ȚARC, țarcuri, s. n. 1. Loc îngrădit (uneori acoperit), unde se adăpostesc sau se închid oile, vitele etc.; ocol. 2. Îngrăditură, gard de nuiele, de spini etc. făcute în jurul unei clăi de fân pentru a o feri de vite; p. ext. suprafața împrejmuită cu acest gard. 3. Mică îngrăditură făcută din stinghii, în care sunt ținuți copiii mici când încep să umble, pentru a li se limita spațiul de deplasare. 4. Numele unui joc de copii. – Cf. alb. cark, gr. tsárkos.

țarc sn [At: DOSOFTEI, V. S. mai 130^r/27 / V: (îrg) țearc, (înv) țerc, (reg) țărc sn, (nob) ~ă sf / Pl: ~uri / E: cuvânt de origine traco-dacă cf alb cark, thark] 1 Împrejmuire de scânduri, de nuiele etc., cu diferite utilizări Si: gard (1), îngrăditură. 2 (Pex) Loc îngrădit. 3 Loc îngrădit (uneori acoperit), lângă casă ori în câmp, unde se adăpostesc sau se închid vitele, oile, porcii etc. Si: (îvp) ocol, (pop) obor¹, (îrg) ogradă, (reg) târcol. 4 (Iuz) Ocolul autorității comunale, unde se închideau vitele găsite păscând în locurile oprite, până când proprietarul lor plătea amenda Si: obor¹. 5 Loc îngrădit, de obicei acoperit, unde se țin mieii, vițeii sau mânjii pentru a fi înțărcați sau pentru a fi feriți de gerul iernii Si: înțărcătoare. 6 (Înv; pex; îf țerc) Înțărcare (la animale). 7 (Trs) Loc îngrădit unde fată oile. 8 Teren împrejmuit și prevăzut cu rigole de scurgere, care servește la recepția și la trierea animalelor înainte de tăiere. 9 Gard de nuiele, de spini etc. făcut în jurul unei clăi de fân pentru a o feri de animale Si: (reg) țărcotei (2). 10 (Pex) Suprafața împrejmuită cu țarc (9). 11 Spațiu îngrădit unde se păstrează nutrețul. 12 Mică îngrăditură făcută din stinghii sau din plasă¹, în care sunt ținuți copiii mici când încep să umble, pentru a li se limita spațiul de deplasare. 13 (Mun) Partea de deasupra a pătulului. 14 (Reg) Despărțitură în pivniță unde se păstrează merele. 15 (Îe) A vinde (merele) cu ~ul A vinde (merele) măsurând după cantitatea care încape într-un țarc (14). 16 (Reg) Coș sau ladă la teascul de struguri. 17 (Mol) Îngrăditură de formă cilindrică, lipită cu baligă, în care se face foc pentru a usca fructele așezate deasupra. 18 (Trs) Răsadniță. 19 (Reg) Îngrăditură din stâlpi, crengi și pietre, cu care se abate apa spre moară Si: dig (1), zăgaz. 20 (Reg) Cadru format din drugii care se pun peste loitre la car când se transportă grâu sau fân Si: corlată¹ (18), (reg) pătul¹. 21 (Mol) Arie pentru îmblătit cereale. 22 (Reg; îcs) În ~ sau de-a ~ul Numele unui joc de copii Si: șotron. 23 (Ast; reg) Vizitiul.

ȚARC, țarcuri, s. n. 1. Loc îngrădit (uneori acoperit), unde se adăpostesc sau se închid oile, vitele etc.; ocol. 2. Îngrăditură, gard de nuiele, spini, de spini etc. în jurul unei clăi de fân pentru a o feri de vite; p. ext. suprafața împrejmuită de acest gard. 3. Mică îngrăditură făcută din stinghii, în care sunt ținuți copii mici când încep să umble, pentru a li se limita spațiul de deplasare. 4. Numele unui joc de copii. – Cf. alb. cark, gr. tsárkos.

ȚARC, țarcuri, s. n. 1. Loc îngrădit (uneori acoperit) unde se adăpostesc sau se închid animalele; ocol, coșar. Venea de undeva o duhoare grozavă de țarcuri de porci. DUMITRIU, B. F. 35. Am cotit pe după țarcul mînzărilor. SADOVEANU, O. L. 73. Vitele mari, cînd le găsesc în țarină, le duc la ocolul, oborul sau țarcul primăriei. PAMFILE, A. R. 28. Am un țarc plin de miei albi (Dinții). PĂSCULESCU, L. P. 81. ♦ Mică îngrăditură făcută din spițe de lemn, în care sînt ținuți copiii mici cînd încep să umble, pentru a li se limita spațiul de deplasare. 2. Împrejmuire, îngrăditură, gard de nuiele, de spini etc. făcut în jurul unei clăi de fîn pentru a o feri de vite; p. ext. suprafața împrejmuită cu acest gard. Spre a feri clăile de fîn de stricăciunile vitelor, fac împrejur... un țarc. PAMFILE, A. R. 163. Eu mă duc să dau foc La țarcurile cu fîn. PĂSCULESCU, L. P. 141. 3. (Mold.) Arie. Locul unde trebuie să-și adune pînea, snopii sau strinsura [pentru treierat]... se numește... țarc. PAMFILE, A. R. 143. 4. (Munt.) Partea de sus a unui pătul de porumb. 5. (Mold.) Mică construcție pe care se așază leasa cînd se pun prunele la uscat. Unii gospodari... fac un țarc, ca o coteneață de găini, o lipesc cu baligă și deasupra acestui țarc cilindric pun leasa cu perjele. Sub leasă fac foc și fum. PAMFILE, L. C. 233. 6. Numele unui joc de copii. Ei se mai gioacă și... în țarc, cu mingea sau cu zmeii. ALECSANDRI, P. P. 393. 7. (Popular) Numele unei constelații. Vizitiul poartă numele de... trăsură, surugiu... țarc. PAMFILE, CER. 169.

