oier sm [At: BARIȚIU, P. A. III, 24 / Pl: ~i / E: oaie + -ar] 1-3 (Crescător) (proprietar sau) negustor de oi (1) Si: (reg) oieș. 4 (Pex) Păstor. 5 (Înv) Slujbaș însărcinat cu încasarea oieritului¹. 6 (Ast; pop; art.) Constelația Lira. 7 (Ent; reg) Căpușă (Ixodes ricinus).

OIER sm. 🐑 Cel ce se îndeletnicește cu creșterea oilor, care are turme de oi: Un ~ odată a plecat să vadă Ce-i mai face turma (SPER.).

OIER, oieri, s. m. 1. Crescător de oi, cioban, păcurar. Sămînța udeștenilor se trage din oieri maramureșeni. CAMILAR, N. II 5. Învățătura asta băiatul o avea de la bădița Neonil care o cunoștea de la oieri vechi, de la muntele Ceahlău. SADOVEANU, P. M. 148. 2. (Învechit) Slujbaș însărcinat cu încasarea oieritului. Lăcuste mai puțin pustietoare decît cămărașii... oierii, vădrarii. RUSSO, S. 109. 3. Numele unei constelații; ciobanul-cu-oile. Stă-n mijlocul bolții oierul. Luceafăru-i gata s-apuie. COȘBUC, P. II 7.

OIER ~i m. 1) fam. Persoană care are în grijă oile; păstor; cioban; ovicultor. 2) înv. Stăpân (sau îngrijitor) al unei târle; târlaș. 3) înv. Slujbaș însărcinat cu încasarea oieritului. 4) pop. Una dintre cele douăsprezece constelații zodiacale; constelația Lira; Ciobanul-cu-Oile. [Sil. o-ier] /oaie + suf. ~ar

oier m. păstor de oi.

oĭér m. (d. oaĭe). Păstor (saŭ și nepăstor) proprietar de oĭ, tîrlaș.

oier s. m., pl. oieri

oier s. m., pl. oieri

oier s. m. (sil. -ier), pl. oieri

oier

oier.

OIER s. v. cioban.

OIER s. cioban, păstor, (înv. și reg.) păcurar, (Maram. și nordul Transilv.) oieș. (Un ~ cu turma sa.)

OIER s. m. I. 1. Crescător, proprietar sau negustor de oi (1); (regional) oieș; p. ext. păstor, cioban. v. mocan, baci, scutar, tîrlaș. Pălării de care poartă pe pustele Ungariei oierii, porcarii și văcarii. barițiu, p. a. iii, 24. Din fluier suge cîmpul jelania oierului. lesnea, a. 94. Într-un cotlon al văii care se deschidea, se afla stîna unor oieri străini, sadoveanu, o. ix, 16, cf. x, 609. Bătrînul era oier și tot oier m-am făcut și eu. v. rom. octombrie 1954, 146. Sămînța udeștenilor se trage din oieri maramureșeni. camilar, n. ii, 5. Era cel mai bogat negustor de vite și oier din regiunea mărginenilor. vornic, p. 235, cf. deșliu, g. 25. Trei români, oieri din Ardeliu..., sfîrșindu-li-se păscătoarea în țara lor..., se hotărîră ca să părăsească pe un timp oarecare vetrele străbune. marian, t. 230. 2. Slujbaș însărcinat cu încasarea oieritului¹. Slujbașii oieri, după relile lor nărăviri, năpăstuind la scris cu sume mai mari decît sînt... au îndrăznit pe alocurea după vremi de au scris și berbecii și țapii în rîndul oilor celor groase (a. 1805). tes. ii, 338. Lăcuste mai puțin pustietoare decît cămărașii, iedecliii, goștenarii, oierii, vădrarii... russo, s. 109. II. 1. (Astron.; art.; rar) Lira. Stă-n mijlocul bolții oierul, Luceafăru-i gata s-apuie. coșbuc, p. ii, 7. 2. (Regional) Căpușă (Ixodes ricinus) (Șoimus – Tîrgu Mureș), alr i 1 206/150. – pl.: (I 1, 2, II 2) oieri. – Oaie + suf. -ar.