parohie sf [At: ȘINCAI, HR. II, 125/32 / V: (îrg) ~ofie, părăfie, părofie / S și: ~ochie / Pl: ~ii / E: lat parochia, ger Parochie] 1 Cea mai mică unitate administrativă bisericească. 2 (Pex) Sediu al acestei unități. 3 (Pex) Comunitate religioasă creștină care ține de această unitate administrativă bisericească. 4 (Pex) Biserică dintr-o astfel de unitate Si: (îrg; liv) materă Vz enorie. 5 (Mol; îf parofie) Porțiune de sat în care un grup de flăcăi umblă, la sărbători, cu colindul, cu plugușorul etc., rezultată în urma unei împărțiri a teritoriului între grupuri.

PAROHIE, parohii, s. f. 1. Cea mai mică unitate bisericească administrativă; comunitate religioasă creștină, condusă de un paroh; enorie. Feciorul preotului trebuise să ia o parohie... tocmai prin Gorj, fiindcă Miron luga n-a vrut să-l primească în Amara. REBREANU, R. I 106. 2. Clădire în care se află locuința și cancelaria parohului.

PAROHIE ~i f. 1) (la creștinii ortodocși) Unitate administrativă bisericească inferioară; enorie. 2) Comunitate de creștini (ortodocși). 3) Sediul și locuința parohului. [G.-D. parohiei] /<lat. parochia, germ. Parochie

parohie f. 1. enorie; 2. biserica parohiei: a merge la parohie.

*parohíe f. (ngr. parikía, vgr. paroikía, vecinătate, d. pará, alăturea, și oĭkía, locuință, după párohos îld. pároikos, paroh; mlat. paróchia îld. paróecia; it. parrochia, fr. paroisse. V. dieceză). Enorie. Biserica enoriiĭ.

parofie sf vz parohie

părăfie sf vz parohie

părofie sf vz parohie

parohie s. f., art. parohia, g.-d. art. parohiei; pl. parohii, art. parohiile (desp. -hi-i-)

parohie s. f., art. parohia, g.-d. art. parohiei; pl. parohii, art. parohiile

parohie s. f., art. parohia, g.-d. art. parohiei; pl. parohii, art. parohiile

parohie, parohii s. f. (intl.) zonă de acțiune a unei bande de hoți.

PAROHIE s. (BIS.) enorie, (înv. și pop.) popor, (înv., prin Transilv.) materă.

PAROHIE s. (BIS.) enorie, (înv. și pop.) popor, (înv., prin Transilv.) materă.