ȚARC ~uri n. 1) Loc îngrădit pentru închiderea animalelor; ocol; coșar. 2) Îngrăditură în jurul unui stog de fân. 3) reg. Loc special amenajat pentru treierat; arie; fățare. 4) rar Mică îngrăditură mobilă, care limitează copiilor spațiul de deplasare, când încep să meargă. 5) Mică construcție pe care se pune leasa pentru uscarea fructelor. 6) art. pop. Constelație din emisfera boreală; Surugiul; Vizitiul. /Cuv. autoht.

țarc n. Zool. ocol de vite; 2. gard în jurul stogului; 3. coșul teascului. [Albanez THARK].

țarc n., pl. urĭ (reluat d. ngr. tsárki și tsérki, care vine d. rom. cerc orĭ d. it. cerchio. E rudă și cu țîrcălam și țărcădăŭ. Alb. thark, „parc, țarc”, poate fi și el rudă). Îngrăditură, ocol de despărțit vitele (de ex., meiĭ de oĭ), de apărat o claĭe de fîn ș. a.

țarcă² sf vz țarc

țărc sn vz țarc

țearc sn vz țarc

țerc sn vz țarc

țarc s. n., pl. țarcuri

țarc s. n., pl. țarcuri

țarc s. n., pl. țarcuri

ȚARC s. v. arie, arman, coș, ladă, staul.

ȚARC s. v. ocol.

ȚARC s. ocol, (pop.) obor, (înv. și reg.) ogradă, (reg.) tîrcol. (~ de vite.)

țarc s. v. ARIE. ARMAN. COȘ. LADĂ. STAUL.

țarc (-curi), s. n. – Ocol, îngrăditură, loc îngrădit. – Mr. țarcu. Origine necunoscută. Trebuie să aibă legătură cu alb. thark (Spitzer, Mitt. Wien, 293; Treimer, ZRPh., XXXVIII, 391; Barič, Albanorum. Studien, 104; Pascu, II, 222; Philippide, II, 738; Tiktin; Rosetti, II, 123); dar această relație lămurește prea puțin istoria cuvîntului. Legătura cu iranianul *čark › per. čart „cerc” (Densusianu, GS, I, 245) nu este evidentă. – Der. țărcălău (var. țărcuș), s. n. (țarc mic); țărcui, vb. (a închide într-un țarc); înțărca, vb. (a lua mielul de la oaie; a nu mai da să sugă; a priva, a frusta); înțărcătoare, s. f. (locul sau timpul de înțărcat), cf. Giuglea, Dacor., V, 550-53. Din rom. provine în rut. carok, carka „țarc”, cerkati „a mulge” (Candrea, Elemente, 402).

țarc, țarcuri, s.n. – Loc îngrădit unde se adăpostesc sau se închid mieii. „Există adăposturi pentru miei numite țarcuri. Un țarc are o lungime de 3-4 m și o lățime de 2-2,5 m, cu o suprafață de 35-40 m. Are doi pereți în lungime, cu o înălțime de 35-40 cm, pe care se reazămă acoperișul, care are două înclinații și doi pereți în lățime, care de asemenea sprijină acoperișul, având în mijloc o înălțime de 1,40 m” (Georgeoni, 1936: 51). „În strunguța oilor / Și-n țărcuțu mielor” (Papahagi, 1925; t. CCCLII). – Cf. alb. cark, gr. tsárkos (DEX); cuvânt autohton, cf. alb. thark (Philippide, Rosetti, Russu, Brâncuș, Vraciu, MDA); din rad. i.-e. *tuer- „a cuprinde, a închide, a îngrădi” (Russu, 1981: 403-405). Cuv. rom > ucr. carok, carka „țarc” (Candrea, cf. DER), slov. carek, ngr. tsarcos, prin dial. arom. (Macrea, 1970: 15).

țarc, -uri, s.n. – Loc îngrădit unde se adăpostesc sau se închid mieii. „Există adăposturi pentru miei numite țarcuri. Un țarc are o lungime de 3-4 m și o lățime de 2-2,5 m, cu o suprafață de 35-40 m. Are doi pereți în lungime, cu o înălțime de 35-40 cm, pe care se reazămă acoperișul, care are două înclinații și doi pereți în lățime, care de asemenea sprijină acoperișul, având în mijloc o înălțime de 1,40 m” (Georgeoni 1936: 51): „În strunguța oilor / Și-n țărcuțu mielor” (Papahagi 1925: t. CCCLII). – Cuvânt autohton, cf. alb. thark (Philippide 1928, Rosetti 1962, Russu 1981, Brâncuși 1983, MDA); „Un i.-e. *tuer- (a cuprinde, a închide, a îngrădi) > *tuer-ko- a dat un indigen *tercu-, dezvoltat în chip normal la rom. țarcu, peste care s-a suprapus un lexic lat. staul, staur (stabulum), alăturându-se ulterior termenii de împrumut ocol, obor etc.” (Russu 1981: 403-405); Cuv. rom. preluat în ucr.: carok, carka „țarc” (Candrea), în slovacă – carek, în ngr. – tsarcos, prin dial. arom. (Macrea 1970: 15).