NUCLEU, nuclee, s. n., (3) nuclei, s. m. 1. S. n. (Fiz.) Particulă centrală a unui atom alcătuită din protoni și neutroni, purtătoare de sarcini electrice pozitive, în care este concentrată aproape toată masa atomului. ◊ Nucleu cristalin = cristal de dimensiuni foarte mici, care servește ca centru de depunere în cursul cristalizării unei soluții sau topituri. (Astron.) Nucleu de cometă = parte a capului unei comete formată dintr-un conglomerat de bucăți de gheață și materie solidificată. Nucleu de galaxie = porțiune centrală a unei galaxii, cu aspect compact. 2. S. n. (Chim.) Ciclu de atomi sau ansamblu de cicluri de atomi alipite, care formează scheletul moleculelor unei substanțe și care rămâne neschimbat la toți derivații substanței respective. 3. S. m. (Biol.) Element constitutiv al celulei organice, de formă sferică sau ovoidală, situat în plasmă, având o structură proprie și îndeplinind funcții însemnate în viața celulei. ♦ Grupare de celule nervoase din axul nervos, care constituie centri nervoși sau regiunea de origine a unor nervi. 4. S. n. Fig. Element esențial, central al unui lucru, al unei acțiuni. ♦ Grup restrâns de persoane care acționează în mod organizat și în jurul căruia se formează sau tinde să se formeze o grupare mai mare. – Din fr. nucléus, lat. nucleus.

nucleu sn [At: BARASCH, B. 5 / Pl: ~ee, ~ri, (rar, sm) ~ei / E: lat nucleus „sâmbure”, fr nucléus] 1 (Blg) Element constitutiv al celulei organice, de obicei de formă sferică sau ovoidală, mai vâscos și mai refringent decât citoplasma în care este cuprins, având o structură proprie și îndeplinind funcții importante în viața celulei. 2 Grupare de celule nervoase din axul nervos, care constituie centri nervoși sau regiunea de origine a unor nervi. 3 (Fiz; șîs ~ atomic) Particulă centrală a unui atom, alcătuită din protoni și neutroni, purtătoare de sarcini electrice pozitive, în care este concentrată aproape toată masa atomului. 4 (Chm) Ciclu de atomi sau ansamblu de cicluri de atomi alipite, care formează scheletul moleculei unei substanțe și care rămâne neschimbat la toți derivații substanței respective. 5 Grup de molecule, de atomi sau de ioni în jurul căruia se depune o substanță în procesul de condensare, cristalizare etc. 6 (Ast) Porțiune centrală a unei comete sau galaxii. 7 (Îs) ~ cristalin Cristal de dimensiuni foarte mici, care servește ca centru de depunere în cursul cristalizării unor soluții sau topituri. 8 Parte centrală, fundamentală, esențială a unui lucru, a unei acțiuni. 9 Grup restrâns de persoane care acționează în mod organizat și în jurul căruia se formează o grupare mai mare Si: (rar) miez. 10-11 Centru (de difuzare sau) de concentrare.

NUCLEU, nuclee, s. n. 1. (Fiz.) Particulă centrală a unui atom alcătuită din protoni și neutroni, purtătoare de sarcini electrice pozitive, în care este concentrată aproape toată masa atomului. ◊ Nucleu cristalin = cristal de dimensiuni foarte mici, care servește ca centru de depunere în cursul cristalizării unei soluții sau topituri. (Astron.) Nucleu de cometă = parte a capului unei comete formată dintr-un conglomerat de bucăți de gheață și materie solidificată. Nucleu de galaxie = porțiune centrală a unei galaxii, cu aspect compact. 2. (Chim.) Ciclu de atomi sau ansamblu de cicluri de atomi alipite, care formează scheletul moleculelor unei substanțe și care rămâne neschimbat la toți derivații substanței respective. 3. (Biol.) Element constitutiv al celulei organice, de formă sferică sau ovoidală, situat în plasmă, având o structură proprie și îndeplinind funcții însemnate în viața celulei. ♦ Grupare de celule nervoase din axul nervos, care constituie centri nervoși sau regiunea de origine a unor nervi. 4. Fig. Element esențial, central al unui lucru, al unei acțiuni. ♦ Grup restrâns de persoane care acționează în mod organizat și în jurul căruia se formează sau tinde să se formeze o grupare mai mare. [Pl. și: (m.) nuclei] – Din fr. nucléus, lat. nucleus.

