EINSTEINIU s. n. Element chimic transuranic, obținut pe cale artificială. [Pr.: aĭnștainĭu] – Din fr. einsteinium.

einsteiniu sn [At: LTR² / P: ainștainiu / Pl: nct / E: fr einsteinum, ger Einsteinium] Element chimic transuranic, obținut pe cale artificială.

EINSTEINIU s. n. Element chimic transuranic, obținut pe cale artificială. [Pr.: ainștainiu] – Din fr. einsteinium.

EINSTEINIU s.n. Element transuranic sintetic. [Pron. ain-ștai-niu. / < germ. Einsteinium, cf. Einstein – fizician german].

EINSTEINIU s. n. element transuranic sintetic din grupa actinidelor. (< fr. einsteinium)

einsteiniu [einstein pron. germ. aĭnștaĭn] (desp. ein-stei-niu) s. n., art. einsteiniul [pron. aĭnștaĭnĭul]; simb. Es

einsteiniu [pron. aĭnștainĭu] (ein-stei-niu) s. n., art. einsteiniul; simb. Es

einsteiniu s. n. [pron. ain-ștai-niu], art. einsteiniul; simb. Es

EINSTÉINIU (< fr.; {s} Einstein) [áinștainiu] s. n. Metal din grupa actinoidelor (Es; nr. at. 99). A fost descoperit (1952) de A. Ghiorso și colaboratorii săi în probele colectate în urma primei explozii nucleare efectuată de S.U.A. în Oc. Pacific. În cantități submicro a fost obținut de colectivul condus de B.B. Cunningham.

Es, simbol chimic pentru einsteiniu.