30 de definiții pentru capriciu

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

CAPRICIU, capricii, s. n. 1. Dorință trecătoare, adesea extravagantă, manifestată cu încăpățânare; gust schimbător, neașteptat; toană1, farafastâcuri (2), bâzdâc. 2. Compoziție muzicală instrumentală de formă liberă, cu caracter de improvizație, cu treceri neașteptate de la o stare emoțională la alta. [Var.: (înv.) capriț s. n.] – Din fr. caprice, capriccio, it. capriccio.

capriciu sn [At: ALECSANDRI, T. 543 / V: (înv) ~ris, ~riț, ~riță sf, ~rițiu, ~riție sf / Pl: ~ii / E: fr caprice, it capriccio] 1 Dorință trecătoare, adesea extravagantă, manifestată cu încăpățânare Si: (pfm) chef, fantezie, arțag, toană, hachiță, băzdâc, (reg) farafastâc, părțag. 2-4 Gust ciudat, neașteptat, schimbător. 5 Dragoste subită și trecătoare. 6 (Muz) Compoziție muzicală instrumentală fără formă precisă, cu caracter de improvizație, cu treceri neașteptate de la o stare emoțională la alta Cf fantezie.

CAPRICIU, capricii, s. n. 1. Dorință trecătoare, adesea extravagantă, manifestată cu încăpățânare; gust schimbător, neașteptat; toană1, farafastâcuri (2), bâzdâc. 2. Compoziție muzicală instrumentală fără formă precisă, cu caracter de improvizație, cu treceri neașteptate de la o stare emoțională la alta. [Var.: (înv.) capriț s. n.] – Din fr. caprice, capriccio, it. capriccio.

CAPRICIU, capricii, s. n. 1. Dorință trecătoare, adesea extravagantă, manifestată cu încăpățînare; gust ciudat, neașteptat, schimbător; toană. V. chef, fantezie. Prudent e de a expune împărăția la cine știe ce calamități, pentru capriciul unei copile alintate? ALECSANDRI, T. 409. 2. Compoziție muzicală instrumentală fără formă fixă, care are un caracter ritmic pronunțat și, în general, un tempo viu. – Pl. si: (învechit) capriciuri (GHEREA, ST. CR. I 353). – Variantă: (învechit) capriț (NEGRUZZI, S. I 25) s. n.

CAPRICIU, capricii, s. n. 1. Dorință trecătoare, adesea extravagantă, manifestată cu încăpățînare; gust schimbător, neașteptat; toană. 2. Compoziție muzicală instrumentală fără formă precisă, cu caracter ritmic pronunțat (și cu un tempo viu). [Var.: (înv.) capriț s. n.] – Fr. caprice (it. capriccio).

CAPRICIU s.n. 1. Dorință trecătoare, de cele mai multe ori extravagantă; gust neobișnuit, ciudat; toană. 2. Compoziție muzicală instrumentală, ritmică și cu un tempo viu, fără formă fixă. [Var. capriț, caprițiu, s.n. / < fr. caprice, it. capriccio].

CAPRICIU s. n. 1. dorință trecătoare, extravagantă; gust neobișnuit, ciudat; toană. 2. (muz.) piesă cu caracter capricios, de virtuozitate, de construcție liberă. (< fr. caprice, it. capriccio)

CAPRICIU ~i n. 1) Dispoziție de moment neașteptată și, adesea, stranie, manifestată cu încăpățânare; naz; toană; moft. ◊ ~ile modei caracter schimbător al modei. 2) Compoziție muzicală instrumentală sau vocală de formă liberă, având caracter de improvizație. [Sil. -pri-ciu] /<fr. caprice, it. capriccio

capríciŭ n. (fr. caprice, d. it. capriccio, care vine d. capra, din cauză că capra are mers neregular). Bizarerie, gust curios, dorință stranie. – Rar -íțiŭ.

