5 definiții pentru târâtoare

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

tîrîtór, -oáre adj. Zool. Care se tîrăște, reptil: șarpele e un animal tîrîtor. Bot. Care se tîrăște saŭ se agață: cucurbitaceele-s plante tîrîtoare. Fig. Josnic, prea umilit: om, caracter tîrîtor. S. f., pl. orĭ. Trandavaĭ. S. n. pl. saŭ f. pl. Animale orĭ plante tîrîtoare.

trandaváĭ n., pl. ĭe. Cov. Prut. Prostovol. – La Ant. trandadáĭe, pl. ăĭ, plasă (numită și tîrîtoare), care se tîrăște pe fundu apeĭ ca să prindă cega.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

târâtoare s. f., g.-d. art. târâtoarei; pl. târâtoare

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

TÂRÂTOARE s. (PESCUIT) (rar) trandadaie. (Cu ~ se pescuiește cega.)

TÎRÎTOARE s. (PESCUIT) (reg.) trandadaie. (Cu ~ se pescuiește cega.)

Intrare: târâtoare
târâtoare substantiv feminin
substantiv feminin (F116)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • târâtoare
  • târâtoarea
plural
  • târâtori
  • târâtorile
genitiv-dativ singular
  • târâtori
  • târâtorii
plural
  • târâtori
  • târâtorilor
vocativ singular
plural