țelină¹ sf [At: MOXA, 354/27 / V: (îrg) ce~, (înv) se~, (reg) țal~, țâl~^[1], țelnă / Pl: ~ni / E: slv сєлина, bg целина] 1 (Șîs ~ de grădină) Plantă legumicolă bienală, din familia umbeliferelor, cu frunze mari, penate, cu flori albe și cu rădăcină globuloasă, cărnoasă, albă în interior, folosită în alimentație Si: (reg) țeler, (nob) achi (Apium graveolens). 2 (Bot; reg; îc) ~-sălbatică Mărăraș (Oenanthe aquatica). 3 (Bot; reg; îc) ~-de-izvor Floare-de-leac (Ranunculus repens). 4 (Bot; îvr; îc) Selină-roșie Numele unei plante nedefinite mai îndeaproape.

ȚELINĂ², ‡SELINĂ (pl. -ine) sf. 🌿 Plantă foarte aromatică din fam. umbeliferelor, cu rizomul gros, cărnos și fusiform, cu tulpina foarte ramificată; face flori mici, albe, dispuse în mici umbele; se cultivă ca plantă culinară pentru frunzele ei care se mănîncă ca salată, se murează sau se gătesc (Apium graveolens) (🖼 5123) [ngr. ϲἐλινον].

ȚELINĂ², țeline și țelini, s. f. Plantă erbacee aromatică din familia umbeliferelor, cu rizomul gros și cărnos, cultivată ca plantă culinară și medicinală (Apium graveolens). Prin verdețuri, poporul romîn înțelege toate zarzavaturile, dar mai ales morcovii, pătrunjelul, țelina, ridichea și sfecla. PAMFILE, A. R. 197.

ȚELINĂ¹ ~e f. Plantă erbacee legumicolă, cultivată pentru rădăcina și frunzele ei cu aromă specifică, folosite drept condiment și în scopuri medicinale. [G.-D. țelinei] /<sl. seline, bulg. țelina

țelină f. plantă ale cării frunze se mănâncă ca salată și al cării cotor se gătește ca mâncare (Apium graveolens). [Și selină = gr. mod. SÉLINON].

1) țélină f., pl. e și ĭ (ngr. și vgr. sélinon. V. pătrunjel). O plantă umbeliferă foarte aromatică cu rădăcina ca și a pătrunjeluluĭ saŭ maĭ des sferică (ápium gravéolens, cu varietatea ápium rapáceum). Frunzele și rădăcina eĭ se întrebuințează în bucătărie ca salată și condiment.

celer^[1] sn vz țelină

celină sf vz țelină

selină sf vz țelină¹ corectat(ă)

țalină¹ sf vz țelină¹

țelnă¹ sf vz țelină¹

ȚELER sbst. Băn. Trans. 🌿 = ȚELINĂ [germ. dial. Zäller].

sèlină f. Mold. Tr. V. țelină. [Gr. mod.].

țelină² (plantă) s. f., g.-d. art. țelinei; pl. țeline

țelină¹ (plantă) s. f., g.-d. art. țelinei; pl. țeline

țelină (plantă) s. f., g.-d. art. țelinei; pl. țeline

țelină

țelină, -nii gen. a.

țelină (-ne), s. f. – Plantă rădăcinoasă (Apium graveolens). – Var. înv. selina. Mr. selin. Mgr. σέλινον (Tiktin; cf. Vasmer, Gr., 130), prin intermediul sl. selina; alterarea consonantismului se datorează poate falsei analogii cu următorul cuvînt. Este dubletul lui țeler, din sb. seler < germ. Sellerie, cf. săs. Zäller.

ȚELINĂ s. (BOT.; Apium graveolens) (reg.) seler, (Transilv. și Ban.) țeler, (înv.) achiu.

ȚELINĂ s. (BOT.; Apium graveolens) (reg.) seler, (Transilv. și Ban.) țeler, (înv.) achiu.

ȚELINĂ s. paragină, pîrloagă, (pop.) părăgineală, (înv. și reg.) ogor, (reg.) hat, părăginitură. (Pămîntul a ajuns o ~.)