însuflețire sf [At: ANTIM, ap. GCR II, 5 / Pl: ~ri / E: însufleți] 1 (Înv) înviere. 2 Aducere la viață. 3 Prefacere a unui obiect inert în ceva dinamic. 4 (Șfg) Animare. 5 Entuziasmare. 6 Stimulare. 7 Încurajare.

ÎNSUFLEȚIRE, însuflețiri, s. f. 1. Avînt, elan, entuziasm. Mă revăd băiatul tînăr cu superbe-nsuflețiri. MACEDONSKI, O. I 28. Dragi mi-erau șezătorile, clăcile, horile și toate petrecerile din sat, la care luam parte cu cea mai mare însuflețire. CREANGĂ, A. 118. Oricare nălucire L-a omului simțire Aduce-nsuflețire. ALECSANDRI, P. I 178. 2. Animație, veselie. A fost o scurtă însuflețire, cînd a vorbit de copil. C. PETRESCU, Î. II 57. ♦ Viață, viețuire. Arborii rari de pe marginea drumului, în neclintita lor însuflețire, trimeteau parcă din înălțime, cu șoapte de frunze și de vînt, ultimul «rămas bun». HOGAȘ, M. N. 52.

însuflețire f. 1. acțiunea de a însufleți și rezultatul ei: vieață: 2. fig. animațiune.

însuflețíre f. Acțiunea de a însufleți. Fig. Animațiune, entuziazm, curaj: a purcede cu însuflețire la luptă.

însuflețire (desp. -su-fle-) s. f., g.-d. art. însuflețirii; pl. însuflețiri

însuflețire (-su-fle-) s. f., g.-d. art. însuflețirii; pl. însuflețiri

însuflețire s. f. (sil. -fle-), g.-d. art. însuflețirii; pl. însuflețiri

ÎNSUFLEȚIRE s. 1. animare, înviorare, (reg.) învioșare. (~ atmosferei.) 2. v. vivacitate. 3. v. animație. 4. v. entuziasm. 5. v. patos.

ÎNSUFLEȚIRE s. 1. înviorare, (reg.) învioșare. (~ atmosferei.) 2. vioiciune, vivacitate. (~ tempoului unei compoziții muzicale.) 3. animație, antren, vioiciune, (rar) vivacitate, (fig.) viață. (O petrecere plină de ~.) 4. ardoare, avînt, elan, entuziasm, înflăcărare, înfocare, pasiune, patimă, pornire, (livr.) fervență, fervoare, patos, (rar) ardență, (Mold.) ahotă, (înv.) porneală, săltare, (fig.) aprindere, căldură, flacără, foc, pojar, suflu, zbor. (~ specifică tinereții.) 5. avînt, patos, vervă. (~ stilului său.)