4 definiții pentru bicău
Explicative DEX
bicău s [At: BARTOK, ap. DA / E: nct] (Trs) Plantă furajeră.
Arhaisme și regionalisme
bicău, bicauă, (bdicău), s.n. (reg.) Cătușe, piedică; greutăți la picioare (ref. la persoanele întemnițate); obadă: „Fetele de pe Vișauă / Pun găinile-n bicauă / Și-așa le face să oauă” (Brediceanu, 1957: 70). – Din bică „pietricică” + suf. -ău, cu sensul inițial de „pietroi, greutate”.
- sursa: DRAM 2021 (2021)
- adăugată de raduborza
- acțiuni
bicău, bicauă, (bdicău), s.n. – (reg.) Cătușe, piedică; greutăți la picioare (ref. la persoanele întemnițate); obadă: „Pușca nouă ruptă-n două / Și pe mine în bicauă” (Bârlea, 1924: 13); „Fetele de pe Vișauă / Pun găinile-n bicauă / Și-așa le face să oauă” (Brediceanu, 1957: 70). – Din bică „pietricică” + suf. -ău, cu sensul inițial de „pietroi, greutate”.
- sursa: DRAM 2015 (2015)
- adăugată de raduborza
- acțiuni
bicău, bicauă, (bdicău), s.n. – Cătușe, piedică; greutăți la picioare (ref. la persoanele întemnițate); obadă: „Pușca nouă ruptă-n două / Și pe mine în bicauă” (Bârlea 1924: 13); „Fetele de pe Vișauă / Pun găinile-n bicauă / Și-așa le face să oauă” (Brediceanu 1957: 70). – Et. nec.
- sursa: DRAM (2011)
- adăugată de raduborza
- acțiuni
| substantiv neutru (N999) | nearticulat | articulat | |
| nominativ-acuzativ | singular |
| — |
| plural | — | — | |
| genitiv-dativ | singular | — | — |
| plural | — | — | |
| vocativ | singular | — | |
| plural | — | ||
bicăusubstantiv neutru
- 1. Plantă furajeră. MDA2
etimologie:
- MDA2
Lista completă de definiții se află pe fila definiții.