SFINȚIȘOR, sfințișori, s. m. 1. (Ir.) Diminutiv al lui sfânt (II 2). 2. (Reg.; la pl.) Mucenici (2). – Sfânt + suf. -ișor.

sfințișor sm [At: NEGRUZZI, S. I, 222 / Pl: ~i / E: sfânt + -ișor] 1-2 (Șhp; adi) Sfântuleț (1-2). 3 (Reg; mpl) Sfânt (39). 4 (Arg) Nota 8.

SFINȚIȘOR, sfințișori, s. m. 1. (Ir.) Diminutiv al lui sfânt (II 2). 2. (Reg.; la pl.) Mucenici (2). – Sfânt + suf. -ișor.

SFINȚIȘOR, sfințișori, s. m. 1. Diminutiv cu sens ironic al lui sfînt (1). A, domnișorilor! Vreți să mă osîndiți la moarte?... Auzindu-vă cineva, ar gîndi că sînteți niște sfințișori abia ieșiți din rai. NEGRUZZI, S. I 229. 2. (La pl., regional) Un fel de covrigi care se mănîncă la anumite sărbători religioase sau la înmormîntări; mucenici.

sfințișór m. (dim. d. sfînt). Est. Mucenic (un fel de covrig).

mocenic, ~ă smf vz mucenic²

mocinic, ~ă smf vz mucenic²

mucenic¹ sm [At: MARIAN, S. R. II, 161 / V: (reg) măce~, măcin~ / Pl: ~ici / E: cf rs dal мучник] (Pop; lpl) Un fel de covrigel preparat din aluat copt sau fiert, cu nuci și cu zahăr sau miere, care se mănâncă în ziua de 9 martie Si: (reg), bradoș, brăduleț, brânduș, sfințișor.

muceníc m. (sîrb. mučenik, rus. múčenik, vsl. mončenikŭ, d. monka, muncă. V. muncă). Mártir al credințeĭ creștineștĭ. Colac făcut la sărbătoarea celor 40 de mucenicĭ (9 Martie), numit și sfințișor (Mold.) și bradóș (Olt.). – În Munt. măcinic, (după bg. mŭčenik). Fem. mucenică și (vechĭ, d. sîrb. mucenica, rus. múcenica) muceniță. Cp. cu ucenică.

sfințișor s. m., pl. sfințișori

sfințișor s. m., pl. sfințișori

sfințișor s. m., pl. sfințișori

mucenic În afară de înțelesul de „martir”, mucenic mai are și pe acela de „,colăcel cu nuci” (modul de preparare diferă în diversele regiuni ale țării). La 9 martie este sărbătoarea mucenicilor și cu această ocazie oamenii religioși mănîncă mucenici. Există și varianta măcinic, folosită, după cât; se pare, numai în Muntenia pentru ambele înțelesuri. Această variantă ne îndreaptă, evident, spre bulgară. Dar în dicționarele bulgare apare numai мъченик „martir”. Acad. VI. Georgiev îmi sugerează ideea că, în sensul de „colăcel”, cuvîntul ar putea veni de la мѫка „făină”, nu de la мѫка „chin”. Într-adevăr Dahl inserează în dicționarul său rusesc un derivat de la мука „făină”, мучник, care printre alte înțelesuri, are și pe acela de „plăcintă de secară, sau lipie de grîu în formă de brînzoaică, umplută cu aluat de orz, garnisită cu mazăre sau pur și simplu sărată”. Existența acestui cuvînt dovedește că derivatul mucenic a putut fi format de la мѫка „făină”. Dacă lucrul e adevărat, ar însemna că numai ulterior și din cauza asemănării formale mîncarea a ajuns să fie pusă în legătură cu sărbătoarea. Ar fi deci un exemplu în plus de influență a limbii asupra realității (vezi holeră și trimiterile făcute acolo). Faptul că numele mîncării apare și sub forma măcinic, deși el nu e cunoscut în Bulgaria, nu este o piedică pentru această explicație : fie că a existat în bulgărește și s-a pierdut, fie că a intervenit celălalt cuvînt mucenic, care avea și forma măcinic.

SFINȚIȘOR s. v. opt.

SFINȚIȘOR s. (BIS.) 1. sfântuleț, (pop.) sântuleț. 2. (mai ales la pl.) mucenic.

sfințișor s. v. OPT.

SFINȚIȘOR s. (BIS.) 1. sfîntuleț, (pop.) sîntuleț. 2. (mal ales la pl.) mucenic, sfînt, (reg.) bradoș, brăduleț, brînduș. (De 9 martie se mănîncă ~.)