ASTROLOG, -Ă, astrologi, -ge, s. m. și f. (Rar la f.) Persoană care practică astrologia; p. ext. astronom. – Din fr. astrologue, lat. astrologus.

astrolog, ~ă smf [At: CANTEMIR, IST. 91 / Pl: ~ogi, -oge și (înv) -oghi, -oghe / E: fr astrologue, lat astrologus] 1 Persoană care practică astrologia Si: zodier, solomonar. 2 (Pex) Astronom.

*ASTROLOG sn. Cel ce se ocupă cu astrologia (🖼 255): crezînd, ca mulți din contemporanii săi, în ~i și ghicitori (BĂLC.) [fr.].

ASTROLOG, -Ă, astrologi, -ge, s. m. și f. Persoană care practică astrologia; p. ext. astronom. – Din fr. astrologue, lat. astrologus.

ASTROLOG, astrologi, s. m. Persoană care practica (în antichitate și în evul mediu) așa-zisa citire în stele, aplicînd învățătura falsă și mistică a astrologiei. V. zodier, solomonar. ♦ (Ironic) Astronom. [Cometa] azi topește numai a inimilor gheață Și arde astrologii ce lumea îngrozesc. ALEXANDRESCU, P. 161.

ASTROLOG, astrologi, s. m. (Înv.) Persoană care practica astrologia; p. ext. astronom. – Fr. astrologue (lat. lit. astrologus).

ASTROLOG s.m. Practicant al astrologiei. [Cf. fr. astrologue, lat. astrologus, gr. astrologos].

ASTROLOG, -Ă s. m. f. practicant al astrologiei. (< fr. astrologue, lat. astrologus)

ASTROLOG ~gi m. Persoană care practică astrologia. /<fr. astrologue, lat. astrologus

astrolog m. cel ce se ocupă cu astrologia, care prezice viitorul după pozițiunea astrelor: cititor de stele.

*astrológ, -oágă s. (vgr. astrológos). Care se ocupă de astrologie.

astrolog s. m., pl. astrologi

astrolog s. m., pl. astrologi

astrolog s. m., pl. astrologi

ASTROLOG s. v. astronom.

ASTROLOG s. (pop.) filozof, mag, zodier, (înv.) matematic. (~ pretindea a prevedea destinul omului după poziția aștrilor.)

ASTROLOG s. (pop.) filozof, mag, zodier, (înv.) matematic. (~ pretindea a prevedea destinul omului după poziția aștrilor.)

astrolog s. v. ASTRONOM.

astrolog (astrologi), s. m. – Persoană care practică astrologia; astronom. Gr. ἀστρολόγος (sec. XVII), și mai tîrziu din fr. astrologue. – Der. astrologhicesc, adj. (înv., astrologic); astrologhicește, adv. (prin intermediul astrologiei); astrologic, adj.; astrologie, s. f.

ASTRO- „astru, planetă, corp ceresc; astral, cosmic”. ◊ gr. astron „stea, astru” > fr. astro-, germ. id., it. id., engl. id. > rom. astro-. □ ~biolog (v. bio-, v. -log), s. m. și f., specialist în astrobiologie; ~biologie (v. bio-, v. -logie₁), s. f., disciplină care studiază viața de pe alte corpuri cerești; ~blast (v. -blast), s. n., celulă glială triunghiulară cu expansiuni citoplasmatice implantate pe pereții vaselor din apropiere; ~centru (v. -centru), s. n., centrozom*; ~cit (v. -cit), s. n., celulă nevroglică în formă de stea, atașată de vasele sanguine cerebrale și ale măduvei spinării; sin. celulă Cajal; ~dom (v. -dom), s. n., cupolă transparentă a marilor aeroporturi; ~drom (v. -drom), s. n., cosmodrom*; ~fotografie (v. foto-, v. -grafie), s. f., ansamblu de tehnici fotografice utilizate în astrofizică; ~fotometrie (v. foto-, v. -metrie₁), s. f., știință a măsurării intensității luminoase a stelelor; ~geologie (v. geo-, v. -logie₁), s. f., geologie a corpurilor cerești; ~gnozie (v. -gnozie), s. f., ramură a astronomiei care studiază aștrii și constelațiile, denumirea și pozițiile lor reciproce; ~graf (v. -graf), s. n., 1. Instrument care servește la observarea aștrilor și la determinarea coordonatelor lor. 2. Aparat cu ajutorul căruia se fotografiază spectrele aștrilor; ~grafie (v. -grafie), s. f., ramură a astronomiei care se ocupă cu descrierea aștrilor; ~idă (v. -id), s. f., curbă plană descrisă de un punct al unui cerc care se rotește într-un cerc fix cu raza de patru ori mai mare; ~latrie (v. -latrie), s. f., adorație a aștrilor; ~log (v. -log), s. m. și f., persoană care practică astrologia; ~logie (v. -logie₁), s. f., pseudoștiință care își propune să prezică destinul omului după poziția și după mersul corpurilor cerești; ~metrie (v. -metrie₁), s. f., ramură a astronomiei care cuprinde ansamblul de metode de determinare a poziției aștrilor și a coordonatelor geografice ale locului; ~metru (v. -metru₁) s. n., aparat fotometric utilizat la măsurarea și la compararea gradului de luminozitate a stelelor; ~meteorologie (v. meteoro-, v. -logie₁), s. f., disciplină care studiază fenomenele meteorologice din atmosfera planetelor; ~naut (v. -naut), s. m., persoană care explorează spațiul cosmic; ~nautic (v. -nautic), adj., referitor la studiul navigației cosmice interplanetare; ~nom (v. -nom₁), s. m., specialist în astronomie; ~nomie (v. -nomie), s. f., știință care se ocupă cu studiul corpurilor cerești și cu legile mișcării și evoluției lor; ~scop (v. -scop), s. n., telescop astronomic utilizat pentru examinarea sumară a bolții cerești; ~scopie (v. -scopie), s. f., examinare a bolții cerești; ~sferă (v. -sferă), s. f., corpuscul filamentos transparent și stelat care înconjoară centrosfera unei celule, în cariocineză; ~spectrografie (v. spectro-, v. -grafie), s. f., parte a astrofizicii care descrie spectrele corpurilor cerești; ~spectroscopie (v. spectro-, v. -scopie), s. f., cercetare a spectrelor aștrilor, pentru a se deduce componența și stările lor fizice.