CAPRIȚ s. n. v. capriciu.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

capriciu (desp. ca-pri-) s. n., art. capriciul; pl. capricii, art. capriciile (desp. -ci-i-)

capriciu [ciu pron. cĭu] (ca-pri-) s. n., art. capriciul; pl. capricii, art. capriciile (-ci-i-)

capriciu s. n. (sil. -pri-) [-ciu pron. -ciu], art. capriciul; pl. capricii, art. capriciile (sil. -ci-i-)

capriț (= capriciu) s. n., pl. capriții

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

CAPRICIU s. 1. chef, fandoseală, fantezie, fason, fiță, grațiozități (pl.), maimuțăreală, moft, naz, poftă, prosteală, sclifoseală, toană, (pop. și fam.) pârțag, scălâmbăială, scălâmbăiere, scălâmbăitură, (pop.) fasoleală, hachiță, izmeneală, pandalie, (înv. și reg.) marghiolie, nacafa, pală, (reg.) marghioleală, năbădaie, toancă, zâmbâc, (Transilv.) pont, (Mold., prin Bucov. și Transilv.) sucă, (înv.) schimonosire, schimonositură, (grecism înv.) paraxenie, (fam.) bâzdâc, farafastâc, marafet, (fam. fig.) boală, dambla. (N-a fost decât un ~.) 2. (MUZ.) fantezie, (rar) ricercar. (Un ~ spaniol.)

CAPRICIU s. 1. chef, fandoseală, fantezie, fason, fiță, maimuțăreală, moft, naz, poftă, prosteală, sclifoseală, toană, (pop. și fam.) pîrțag, scălîmbăială, scălîmbăiere, scălîmbăitură, (pop.) fasoleală, hachiță, izmeneală, pandalie, (înv. și reg.) marghiolie, nacafa, pală, (reg.) marghioleală, năbădaie, toancă. zîmbîc, (Transilv.) pont, (Mold., prin Bucov. și Transilv.) sucă, (înv.) schimonosire, schimonositură, (grecism înv.) paraxenie, (fam.) bîzdîc, farafas, tîc, marafet, (fam. fig.) boală, dambla. (N-a fost decît un ~.) 2. (MUZ.) fantezie, (rar) ricercar. (Un ~ spaniol.)

Dicționare etimologice

Explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

capriciu (capricii), s. n. – Dorință trecătoare, toană. – Mr. căpriciu. It. capriccio, de unde și ngr. ϰαπρίτιο (› mr.). – Der. capricios, adj.

Dicționare specializate

Explică înțelesuri specializate ale cuvintelor.

CAPRICIU. Subst. Capriciu, ciudățenie, toană, bîzdîc (fam.), chef, moft, nacafa (înv. și reg.), trăsnaie, trăsneală, aiureală (fam.); afectare, fandoseală (fam.), fandosire (fam.), sclifoseală (fam.), fasoleală (fam.), fasolire (fam.), izmeneală (fam.). Extravaganță, excentricitate, bizarerie (livr.), exhibiționism, exhibiție. Răsfăț, răsfățare, răsfățătură (rar), alintare, răzgîiere, răzgîială. Mofturi (fam.), fandoseli (fam.), fasoane (fig., fam.), nazuri (pop. și fam.), fițe (fam.), capricii, ifose (fam.), marafeturi (pop. și fam.), mendre (fam.), pandalii (fam.). Extravagant, sclifosit (fam.), izmenit (fam.). Adj. Capricios, nestatornic, inconsecvent, schimbător, ciudat, ciudos (înv.), cu capricii, cu ciudățenii, cu toane, cu fumuri; mofturos, moftologic (fam.), năzuros, afectat, fandosit (fam.), sclifosit (fam.), fasolit (fam.), izmenit (fam.). Extravagant, excentric, bizar (livr.), exhibiționist, trăsnit, zănatic, aiurit, fistichiu (fig.), curios, straniu, năstrușnic, fantezist. Răsfățat, alintat, răzgîiat. Vb. A fi capricios, a avea capricii, a avea hachițe, a avea (a-i umbla, a i se urca) gărgăuni la (în) cap, a avea fluturei, a avea (o) păsărică (păsărici) la cap (sub pălărie); a face mofturi, a face fasoane, a face nazuri; a se dezmierda, a se alinta, a se fandosi (fam.), a se răzgîia, a se sclifosi (fam.), a se izmeni (fam.), a se fasoli (fam.). A-i veni (cuiva) o toană (toane), a-l apuca pe cineva (a-i veni cuiva) hachițele, a-l apuca (pe cineva) pandaliile. A răsfăța, a alinta, a răzgîia, a face (cuiva) un hatîr, a lăsa (pe cineva) în doaga lui, a lăsa (pe cineva) în dodiile lui. A-și face cheful, a-și face mendrele, a-și satisface capriciile. V. afectare, ciudățenie, grandilocvență, îngîmfare, nebunie, ostentație, zăpăceală.

