abuz sn [At: MAIORESCU, D. II, 226 / Pl: ~uri / E: fr abus, lat abusus] 1 Încălcare a legalității. 2 Faptă ilegală. 3 (Jur; îs) ~ de putere Delict săvârșit prin depășirea de către cineva a împuternicirii sale. 4 (Îs) ~ de încredere Delict săvârșit prin înșelarea încrederii cuiva. 5 Întrebuințare fără măsură a ceva Si: exces. 6 (Îlav) Prin ~ Abuziv.

*ABUZ (pl. -uzuri) sn. 1 Întrebuințare rea, greșită, nedreaptă, peste măsură: face ~ de libertatea presei; a făcut ~ de morfină; ~ul, tîlhăria, avem să le stîrpim (ALX.) ¶ 2 ⏲ ⚖️ ~ de putere, faptul unui slujbaș care trece peste puterile ce i-au fost încredințate: autoritatea cade prin ~ul puterii cu care a călcat libertatea (I. -GH.) ¶ 3 Obiceiu rău, vătămător, neorînduială: se hotărî să stîrpească abuzurile ¶ 4 Înșelăciune, înșelătorie: ~ de încredere: dacă ~ul de încredere... se va săvîrși de vre-o slugă... pedeapsa va fi închisoarea (COD.PEN.) [fr. abus < lat.].

ABUZ, abuzuri, s. n. 1. Întrebuințare fără măsură a unui lucru; exces. Abuz de tutun. 2. Depășire a legalității; faptă incorectă, ilegală. La 1787 Nicolae Petre Mavrogheni făcu oarecare îmbunătățire în oștire, hotărînd și lefile slujbașilor și precurmînd abuzurile ce se introduseseră. BĂLCESCU, O. I 35. Abuz de autoritate (sau de putere) = delict săvîrșit de un funcționar sau de un organ administrativ care depășește limitele împuternicirii sale. Abuz de încredere = delict constînd în însușirea sau înstrăinarea fără drept a unui obiect încredințat de cineva spre păstrare. ◊ Loc. adv. Prin abuz = în mod abuziv. Numai prin abuz se poate da cuvîntului «a cauza» sensul de «a strica».

ABUZ, abuzuri, s. n. 1. Depășire a legalității; (concr.) faptă ilegală. ◊ Abuz de putere = delict săvîrșit de cineva prin depășirea atribuțiilor sale. Abuz de încredere = delict constînd din însușirea, înstrăinarea sau folosirea, în alte scopuri decît cele indicate, a unui obiect încredințat cuiva de cineva. 2. Întrebuințare fără măsură a unui lucru; exces. – Fr. abus (lat. lit. abusus).

ABUZ s.n. 1. Folosire fără măsură, excesivă a unui lucru; exces. 2. Depășire a puterii, a unor prerogative; faptă ilegală. ◊ Abuz de putere = delict constînd din trecerea peste împuternicirea pe care o are un funcționar sau o instituție; abuz de încredere = delict constînd din înșelarea încrederii cuiva; prin abuz = abuziv. [< fr. abus, lat. abusus < abutor – a folosi rău].

abuz s. n. 1. întrebuințare fără măsură a unui lucru; exces. 2. încălcare a legalității; faptă ilegală. ◊ ~ de putere = infracțiune manifestată prin depășirea atribuțiilor; ~ de încredere = infracțiune constând din înșelarea încrederii cuiva. (< fr. abus, lat. abusus)

ABUZ ~uri n. 1) Lipsă de măsură; tot ce depășește limitele normale; exces. ~ de medicamente. 2) jur. Încălcare a legalității; faptă ilegală. ◊ ~ de putere faptă săvârșită de cineva prin depășirea împuternicirilor sale. Prin ~ în mod abuziv. /<fr. abus, lat. abusus

abuz n. 1. întrebuințare rea, excesivă sau nedreaptă: abuz de putere; 2. obiceiu rău: a reforma abuzurile; 3. înșelăciune: pedepsit pentru abuzuri.

*abúz n., pl. urĭ (lat. abúsus. V. uz). Întrebuințare rea, excesivă saŭ nedreaptă: abuz de putere. Abuz de încredere, acțiunea de a abuza de încredere. Pl. Dezordinĭ: a comite multe abuzuri.

AB ABUSU AD USUM NON VALET CONSEQUENTIA (lat.) (Max. jurid.) = Abuzarea de un lucru nu este un argument contra întrebuințării lui.

abuz s. n., pl. abuzuri

abuz s. n., pl. abuzuri

abuz s. n., pl. abuzuri

abuz

abuz.

ABUSUS NON TOLLIT USUM (lat.) abuzul nu împiedică uzul – Maximă din vechiul drept francez. Teama de a săvârși un abuz (de drept) nu trebuie să ducă la neexercitarea dreptului.

ABUZ s. 1. exces, samavolnicie, silnicie, (înv. și reg.) silă, (înv.) puternicie, (grecism înv.) catahris. (A fost blamat pentru ~urile lui.) 2. v. exces.

ABUZ s. 1. exces, samavolnicie, silnicie, (înv. și reg.) silă, (înv.) puternicie, (grecism înv.) catahris. (A fost blamat pentru ~urile lui.) 2. exagerare, exces. (~ la mîncare.)