NUCLEU, nuclee, s. n., și nuclei, s. m. (Chim.) Ciclu de atomi sau ansamblu de cicluri alipite care formează scheletul moleculelor unor anumite substanțe și care rămîne neschimbat la toți derivații substanței respective. ♦ (Fiz.) Partea centrală a unui atom, purtătoare de sarcini electrice pozitive, în care este concentrată aproape toată masa atomului. ◊ Nucleu cristalin = cristal de dimensiuni foarte mici care servește ca centru de depunere în cursul cristalizării unei soluții sau topituri. ♦ (Biol.) Element al celulei, situat în plasmă, cu o structură proprie și îndeplinind funcții importante în viața celulei. Nucleul joacă un rol foarte important în procesul schimbului de materii, al metabolismului celulei. ANATOMIA 15. Celula de fuziune binucleată (= cu doi nuclei) se alungește în direcția epidermei; nucleii migrează spre vîrf și se divid. SĂVULESCU, M. U. I 51. ♦ Fig. Element esențial al unui lucru, al unei acțiuni. Nucleul stabil al Școlii de tractoriști era alcătuit din douăzeci și doi de băieți. GALAN, B. I 329.

NUCLEU s.n. 1. (Chim.) Ciclu de atomi care compun scheletul moleculei unui corp chimic și care rămîne neschimbat la toți derivații corpului respectiv. ♦ (Fiz.) Partea centrală a unui atom, care poartă electricitate pozitivă și în care se concentrează aproape întreaga masă a atomului. ♦ (Biol.) Element central al unei celule, situat în plasmă, cu structură proprie și care are funcții importante în celulă. ♦ (Astr.) Porțiune centrală a unei comete, a unei galaxii. 2. (Fig.) Element esențial al unui lucru. [Pron. -cleu, pl. -ee, (s.m.) -ei. / < fr. nucléus, lat. nucleus].

NUCLEU s. n. 1. ciclu de atomi care compun scheletul moleculei unui corp chimic și care rămâne neschimbat la toți derivații corpului respectiv. 2. partea centrală, încărcată pozitiv, a unui atom, în care se concentrează aproape întreaga masă a acestuia. 3. corpuscul globulos din citoplasmă, constituent principal al celulei, cu rol în reproducerea și în trasmiterea caracterelor. 4. element central cu funcție importantă în propoziție sau în frază. 5. (astr.) porțiune centrală, compactă, a unei comete. 6. (fig.) element esențial al unui lucru. (< fr. nucléus, lat. nucleus)

NUCLEU ~e n. 1) Parte internă centrală a unui lucru; sâmbure; miez; inimă. ◊ ~ atomic parte centrală a unui atom încărcată cu sarcină electrică pozitivă și reprezentând masa lui esențială. ~ul Pământului parte centrală a Pământului. 2) biol. Corpus aflat în centrul unei celule animale sau vegetale. 3) chim. Ciclu de atomi caracteristic pentru molecula unui corp, care rămâne același la toți derivații lui. 4) fig. Grup de bază într-un colectiv, având idealuri comune. ~ul clasei. /<fr. nucléus, lat. nucleus

* núcleŭ m. și n., pl. e (lat. núcleus, sîmbure, d. núcula, nucușoară, dim. d. nux. nucis, nucă). Biol. Sîmburele din protoplazmă. – Fig. Centru, punct central, punct principal (al uneĭ societățĭ ș.a.). – Ob. nucléŭ (ca galinaceŭ).

nucleu¹ (element central; particulă centrală etc.) (desp. nu-cleu) s. n., art. nucleul; pl. nuclee

nucleu² (biol.) (desp. nu-cleu) s. m., art. nucleul; pl. nuclei

nucleu (nu-cleu) s. n. / (med.) s. m., art. nucleul; pl. n. nuclee / m. nuclei

nucleu s. n. (sil. -cleu), art. nucleul; pl. nuclee

nucleu, pl. nuclee

nucleu, -clee.

nucleu s.n. 1. În terminologia lui A.Martinet, se opune lui satelit, denumind acel monem care, în grupurile de două moneme compatibile, poate apărea fără celălalt. 2. În gramatica generativă, denumește structurile sintactice alcătuită din G(rupul) N(ominal) subiect + G(rupul) V(erbal) predicat, reprezentând structura propoziției de bază.

NUCLEU s. n. (< fr. nucléus, lat. nucleus): centru al unei propoziții sau al unei fraze; element central cu funcție importantă în propoziție sau în frază; element esențial ce conferă stabilitate și contur propoziției și frazei. Termen folosit în sintagmele n. propoziției (cu referire la predicat) și n. frazei (cu referire la propoziția principală).