capriciu (< it. capriccio din capra „capră”), piesă ale cărei formă, scriitură și, eventual, conținut sunt dictate de libera fantezie a compozitorului și nu de reguli. În sec. 16, termenul se aplica uneori madrigalelor* se prezentau particularități insolite în structura metro-ritmică sau în text (umoristic, satiric). În sec. 17-18, servea drept titlu variațiunilor (3) pe teme* de largă circulație sau fugilor* libere pentru clavecin* (Frescobaldi, Froberger, d’Anglebert) și chiar pieselor cu caracter programatic (Bach, C. despre plecarea fratelui iubit). Adesea, c. se apropie ca stil de canzona*. În literatura pentru vl., c. tinde să devină o piesă de virtuozitate și chiar un studiu* (Locatelli), trăsătură ce va fi continuată mai târziu de Paganini, Rode, Kreutzer. În schimb, în muzica pentru pian a compozitorilor clasici și romantici ca Mozart, Brahms, Reger, c. are mai ales accepțiunea inițială, de piesă în formă liberă. Se reia și ideea prelucrării* (pentru pian și orch.) a unor teme cunoscute (ca ale lui Gluck de către Saint-Saëns) sau a unor melodii pop. (Glinka, Rimski-Korsakov, Ceaikovski, Rahmaninov). Echiv. fr. caprice.

Dicționare de argou

Explică doar sensurile argotice ale cuvintelor.

CAPRICII farafastâcuri, fartiții, fasoane, fițe, gărgăuni, mofturi, nazuri.

Intrare: capriciu
  • silabație: ca-pri-ciu info
  • pronunție: capricĭu
substantiv neutru (N54)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • capriciu
  • capriciul
  • capriciu‑
plural
  • capricii
  • capriciile
genitiv-dativ singular
  • capriciu
  • capriciului
plural
  • capricii
  • capriciilor
vocativ singular
plural
substantiv neutru (N27)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • capriț
  • caprițul
  • caprițu‑
plural
  • capriții
  • caprițiile
genitiv-dativ singular
  • capriț
  • caprițului
plural
  • capriții
  • caprițiilor
vocativ singular
plural
caprițiu substantiv neutru
substantiv neutru (N53)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • caprițiu
  • caprițiul
  • caprițiu‑
plural
  • capriții
  • caprițiile
genitiv-dativ singular
  • caprițiu
  • caprițiului
plural
  • capriții
  • caprițiilor
vocativ singular
plural
capriție
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
capriță
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
capris
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

capriciu, capriciisubstantiv neutru

  • 1. Dorință trecătoare, adesea extravagantă, manifestată cu încăpățânare; gust schimbător, neașteptat; toană, farafastâcuri. DEX '09 DEX '98 DLRLC DN
    • format_quote Prudent e de a expune împărăția la cine știe ce calamități, pentru capriciul unei copile alintate? ALECSANDRI, T. 409. DLRLC
  • 2. Compoziție muzicală instrumentală de formă liberă, cu caracter de improvizație, cu treceri neașteptate de la o stare emoțională la alta. DEX '09 DN
  • comentariu învechit Plural și: capriciuri. DLRLC
etimologie:

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.