuși, prăvăli, răsturna, trânti.

oborî vb. v. ARUNCA. AZVÎRLI. CULCA. DĂRÎMA. DOBORÎ. ÎNTINDE. LUNGI. PRĂBUȘI. PRĂVĂLI. RĂSTURNA. TRÎNTI.

oborî, obor, (aborî), v.t. (reg.) A doborî, a răsturna: „Apoi o zinit un vânt de-o oborât pădurea tătă gios” (Papahagi, 1925: 320). – Din sl. oboriti „a răsturna, a prăpădi” (Scriban, DEX, MDA).

oborî, obor, (aborî), vb. tranz. – (reg.) A doborî (Papahagi, 1925): „Apoi o zinit un vânt de-o oborât pădurea tătă gios” (Papahagi, 1925: 320; Sat Șugatag). – Din sl. oboriti „a răsturna, a prăpădi” (Scriban, Șăineanu; Miklosich, Cihac, cf. DER; DEX, MDA).

oborî, obor, vb. tranz. – A doborî (Papahagi 1925). – Din sl. oboriti.