MUNTEANCĂ, muntence, s. f. 1. Femeie care face parte din populația Munteniei sau care este originară de acolo. 2. Femeie care locuiește la munte sau este originară de la munte. – Muntean + suf. -că.

munteancă sf [At: SADOVEANU, B. 66 / Pl: ~ence / E: muntean¹ + -că] 1 Femeie originară de la munte (1). 2 Femeie care locuiește la munte (1). 3 Femeie originară din Muntenia. 4 Femeie care locuiește în Muntenia.

MUNTEANCĂ, muntence, s. f. 1. Femeie care face parte din populația de bază a Munteniei sau care este originară de acolo. 2. Femeie care locuiește la munte sau este originară de la munte. – Muntean + suf. -că.

MUNTEANCĂ, muntence, s. f. 1. Femeie care locuiește la munte, de la munte. Femeie originară din Muntenia sau care locuiește în Muntenia. C-o grațioasă munteancă i se părea că vorbea. ALEXANDRESCU, M. 210.

MUNTEANCĂ ~ence f. 1) Femeie care face parte din populația de bază a Munteniei sau este originară din Muntenia. 2) Femeie de la munte. /muntean + suf. ~că

munteancă s. f., g.-d. art. muntencei; pl. muntence

munteancă s. f., g.-d. art. muntencei; pl. muntence

munteancă s. f., g.-d. art. muntencei; pl. muntence

MUNTEANCĂ s. v. mocancă.

munteancă s. v. MOCANCĂ.

MUNTEÁNCĂ s. f. 1. Femeie originară de la munte (1), care locuiește la munte. La joc s-a duce soră-ta, zise munteanca, privindu-l cu coada ochiului. SADOVEANU, B. 66. Munteanca își lepădă cojocul lîngă ușa de intrare și înaintă sprintenă, numai în sumăieș, pășind moale pe covor cu opincele. id. ib. 69. Siluetele lui Hogaș de călugări, de plutași, de pădurari, de bandiți, de muntence sînt definitive. LOVINESCU, C. V, 7, cf. T. PAPAHAGI, M. 101. 2. Femeie originară din Muntenia, care locuiește în Muntenia. Cf. DM. – Pl. : muntence. – Muntean¹ + suf. -că.