învelitoare sf [At: CONACHI, P. 291 / V: (înv) ~văl~ / Pl: ~ori și ~ / E: înveli + -(i)toare] 1 Obiect care servește la învelit¹ (1) Si: înveliș (1), (înv) învelitură (8). 2 Material cu care se acoperă coperta unei cărți, a unui caiet Si: (înv) învelitură (9). 3 (Rar) Înveliș (3). 4 (Pop) Plapumă. 5 (Pop) Cuvertură. 6 (Reg) Broboadă. 7 (Pop) Față de masă Si: (înv) învelitură (14). 8 (Pop) Cârpă cu care se înfășoară laba piciorului Si: obială, (înv) învelitură (15). 9 (Reg) Bucată de pânză de in în care se pune laptele coagulat la scurs pentru a face brânză Si: strecurătoare, (înv) învelitură (16). 10 (Reg) Sul pe care se răsucesc firele la războiul de țesut. 11 (Țes; reg) Femeie care pune firele la război. 12 (Reg) Piuă în care se bat țesăturile de lână. 13 (Reg) Scut. 14 (Pop; îe) A nu avea (sau a nu fî) cap de ~ A nu fi femeie. 15 Acoperiș. 16 Copertă.

ÎNVELITOARE, învelitori, s. f. 1. Obiect sau strat de material care servește la învelit, la acoperit, la înfășurat sau la împachetat. Se răsfățau printre hîrtii aurii și argintate, alcătuite din învelitorile cine știe cîtor sute de bomboane, niște bolovani de piatră. GALAN, B. I 235. Te poți acoperi cu o brazdă de iarbă și ce învelitoare îți mai trebuie? CAMILAR, N. II 302. ♦ Plapumă; cuvertură, velință. Uitîndu-se la învelitoarea cu care dormise acoperit, văzu că e de catifea stacojie. CARAGIALE, P. 132. 2. Strat de țiglă, tablă etc. care constituie partea de deasupra a unui acoperiș, pentru a feri construcția respectivă de intemperii; p. ext. acoperiș. V. înveliș. Treizeci de ani cutreierase Muntele și Balta, își croise nelegiuită cale prin învelitori și prin ferestre și-și rîsese de sumedenie de poteri. GALACTION, O. I 249. (Cu pronunțare regională) Pardoseala era de cleștar, iară învălitoarea... de plumb. ISPIRESCU, L. 294. 3. Hîrtie cu care este învelită o carte; copertă, scoarță. Lîngă ușă, risipite pe-o masă, cărțulii subțiri, cele mai multe cu învelitoare roșie, și un ziar: «Romînia Muncitoare». PAS, Z. I 316. 4. Față de masă. Mama să vă cumpere unt și să vă servească ceaiul în curte, la o masă cu-nvelitoare albă. PAS, Z. I 22. Masa de sufragerie cu învelitoarea de mușama. C. PETRESCU, C. V. 176. – Pl. și: învelitoare (D. ZAMFIRESCU, R. 171).

ÎNVELITOARE ~ori f. 1) Obiect care învelește ceva sau care servește la învelit. Caietul fără ~ se murdărește. 2) Partea de sus a unei construcții care o acoperă; acoperiș. [G.-D. învelitorii] /a înveli + suf. ~toare

învelitoare f. 1. acoperișul casei; 2. velință, lăicer, scoarță; 3. capac: nu-i venea urda la învelitoare POP.

învălitoare sf vz învelitoare

învălitoáre (est) și învel- (vest) f., pl. orĭ. Ceĭa ce învelește pe deasupra, scoarță, lăvicer, velință, macat. (V. cergă, cuvertură). Nord. Rar. Naframă, tulpan, bariz.

învelésc, -líș, -litoare, V. învăl-.

învelitoare s. f., g.-d. art. învelitorii; pl. învelitori

învelitoare s. f., g.-d. art. învelitorii; pl. învelitori

învelitoare s. f., g.-d. art. învelitorii; pl. învelitori

învelitoare, -tori.

ÎNVELITOARE s. 1. v. pătură. 2. acoperitoare, față. (~ de masă, de pernă.) 3. v. îmbrăcăminte. 4. v. copertă. 5. v. acoperiș.

ÎNVELITOARE s. 1. cergă, cuvertură, pătură, velință, (pop.) plocat, țol, (reg.) lăicer, ogheal, poneavă, procov, procoviță, strai, țoală, (prin Mold. și Bucov.) prostire, (Transilv.) verincă. (~ de lînă pentru pat.) 2. acoperitoare, față. (~ de masă, de pernă.) 3. îmbrăcăminte, înveliș. (~ la un caiet.) 4. copertă, scoarță, (înv. și reg.) tartaj, (reg.) tablă. (~ a unei cărți.) 5. acoperămînt, acoperiș, înveliș, (înv. și pop.) coperiș, (înv. și reg.) pocriș, (reg.) haizaș, (prin Ban.) astrucămînt, (prin Olt.) astrucuș. (~ unei case.)

învelitoare, învelitori s. f. Ceea ce servește la învelit. ◊ Învelitoare de mormânt = piesă textilă de formă dreptunghiulară folosită ca acoperământ pentru pietrele funerare voievodale aflate în interiorul bisericilor. Sunt confecționate din brocart, cu o inscripție marginală brodată, alteori brodate în întregime, având ca motiv central chipul defunctului. – Din înveli + suf. -toare.

ÎNVELITOÁRE (< înveli) s. f. Ceea ce servește la învelit. ♦ Plapumă, cuvertură etc. ♦ Hârtie, copertă etc. ♦ Față de masă. ♦ (TEHN.) Stratul de material izolant care acoperă fața exterioară a versantelor unui acoperiș; se execută din tablă, țigle, olane etc. ♦ Îmbrăcămintea impermeabilă a corpului unui balon.

învelitoare, învelitori s. f. (glum.) iubită, amantă.