RUFĂ, rufe, s. f. 1. (Mai ales la pl.; uneori urmat de determinări introduse prin prep. «de») Obiect confecționat din pînză, mătase etc., servind ca îmbrăcăminte purtată direct pe corp său la înfățatul patului, la așternutul mesei sau la alte trebuințe casnice; albituri, schimburi. Rufe de corp. ▭ Familiilor noastre, de trei luni și jumătate, nu li s-a îngăduit să ne trimită barem rufe de schimb sau un pachet cu mîncare. GALAN, Z. R. 353. Mitrea s-a dus la moară să-și ia legătura de rufe. SADOVEANU, M. C. 62. Mărita-m-aș și eu, biata, Rufele de pat nu-s gata. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 442. ◊ Expr. Rufele murdare se spală în familie = neînțelegerile și certurile din familie sau dintr-un cerc intim nu trebuie purtate în public. 2. (Regional) Zdreanță. S-a dus la o vecină să facă din două rufe o cămeșă bună. SBIERA, la CADE.

RUFĂ ~e f. mai ales la pl. 1) Articol textil care se poartă direct pe corp; piesă de lenjerie. 2) Articol textil care se așterne pe pat; albitură. ◊ rufele (murdare) se spală în familie conflictele trebuie soluționate într-un cadru restrâns. [G.-D. rufei] /<sl. ruho

rúfă f., pl. e (vsl. ruho, postav; bg. sîrb. ruho, veșmînt, haĭne, rochiĭ; nsl. ruha, prostire, cearșaf; pol. rucho, coadă de rochie; ngr. rúha, bulendre, bagaje). Vest. Pl. Albiturĭ (cămășĭ, izmene ș. a.). Est. Bulendre, zdrențe (și la sing.).

râfă sf vz rufă

rufe f. pl. albituri. [Slav. RUHO, postav (serb. RUHO, haină)].

rufă s. f., g.-d. art. rufei; pl. rufe

rufă s. f., g.-d. art. rufei; pl. rufe

rufă s. f., g.-d. art. rufei; pl. rufe

+sodă de rufe s. f. + prep. + s. f. pl.

RUFĂ s. (mai ales la pl.) v. rufărie.

RUFĂ s. v. buleandră, cârpă, fleandură, haină, îmbrăcăminte, otreapă, petică, strai, veșmânt, zdreanță.

RUFĂ s. (mai ales la pl.) albitură, primeneală, rufărie, schimb, (reg.) premenituri (pl.).

rufă s. v. BULEANDRĂ. CÎRPĂ. FLEANDURĂ. HAINĂ. ÎMBRĂCĂMINTE. OTREAPĂ. PETICĂ. STRAI. VEȘMÎNT. ZDREANȚĂ.

rufă (rufe), s. f. – 1. Haine, țesături albe, lenjerie. – 2. (Mold.) Cîrpă, zdreanță. Sl. rucho (Miklosich, Slaw. Elem., 43; Cihac, II, 320; Conev 83), cf. bg., sb., cr. ruho „îmbrăcăminte”, slov. ruha „cearșaf”, ceh. roucha „cearșaf”, ngr. ροῦχον „îmbrăcăminte” (Meyer, Neugr. St., II, 55). – Der. rufărie, s. f. (lenjerie); rufos, adj. (Mold., zdrențăros); rufană, s. f. (Mold., cîrpă; Mold., curvă), pentru ultimul sens, cf. buleandră, hanță, tîrfă etc.; rufean, s. m. (Mold., rufián), care concordă din întîmplare cu rufián, cf. Dragoș, BF, IX, 113.

Il faut laver son linge sale en famille (fr. „Rufele murdare trebuie spălate în familie”) – Voltaire a adresat aceste cuvinte enciclopediștilor, sfătuindu-i să nu aducă în public certurile dintre ei. Dar expresia ar fi rămas poate necunoscută, dacă n-ar fi reluat-o Napoleon. (Balzac, în romanul Eugenie Grandet, o atribuie chiar direct lui Bonaparte). Într-o faimoasă diatribă, rostită la 1 ianuarie 1814 în fața deputaților care începuseră a cîrti împotriva lui și a administrației imperiale, Napoieon spuse: „Dacă aveți a vă plinge, trebuia să așteptați alt prilej cînd, în fața sfetnicilor mei sau chiar în fața mea, v-ați fi spus plîngerile și, în măsura în care ar fi fost întemeiate, vi le-aș fi satisfăcut. Dar explicația ar fi avut loc între noi, căci în familie, nu în public, se spală rufele murdare”. LIT.

rufă, rufe s. f. (peior.) prostituată.