NUCLEU s. v. esență, fond, materie.

NUCLEU s. 1. (FIZ.) (înv.) sâmbure. (~ atomic.) 2. centru, miez. (~ al unui corp.)

NUCLEU s. 1. (FIZ.) (înv.) sîmbure. (~ atomic.) 2. centru, miez. (~ al unui corp.)

nucleu s. v. ESENȚĂ. FOND. MATERIE.

NUCLEU s. n. I.1. (Biol.) Element constitutiv al celulei, de obicei de formă sferică sau ovoidă, mai vîscos și mai refringent decît citoplasma în care este cuprins și de care este delimitat printr-o membrană. În mijlocul celulei se află ca un fel de sîmbure foarte mic (nucleu). barasch,B. 5, cf. BARCIANU, SANDU-ALDEA, S. 143, ALEXI, w. Celula de fuziune binucleată se alungește în direcția epidermei; nucleii migrează spre vîrf și se divid conjugat. săvulescu, m. u. i, 51. Protoplasma și nucleii celulelor plantelor și animalelor sînt formați din materie proteică. agrotehnica, i, 178. Nucleul celular este cel mai sensibil la acțiunea radiațiilor. contemp. 1955, nr. 452, 5/4. Nucleul nu poate trăi fără citoplasmă, cu care se găsește în dependență fiziologică permanentă. ltr². Nucleul ia parte la toate procesele metabolice. der. ♦ Grupare de celule nervoase din axul nervos, care constituie centri nervoși sau regiunea de origine a unor nervi. cf. parhon, o. a. i, 99. 2. (Fiz. ; și în sintagma nucleu atomic) Particulă centrală a unui atom, purtătoare de sarcini electrice pozitive, în care este concentrată aproape toată masa atomului. Un atom este format dintr-un nucleu intern încărcat cu sarcină electrică pozitivă. marian-ȚiȚeica, Fiz. i, 131. Cercetările din ultimele două decenii... constituie un nou capitol al fizicei: fizica nucleului. macarovici, ch. 198, cf. 195. Omul este pe cale să stăpînească și energiile legate de manifestările interiorului atomului, de nucleele atomice. contemp. 1950, nr. 185,1/2. Nucleele pot fi împărțite în patru grupuri, după cum numărul de protoni, respectiv numărul de neutroni, e par sau impar. ltr². Atomul este format dintr-un sîmbure central, nucleul. Chim. an. calit. 12. 3. (Chim.) Ciclu de atomi sau ansamblu de cicluri de atomi alipite, care formează scheletul moleculei unei substanțe și care rămîne neschimbat la toți derivații substanței respective; grup de molecule, de atomi sau de ioni în jurul căruia se depune o substanță în procesul de condensare, cristalizare etc. Hidrocarburi cu cicluri... se mai numesc hidrocarburi cu nuclee condensate. macarovici, ch. 462. Nucleu benzenic. id. ib. 471. Nucleu naftalenic. ltr². ◊ Fig. Societățile primitive sînt, după expresia lui Vidal de la Blache, ca niște nebuloase umane în care nu s-a produs încă nici un nucleu de condensare. ralea, s. t. ii, 94. II. 1. Partea centrală, fundamentală, esențială a unui lucru, a unei acțiuni. Distingem deci în faptele de limbă un nucleu al comunicării și o zonă înconjurătoare a expresiei individuale. vianu, s. 199. Umanismul contemporan are în umanismul socialist nucleul său central, ipostaza sa superioară. contemp. 1962, nr. 796, 3/1. ♦ Grup restrîns de persoane care acționează în mod organizat (și în jurul căruia se formează o grupare mai mare); (rar) miez (III 6). La Gura Rîului se formase un nucleu de comuniști și trebuia ținută legătura cu ei. beniuc, m. c. i, 37. Nucleul stabil al școlii de tractoriști era alcătuit din douăzeci și doi de băieți. galan, b. i, 329. 2. Centru, focar (de difuzare sau de concentrare). Lingvistica ne indică numai nuclee din care au pornit anumite inovații de limbă. pușcariu, l. r. i, 255. ◊ Fig. De lîngă noi de undeva, Pocnește cîte-un foc de armă, Fără ecou, de parc-ar exploda Nucleuri ude de-ntuneric. camil petrescu, v. 54. – pl.: nuclee și (rar) nucleuri, (m.) nuclei. – Din lat. nucleus „sîmbure”, fr. nucléus.