17 definiții pentru dezlănțui

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

DEZLĂNȚUI, dezlănțui, vb. IV. Refl. și tranz. A porni sau a face să pornească cu violență, a(-și) da curs liber; a izbucni sau a face să izbucnească; a (se) declanșa. ♦ Refl. A năvăli cu furie, a se năpusti. – Pref. dez- + lanț + suf. -ui (după fr. déchaîner).

dezlănțui [At: PONTBRIANT, D. / S și: desl~ / Pzi: ~lănțui și (înv) ~esc / E: dez- + lanț + -ui, după fr déchaîner] 1 vt (Înv) A da drumul la lanț. 2-3 vtr (D. fenomene naturale sau procese naturale, pex d. conflicte, evenimente etc.) A (se) porni brusc și a se manifesta cu violență sau cu (zgomot de) mare intensitate Si: (fig) a se aprinde, a se declanșa, a se isca, a izbucni, (rar) a se prăvăli, (îvp) a se scorni, (înv) a se sparge, a se stârni. 4 vr (D. oameni) A se năpusti cu furie (asupra cuiva sau a ceva) Si: a izbucni, (rar) a se prăvăli. 5 vr (D. oameni) A se angaja (într-o acțiune, într-o problemă etc.) cu pasiune. 6 vr (Pex; d. oameni) A se manifesta violent.

DEZLĂNȚUI, dezlănțui, vb. IV. Refl. și tranz. A porni sau a face să pornească cu violență, a(-și) da curs liber; a izbucni sau a face să izbucnească; a (se) declanșa. ♦ Refl. A năvăli cu furie, a se năpusti. – Dez- + lanț + suf. -ui (după fr. déchaîner).

DEZLĂNȚUI, dezlănțui, vb. IV. 1. Refl. (Despre forțele naturii; p. ext. despre forțe descătușate de mîna omului) A porni cu violență, a-și da curs liber, a izbucni, a se declanșa. Cînd se dezlănțuie uraganul, [crestele muntelui] pornesc... împotriva lui, cu toate muchiile lor de piatră, ciocnindu-se groaznic. BOGZA, C. O. 59. În aceeași clipă se dezlănțui tunetul. C. PETRESCU, R. DR. 57. O salvă de focuri se dezlănțui în zăpușeala de moarte. SAHIA, N. 37. ◊ Tranz. (Poetic) Din sarabanda pe care necontenit elementele naturii o dezlănțuie pe crestele lui [ale Hăsmașului], trei rîuri mari pornesc în largul țării. BOGZA, C. O. 55. ♦ A năvăli cu furie, a se năpusti. Cu o crudă voluptate Oltul... se dezlănțuie asupra lor [a brazilor], înecîndu-i. BOGZA, C. O. 97. 2. Tranz. (Rar) A desface ceva din lanțuri, a da drumul din lanț. Numai după ce strigară... că ei sînt... dezlănțui bunica poarta și-i lăsă în curte. La TDRG.

A DEZLĂNȚUI dezlănțui tranz. A face să se dezlănțuie. /dez- + lanț + suf. ~ui

A SE DEZLĂNȚUI pers. 3 se dezlănțuie intranz. (despre acțiuni, stări, fenomene ale naturii) A începe brusc și cu violență; a se stârni; a se declanșa; a izbucni; a irupe. /dez- + lanț + suf. ~ui

deslănțuì v. 1. a desface lanțul; 2. fig. a da curs liber; a deslănțui patimile; 3. a se repezi cu violență.

deslănțuĭésc v. tr. (d. lanț). Fig. Daŭ drumu. V. refl. Mă răped, năvălesc: furtuna s’a deslănțuit. Și dezl-.

dezlănțuĭésc V. deslănțuĭesc.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

dezlănțui (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. dezlănțui, 3 dezlănțuie, imperf. 3 sg. dezlănțuia; conj. prez. 1 și 2 sg. să dezlănțui, 3 să dezlănțuie

dezlănțui (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. dezlănțui, 3 dezlănțuie, imperf. 3 sg. dezlănțuia; conj. prez. 3 să dezlănțuie

dezlănțui vb., ind. și conj. prez. 1 și 2 sg. dezlănțui, 3 sg. și pl. dezlănțuie, imperf. 3 sg. dezlănțuia

dezlănțui (ind. prez. 1 sg. dezlănțui, 3 sg. și pl. dezlănțuie)

deslănțuesc, -uiască 3 conj., -uiam 1 imp.

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

DEZLĂNȚUI vb. 1. v. stârni. 2. v. stârni. 3. v. clocoti.

