OCÂRMUIRE, ocărmuiri, s. f. (Înv.) Acțiunea de a ocârmui și rezultatul ei; cârmuire, conducere, guvernare; administrare. ♦ P. ext. Organ de conducere, de administrație; guvern. – V. ocârmui.

ocârmuire sf [At: N. COSTIN, L. 36 / V: (îrg) otc~^[1] / Pl: ~ri / E: ocârmui] (Înv) 1 Conducere. 2 Guvernare. 3 (Pex) Organ de conducere. 4 Dirijare prin cârmă, hățuri etc. Si: cârmire. corectat(ă)

OCÂRMUIRE, ocârmuiri, s. f. (Înv.) Acțiunea de a ocârmui și rezultatul ei; cârmuire, conducere, guvernare; administrare. ♦ P. ext. Organ de conducere, de administrație; guvern. – V. ocârmui.

ocârmuire f. od. guvern: fac împotrivire ocârmuirii AL.

otcârmuire sf vz ocârmuire

CÎRMUIRE, OCÎRMUIRE sf. 1 Faptul de a cîrmui: conducere, administrare, guvernare ¶ 2 Guvern ¶ 3 Administrație (a unui județ).

OCÎRMUIRE, ocîrmuiri, s. f. (Învechit și arhaizant) Acțiunea de a ocîrmui; cîrmuire, conducere, guvernare; administrare; (concretizat) organ de conducere, de administrație. N-a mai avut încredere nici în liniște, nici în belșug, nici în statornicie și nici mai ales în oamenii ocîrmuirii, pe care îi vedea mai ales la strîngerea birului. SADOVEANU, E. 24. El prin ocîrmuire îndată ne-ar urmări și ne-ar prinde. BOLINTINEANU, O. 403.

CÎRMUIRE, cîrmuiri, s. f. 1. Acțiunea de a (se) cîrmui; conducere, administrare, guvernare. 2. Organ de conducere; guvern, stăpînire.

ocîrmuíre f. Rar azĭ. Guvern, administrațiune, stăpînire.

ocârmuire (înv.) s. f., g.-d. art. ocârmuirii; pl. ocârmuiri

ocârmuire (înv.) s. f., g.-d. art. ocârmuirii; pl. ocârmuiri

ocârmuire s. f., g.-d. art. ocârmuirii; pl. ocârmuiri

OCÂRMUIRE s. v. administrare, administrație, cârmuire, conducere, diriguire, domnie, gospodărire, guvernare, stăpânire.

ocîrmuire s. v. ADMINISTRARE. ADMINISTRAȚIE. CÎRMUIRE. CONDUCERE. DIRIGUIRE. DOMNIE. GOSPODĂRIRE. GUVERNARE. STĂPÎNIRE.

ocârmuíre, ocârmuiri, s.f. (înv.) Conducere, guvernare: „Și au luat iarăși țara în îndărăpt, supt ocârmuirea austriacă...” (Socolan, 2005: 272; doc. din 1848). – Din ocârmui (DEX).

OCÎRMUIRE s. f. (Învechit) Acțiunea de a ocîrmui; cîrmuire, conducere; guvernare, administrare. Așea pe cei tineri întru otcîrmuire îi înțălepțește. n. costin, l. 36. Arăt pe scurt toate cîte ar putea da o idee pe deplin, la cititori, de curgerea, starea și otcîrmuirea inpăraților otomani. e. văcărescul, ist. 246. Au luat asupra lui ocîrmuirea ostașilor. beldiman, n. p. i, 48/14. Forma ocîrmuirii este în Europa de tot feliul: monarhică, republicană. gt (1838), 282/47, cf. heliade, o. i, 412. Bogdan al III-lea... fusese asociat la domnie de tatăl său... de a face să se deprindă viitorul oblăduitor cu sarcina ocîrmuirei. xenopol, i. r. iv, 205. ♦ p. ext. Organ de conducere, de administrare. Toată otcîrmuirea publicăi se odihneaște. cantemir, ist. 101. Raporturile otcîrmuirilor de județe (a. 1832). doc. ec. 497. Pe aiurea ocîrmuirile pedepsea pînă și cu închiderea la temnițe pe acei ce nu sămăna cartofle. i. ionescu, c. 53/3. El, prin ocîrmuire, îndată ne-ar urmări și ne-ar prinde. bolintineanu, o. 403. Șoltuzii (primarii) și pîrgarii (consilierii) erau aleși de ocîrmuire. n. a. bogdan, c. m. 45. Prudenții săi îndrumători nu puteau lăsa în voia acestor impulsiuni corespondența lui Tudor cu ocîrmuirea de la București. oțetea, t. v. 137. N-a mai avut încredere nici în liniște, ...nici mai ales în oamenii ocîrmuirii, pe care îi vedea mai ales la strîngerea birului. sadoveanu, e. 24. ♦ Dirijare prin cîrmă, hățuri etc.; cîrmire. Caii..., povețuindu-să de cătră ocîrmuirea călărețului, să popriia (a. 1773). gcr ii, 90/11. Ocîrmuirea unei corăbii după compas cere multă știință. ar (1829), 138²/14. – PI.: ocîrmuiri. – Și: otcîrmuire s. f. – v. ocîrmui.