țigară¹ sf [At: COSTINESCU / V: ~re, (reg) ~ie (Pl: țigării), (Mar) ~gla~, ~glare, (Trs) sig~, ~gără / Pl: țigări, (reg) țigheri / E: ger Zigarre „țigară de foi”] 1 Mic sul făcut dintr-o foiță de hârtie umplută cu tutun tăiat mărunt și care, aprinsă la un capăt, se fumează Si: țigaretă (1), (reg) țigarcă. 2 (Îs) ~de (sau, îvr, în) foi, ~ de Havana, (reg) ~ de frunză (de duhan), (ori de frunze, de foaie), ~ de duhan, ~groasă (de frunză), ~ de piele Sul făcut din foi de tutun înfășurate una peste alta și care se fumează Si: trabuc. 3 (Îs) Țigări medicinale (sau antiasmatice) Țigări (1) făcute din frunze de mătrăgună (sau din alte plante medicinale), care se fumează pentru efectul lor calmant în afecțiunile asmatice. 4 (Îe) A suci (sau a răsuci) o ~ A pregăti o țigară (1), umplând cu tutun foița făcută sul. 5 (Reg; îe) Cât ai sfârși (sau ai bea) o ~ ori în câtă vreme ai bea o ~ Foarte repede. 6 (Reg) A trage ~ A fuma. 7 (Îdt) Țigară (1) de foi. 8 (Reg) Foiță de țigară (1).

ȚIGARĂ, ȚIGARE (pl. -ări) sf. 1 Mic sul de tutun tăiat mărunt și învelit într’o foiță: a răsuci o ~, a aprinde o ~; Omenirea-i o țigară Care se preface ’n scrum (ALECS.); cînd îți arde țigara într’o parte, vei primi bani (GOR.); să nu pleci cu țigara aprinsă din casă cu copil mic, că plînge (GOR.) ¶ 2 ~ de foi, mic sul de foi de tutun care se aprinde la un capăt și se fumează (🖼 5128) [germ. Zigarre].

ȚIGARĂ, țigări, s. f. Mic sul făcut dintr-o foiță de hîrtie umplută cu tutun tăiat mărunt și care se aprinde la un capăt, trăgîndu-se în piept fumul rezultat. Se așeză la gura sobei, își aprinse țigara și pufăind fumul spre jăratic, își trecu stînga prin mustață. SADOVEANU, O. VII 334. Cei doi oameni cu șepci albastre au zvîrlit țigările. SAHIA, N. 59. Liniștit îmi sorbeam cafeaua și îmi fumam țigara. HOGAȘ, M. N. 39. ◊ Țigară de foi = țigară mai mare, făcută din foi de tutun înfășurate una peste alta. Aprinse o țigară de foi, aruncind chibritul pe covor. C. PETRESCU, A. 354. ◊ Expr. (Popular) A bea o țigară = a fuma. A face (a suci sau a răsuci) o țigară = a pregăti o țigară, făcînd sul foița umplută cu tutun. Își mai răsuci o țigară. SADOVEANU, O. I 360. Mai sucești vreo țigară, numeri fire de musteți. EMINESCU, O. I 155.

ȚIGARĂ s. f. mic sul din hârtie umplut cu tutun, care se fumează; țigaretă (1). (< germ. Zigarre)

țigară adj. inv. (Despre pantalonii la modă în anii ’70) Strâmți în partea de jos ◊ „Bogdan poartă pantaloni țigară.” (prin asemănare cu țigara)

ȚIGARĂ ~ări f. Produs pentru fumat constând dintr-un sul de hârtie fină, umplut cu tutun mărunțit. ◊ ~ de foi havană. A bea o ~ a fuma. [G.-D. țigării] /<germ. Zigarre

țigară f. mic sul de foi de tutun. [Nemț. CIGARRE].

țigáră (est) și -áre (vest) f., pl. ărĭ (rus. cigara [pron ți-], germ. cigarre, fr. cigare [m.], d. sp. cigarro, cuv. american; it. sigaro). Sul de frunze de tutun care se lasă să se usuce, și pe urmă se fumează (ceĭa ce e un nărav urît). – Acest sul, numit „țigară de foĭ”, se fumează maĭ mult în America și’n nordu Eŭropeĭ. În România, Rusia și sudu Eŭropeĭ se fumează maĭ mult țigărĭ micĭ făcute din tutun tăĭat mărunt și’nvălit într’o foiță de hîrtie foarte supțire. (Prima țigară de acest fel a fost făcută la 1832 de un soldat care s’a folosit de un tub de cartuș, apoĭ de hîrtia supțire). Marinariĭ Englejĭ și Țiganiĭ fumează maĭ ales din lulele. V. narghilea.

sigară sf vz țigară

țigare¹ sf vz țigară

țigarie sf vz țigară¹

țigără² sf vz țigară¹

țiglară sf vz țigară¹

țiglare sf vz țigară¹

ȚIGARETĂ (pl. -te) sf. 1 = ȚIGARĂ1: priveam prin fumul albastru al țigaretelor cîmpiile și munții (ALECS.) ¶ 2 Mic tub de chihlibar, de os, de lemn, etc., în care se introduce capătul de jos al unei țigări pentru a o fuma (🖼 5129) [germ. Zigarette].

țigară s. f., art. țigara, g.-d. art. țigării; pl. țigări

țigară s. f., art. țigara, g.-d. art. țigării; pl. țigări

țigară s. f., art. țigara, g.-d. art. țigării; pl. țigări

țigară

țigară, -gări.

țigare (-ări), s. f. – Sul de hîrtie umplut cu tutun mărunt. – Var. țigară. Mr. țigară. Germ. Zigarre. – Der. țigaretă (var. țigaret), s. f. (țigară; tub mic în care se introduce țigara), din germ. Zigarette.

ȚIGARĂ aer-plămân-aer, blunt, cal, chentan, chentuc, cioacă, creion, cui, feștilă, fumegară, funingine, halbă, joint, penală, puf, torță, trabali, tulei, țigară penală.

a trimite pe cineva după țigări expr. 1. (stud.) a fi superior cuiva. 2. (în fotbal) a-și dribla adversarul.

MUC DE ȚIGARĂ aboneu, halbă, locotenent, locotenent-colonel, sergent.

țigară penală expr. (deț.) țigară răsucită manual din tutunul adunat din chiștoace.

ȚIGARĂ s. 1. țigaretă, (rar) țigarcă, (prin Transilv.) sugară. 2. țigară de foi = havană, trabuc.

ȚIGARĂ s. 1. țigaretă, (rar) țigarcă, (prin Transilv.) sugară. 2. țigară de foi = trabuc.