DEZLĂNȚUI vb. 1. a se declanșa, a se isca, a izbucni, a (se) porni, a se stîrni, (rar) a se prăvăli, (înv. și reg.) a se dezlega, a se scorni, (înv.) a se scula, a se sparge, a sta, (fig.) a se aprinde. (S-a ~ o furtună, un conflict.) 2. a cauza, a declanșa, a determina, a genera, a isca, a naște, a pricinui, a prilejui, a produce, a provoca, a stîrni, (înv. și reg.) a scorni, (înv.) a pricini, a prileji. (Atitudinea lui a ~ discuții furtunoase.) 3. a clocoti. (Marea se ~.)

A dezlănțui ≠ a fereca, a încătușa, a înlănțui

Intrare: dezlănțui
verb (VT343)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • dezlănțui
  • dezlănțuire
  • dezlănțuit
  • dezlănțuitu‑
  • dezlănțuind
  • dezlănțuindu‑
singular plural
  • dezlănțuie
  • dezlănțuiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • dezlănțui
(să)
  • dezlănțui
  • dezlănțuiam
  • dezlănțuii
  • dezlănțuisem
a II-a (tu)
  • dezlănțui
(să)
  • dezlănțui
  • dezlănțuiai
  • dezlănțuiși
  • dezlănțuiseși
a III-a (el, ea)
  • dezlănțuie
(să)
  • dezlănțuie
  • dezlănțuia
  • dezlănțui
  • dezlănțuise
plural I (noi)
  • dezlănțuim
(să)
  • dezlănțuim
  • dezlănțuiam
  • dezlănțuirăm
  • dezlănțuiserăm
  • dezlănțuisem
a II-a (voi)
  • dezlănțuiți
(să)
  • dezlănțuiți
  • dezlănțuiați
  • dezlănțuirăți
  • dezlănțuiserăți
  • dezlănțuiseți
a III-a (ei, ele)
  • dezlănțuie
(să)
  • dezlănțuie
  • dezlănțuiau
  • dezlănțui
  • dezlănțuiseră
verb (VT408)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • deslănțui
  • deslănțuire
  • deslănțuit
  • deslănțuitu‑
  • deslănțuind
  • deslănțuindu‑
singular plural
  • deslănțuiește
  • deslănțuiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • deslănțuiesc
(să)
  • deslănțuiesc
  • deslănțuiam
  • deslănțuii
  • deslănțuisem
a II-a (tu)
  • deslănțuiești
(să)
  • deslănțuiești
  • deslănțuiai
  • deslănțuiși
  • deslănțuiseși
a III-a (el, ea)
  • deslănțuiește
(să)
  • deslănțuiască
  • deslănțuia
  • deslănțui
  • deslănțuise
plural I (noi)
  • deslănțuim
(să)
  • deslănțuim
  • deslănțuiam
  • deslănțuirăm
  • deslănțuiserăm
  • deslănțuisem
a II-a (voi)
  • deslănțuiți
(să)
  • deslănțuiți
  • deslănțuiați
  • deslănțuirăți
  • deslănțuiserăți
  • deslănțuiseți
a III-a (ei, ele)
  • deslănțuiesc
(să)
  • deslănțuiască
  • deslănțuiau
  • deslănțui
  • deslănțuiseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

dezlănțui, dezlănțuiverb

  • 1. A porni sau a face să pornească cu violență, a(-și) da curs liber; a izbucni sau a face să izbucnească; a (se) declanșa. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Cînd se dezlănțuie uraganul, [crestele muntelui] pornesc... împotriva lui, cu toate muchiile lor de piatră, ciocnindu-se groaznic. BOGZA, C. O. 59. DLRLC
    • format_quote În aceeași clipă se dezlănțui tunetul. C. PETRESCU, R. DR. 57. DLRLC
    • format_quote O salvă de focuri se dezlănțui în zăpușeala de moarte. SAHIA, N. 37. DLRLC
    • format_quote poetic Din sarabanda pe care necontenit elementele naturii o dezlănțuie pe crestele lui [ale Hășmașului], trei rîuri mari pornesc în largul țării. BOGZA, C. O. 55. DLRLC
    • 1.1. reflexiv A năvăli cu furie, a se năpusti. DEX '09 DEX '98 DLRLC
      • format_quote Cu o crudă voluptate Oltul... se dezlănțuie asupra lor [a brazilor], înecîndu-i. BOGZA, C. O. 97. DLRLC
  • 2. tranzitiv rar A desface ceva din lanțuri, a da drumul din lanț. DLRLC
    • format_quote Numai după ce strigară... că ei sînt... dezlănțui bunica poarta și-i lăsă în curte. La TDRG. DLRLC
etimologie:
  • Prefix dez- + lanț + sufix -ui (după limba franceză déchaîner). DEX '09

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.