neca [At: CORESI, EV. 237 / Pzi: nec / E: ml necare] (Înv) 1-2 vt A omorî (prin sugrumare). 3 vt A înăbuși plante de cultură Si: a năpădi. 4-5 vrt (A muri sau) a face pe cineva să moară asfixiat, prin cufundare în apă sau în alt lichid Si: a îneca. 6 vt (D. ape) A trage la fund, omorând prin asfixie. 7 vt (D. ape) A inunda.

înec sn [At: SBIERA, L. 5. / S și: (înv) înn~ / Pl: ~uri / E: drr îneca] 1 Moarte prin sufocare în apă sau în alt lichid Si: (înv) înecăciune. 2 (Pex) Senzație de pierdere a respirației din alte cauze. 3 (Pop) Revărsare mare de ape Si: inundare, puhoi. 4 (Înv) Naufragiu.

2) înéc și (vechĭ, ĭar azĭ în Serbia) nec, a -á v. tr. (lat. nĕcare, „a ucide”, mlat. „a îneca”; pv. negar, fr. noyer, a îneca; it. annegare, cat. sp. pg. anegar. – Îneacă; să înece). Ucid asfixiind pin apă (saŭ pin alt lichid), ucid cufundînd. Cufund: a îneca o corabie. Inund: apa înecase șesu. Asfixiez: fumu, gutuĭa te îneacă. Fig. Îmĭ înec amaru în vin, beaŭ ca să uĭt amaru (suferința). Lacrămile, suspinele mă îneacă, nu maĭ pot vorbi de lacrămĭ, de suspine. V. refl. Mor cufundat în lichid. Mă cufund și nu maĭ ĭes: corabia s’a înecat. Mă asfixiez, mă înăduș: m’am înecat mîncînd o gutuĭe (care mĭ-a stat în gît), m’am înecat c’un os. Fig. M’am înecat în datoriĭ, îs plin de datoriĭ. A te îneca ca Țiganu, la mal saŭ a te îneca la mal, ca Țiganu, a face fiasco aproape de reușită. A fi trist par’că ți s’aŭ înecat corăbiile, a fi trist ca după o mare perdere. – Se zice și se scrie și înnec.

nec v. tr. V. înec.

NECA vb. v. inunda, îneca, potopi.

neca vb. v. INUNDA. ÎNECA. POTOPI.

neca, nec, vb. I (înv. și reg.) 1. a omorî prin înec, prin asfixiere în apă; a înneca. 2. a omorî; a ucide (prin sugrumare). 3. a înnăbuși, a năpădi. 4. (despre ape) a trage la fund (omorând prin asfixiere). 5. a inunda, a potopi.

NECA vb. I. (învechit și regional) = înneca. 1. Tranz. A omorî, a ucide (mai ales prin sugrumare, prin gîtuire). Dracii amu cerșură de la Hristos să se ducă în turma porcilor ca aceaia să-i neace, să strice și să sârbească inimile stăpînilor lor. coresi, ev. 237, cf. 285. Muierile ceale ce ș-au necat și ș-au lepădat feciorii cînilor (a. 1580). cuv. d. bătr. ii, 324/21. Ceia carii și-au necat feciorii mici. cod. tod. 206. Intrară lupii în turma lu Hristos de o spărgiia și o neca cum era mai rău. moxa, 380/2. Lupul a necat două oi. REV. CRIT. III, 162, cf. DENSUSIANU, Ț. H. 61. Ursul... le neacă (omoară) o vită, oaie, capră. com. sat. v, 3. (Fig.) Cu postul trupulu-ș neca și-l topiia. coresi, ev. 16. Ereticii... neând și ucigînd sufletele lor și ale oamenilor (a. 1642). gcr i, 98/7. ◊ refl. recipr. Va prinde om pre alt om și se vor neca. paraclis (1639), 257. ♦ (Complementul indică plante de cultură) A înnăbuși, a năpădi, a înneca. Alta [dintre semințe] căzu în mijloc de mărăcini și crescură mărăcinii, necară ea. coresi, ev. 350. ◊ Fig. Era adînc pămîntul inimiei lui cătră sămânța învățăturiei, însă mărăcinii bogăției și grijiei neca-l pre el. coresi, ev. 311, cf. 355. 2. Refl. și tranz. A muri sau a face (pe cineva) să moară asfixiat, prin cufundare în apă sau în alt lichid; a înneca. Cei de pre apă necă, iară cei de pre uscat ca un prahu-i răsipi. moxa, 376/10, cf. 353/38. Baiazit i-au gonit pănă la Dunăre și mulți se necară în Dunăre. id. 403/12, cf. 348/7. Lacrămile acelora sting văpaia focului nestins și viermii aceia se neacă într-ănsele (a. 1642). gcr i, 99/21. Și s-au frînt curabiia și s-au necat toți, numai eu am rămas, dosoftei, v. s. noiembrie 152/35. ♦ Tranz. (Despre ape) A trage la fund (omorînd prin asfixie). Să nu neace (să nu mă îniace D) mere vihorul apelor, nece se înghiță mere adăncatul. psalt. 133. ♦ Tranz. (Despre ape) A inunda, a potopi. Să jelui că-i neacă și-i strică pămînturile. dosoftei, v. s. februarie 73^v/20. – prez. ind.: nec. – lat. necare.