desprins², ~ă a [At: CARAGIALE, O. I, 78 / Pl: ~nși, ~e / E: desprinde] 1 (D. mâini, brațe) Desfăcut de pe un obiect strâns cu putere. 2 (Fig) Înțeles dintr-o mulțime de detalii nesemnificative. 3 Distins cu privirea. 4 (D. ochi) Care nu mai privește un anumit obiectiv. 5 Desfăcut dintr-o legătură. 6 (D. păr) Desfăcut dintr-o pieptănătură strânsă. 7 (D. cai) Deshămat². 8 (D. boi) Dejugat². 9 (D. ape, drumuri) Despărțit de cursul principal. 10 Desprins din locul în care a fost fixat. 11 (D. ambarcații) Pus în mișcare, îndepărtându-se de țărm. 12 Dezlipit². 13 (D. obiecte) Despărțit dintr-un tot căruia îi aparținea. 14-16 Despărțit (cu greu) (de ceva sau) de cineva foarte apropiat. 17 Ieșit în evidență din masa altor elemente. 18 (Rar) Care îi depășește pe cei din jur prin anumite însușiri. 19 (Spt) Distanțat net înaintea celorlalți într-o întrecere. 20 Evidențiat drept consecință logică a unor date. 21 (Teh; d. mașini electrice) Trecut într-un regim de funcționare instabilă, ca urmare a depășirii unor valori critice ale parametrilor.

DESPRINS adj. 1. v. dezlipit. 2. v. dislocat.

DESPRINS adj. 1. desfăcut, dezlipit. (Un element ~ dintr-un ansamblu.) 2. dislocat. (Stîncă ~.)