ZDRUMECA vb. I v. zdrumica.

ZDRUMICA, zdrumic, vb. I. Tranz. 1. A face bucățele; a sfărîma, a zdrobi. Pe maluri zdrumicate de aiurirea mării Cesaru ’ncă veghează la trunchiul cel plecat Al sălciei pletoase. EMINESCU, O. I 63. Sabia scotea, în vînt o-nvîrtea, Pe șerpe-l lovea, Trupu-i zdrumica. ANT. LIT. POP. I 315. 2. A nimici, a distruge. Zdrumicară pe păgîni ca pe furnici. ISPIRESCU, M. V. 16. Așa urs oștirea întreagă este în stare să o zdrumice. CREANGĂ, P. 188. – Variantă: zdrumeca (SANDU, D. P. 130) vb. I.

ZDRUMICA, zdrumic, vb. I. Tranz. (Pop.) A face bucățele, a sfărîma, a zdrobi. ♦ A nimici, a distruge. – Din dumica (după zdrobi).

A ZDRUMICA zdrumic tranz. 1) (obiecte fragile sau casante) A preface în bucăți (prin presare, lovire etc.); a sfărâma; a zdrobi. 2) (fructe, legume) A face să-și piardă forma (prin presare, strângere etc.); a strivi, a turti, a zdrobi; a chiflici. 3) fig. A face să nu mai existe; a omorî prin mijloace violente; a zvânta; a distruge; a nimici; a zdrobi; a prăpădi. /Contaminare între a dumica și a zdrobi

sdrumicà v. 1. a face praf: așa urs oștirea întreagă e în stare s’o sdrumice CR.; 2. a se nimici: libertatea și legea popoarelor se sdrumică BĂLC. [Compromis între verbele sinonime dumica și sdrobì].

zdrumíc, a -á v. tr. (din *zdumic, d. dumic, supt infl. luĭ zdrobesc). Zdrobesc, fărîm, frămînt: a zdrumica cașu. Fig. Nimicesc, prăpădesc: a zdrumica o oaste, o țară, un popor. V. zdruhăĭ.

zdrumica (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. zdrumic, 2 sg. zdrumici, 3 zdrumică; conj. prez. 1 sg. să zdrumic, 3 să zdrumice

zdrumica (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 zdrumică

zdrumica vb., ind. prez. 3 sg. și pl. zdrumică, imperf. 3 sg. zdrumica

ZDRUMICA vb. v. distruge, mărunți, nimici, pisa, potopi, prăpădi, sfărâma, zdrobi, zvânta.

zdrumica vb. v. DISTRUGE. MĂRUNȚI. NIMICI. PISA. POTOPI. PRĂPĂDI. SFĂRÎMA. ZDROBI. ZVÎNTA.