TĂMBĂLĂU s. n. (Fam.) Zgomot, gălăgie; p. ext. petrecere zgomotoasă (cu muzică și dans). – Din magh. tomboló.

TĂMBĂLĂU s. n. (Fam.) Zgomot, gălăgie; p. ext. petrecere zgomotoasă (cu muzică și dans). – Din magh. tombolo.

TĂMBĂLĂU s. n. Zgomot, gălăgie, zarvă mare; p. ext. petrecere zgomotoasă (cu muzică și dans). Ar dormi ei dacă ar fi liniște deplină. Dar nu e, fiindcă dincolo nu s-a potolit tămbălăul. Încă se aud cîntece și rîsete. PAS, Z. III 251. Fusese tămbălău mare: masă, muzică, joc. BUJOR, S. 56. Se adunară la curtea împăratului toți împărații și domnii din împrejurimi cu împărătesele și doamnele și se făcu un tămbălău de se duse pomina. POPESCU, B. II 8. Steaguri, muzici, chiote, tămbălău, lucru mare, și lume, lume... de-ți venea amețeală, nu altceva. CARAGIALE, O. I 90.

TĂMBĂLĂU n. pop. 1) Gălăgie mare; dandana; tălălău. 2) Chef zgomotos; petrecere gălăgioasă. /<ung. tomboló

tămbălăŭ n., pl. ăĭe (ung. tamboló-ter, loc de zbănțuit, d. tombolni, a chiui. V. tumba). Fam. Iron. Gălăgie, petrecere zgomotoasă. V. tălălăŭ.

tâmbălău n. gălăgie: la nunta lui fu un mare tâmbălău ISP. [Ung. TAMBOLÓ, chiuitură de veselie].

tămbălău (fam.) s. n., art. tămbălăul

tămbălău (fam.) s. n., art. tămbălăul

tămbălău s. n., art. tămbălăul

tămbălău

tămbălău (-uri), s. n. – Zgomot, gălăgie, zarvă. Mag. tomboló (Cihac, II, 531; Tiktin).

tămbălău s. n. sg. 1. zgomot, gălăgie, larmă 2. petrecere zgomotoasă, cu muzică și dans

TĂMBĂLĂU s. v. hărmălaie.

TĂMBĂLĂU s. balamuc, gălăgie, hărmălaie, huiet, larmă, scandal, tărăboi, tevatură, tumult, vacarm, vuiet, zarvă, zgomot, (rar) larmăt, (astăzi rar) strigare, (pop. și fam.) chiloman, (înv. și reg.) toi, (reg.) haraiman, halălaie, hărhălaie, toiet, toloboată, tololoi, (Mold., Bucov. și Transilv.) holcă, (Transilv.) lolotă, (înv.) calabalîc, dandana, dănănaie, dăndănaie, gîlceavă, (fig.) țigănie, (arg.) năsulie. (Era un ~ de nedescris.)

tămbălắu, tămbălăuri, s.n. (reg.) Gălăgie, zarvă, zgomot. – Din magh. tomboló „chiuitură de veselie; frenetic” (Șăineanu, Scriban, MDA).

tămbălău, tămbălăuri, s.n. – (reg.) Gălăgie, zarvă, zgomot. – Din magh. tomboló „chiuitură de veselie; frenetic” < magh. tombolni „a chiui” (Șăineanu, Scriban; Cihac, Tiktin, cf. DER; DEX, MDA).