parmac¹, ~ă [At: (a. 1715) ȘIO II₁, 284 / V: (reg) părâmaci, pârm~ / Pl: ~aci, ~ace / E: tc parmak] 1 sm (Înv) Grilaj. 2 sm (Înv) Balustradă. 3 sm Par¹ sau stâlp de susținere folosit la diverse construcții deschise, prispe, pridvoare, garduri etc. 4 sm (Reg) Par¹ gros care se trece prin urechile hârdăului pentru ca acesta să poată fî transportat de două persoane. 5 sm (Olt) Ciomag mare. 6 sm (Rar) Bastonaș. 7 sf (Reg) Greblă mică aplicată la coasă, ca să așeze în brazdă grânele sau iarba când se cosește Si: (reg) hreapcă.

PARMAC, parmaci, s. m. 1. Par gros sau stîlp folosit în diverse construcții (prispe, pridvoare etc.). V. balustru. [Pe murg] afară că mi-l scotea, De parmac că mi-l lega. La TDRG. 2. (Regional) Băț gros care se trece prin urechile hîrdăului pentru ca acesta să poată fi cărat de doi oameni.

PARMAC ~ci m. 1) Stâlp la prispă sau la pridvor care susține streașina acoperișului; pop. 2) (în Moldova sec. XVIII) Unitate de măsură pentru lungime (egală cu o jumătate de palmă). /<turc. parmak

parmac n. par care sprijină coastele stâlpilor unei case țărănești: de căpăstru mi-l trăgea, de parmac că mi-l lega POP. [Turc. PARMAK, zâbrea].

parmác m. (turc. parmak, deget, gratie; ngr. parmáki. V. palmac). Gratie de lemn la gard, par. Gard de parmacĭ, parmaclîc.

pârmac sm vz parmac^1[1] corectat(ă)

parmac s. m., pl. parmaci

parmac s. m., pl. parmaci

parmac s. m., pl. parmaci

PARMAC s. v. balustradă, grilaj, mână curentă, parapet, parmaclâc, pălimar, rampă, rezemătoare.

PARMAC s. 1. v. par. 2. v. stâlp.

PARMAC s. 1. par, (înv. și pop.) pociumb, (pop.) șarampoi, (reg.) verdete, (Maram.) șaranț, (Maram., Transilv., Ban. și Olt.) șteamp, (Olt., Ban. și Transilv.) ștenap. (~ la un gard.) 2. par, stîlp. (~ la un pridvor.)

parmac s. v. BALUSTRADĂ. GRILAJ. MÎNĂ CURENTĂ. PARAPET. PARMACLÎC. PĂLIMAR. RAMPĂ. REZEMĂTOARE.

parmac (parmaci), s. m. – 1. Grilaj, balustradă. – 2. Stîlp. – Mr. părmache, megl. părmaț. Tc. parmak „deget” și „bară de fier” (Roesler 601; Șeineanu, II, 283; Lokotsch 1636; Ronzevalle 57), cf. ngr. παρμάϰι, alb., bg., sb. parmak și de asemeni palmac. – Der. părmăcui, vb. (a întări cu parmaci, a îngrădi); parmaclîc, s. n. (balustradă, parapet), din tc. parmaklik, cf. ngr. παρμαϰλίϰια, bg., sb. parmakluk. E dubletul lui pîrmac, s. n. (Olt., par), din sb. parmak.