obositor, ~oare a [At: MARCOVICI, C. 7/3 / Pl: ~i, ~oare / E: obosi + -tor] 1 Care provoacă oboseală (1). Si: extenuant, istovitor. 2 (Pex) Plictisitor.

OBOSITOR adj. verb. OBOSI. Care obosește: o lucrare, o muncă obositoare ¶¶ C. NEOBOSITOR.

OBOSITOR, -OARE, obositori, -oare, adj. Care obosește, care aduce oboseală, istovitor, p. ext. plictisitor. O întindere de șese poște lungi și obositoare. CREANGĂ, A. 117.

OBOSITOR ~oare ( ~ori, ~oare) Care obosește; care prezintă dificultăți; anevoios; ostenitor. Călătorie ~oare. /a obosi + suf. ~tor

obositor a. care obosește.

obositór, -oáre adj. Ostenitor: drum obositor.

obositor adj. m., pl. obositori; f. sg. și pl. obositoare

obositor adj. m., pl. obositori; f. sg. și pl. obositoare

obositor adj. m., pl. obositori; f. sg. și pl. obositoare

OBOSITOR adj. v. extenuant.

OBOSITOR adj. epuizant, extenuant, istovitor, trudnic, (rar) vlăguitor, (pop.) ostenitor, (înv. și reg.) ostenicios. (O muncă ~.)

OBOSITOR, -OARE adj. Care obosește, care provoacă oboseală; istovitor, extenuant; p. ext. plictisitor. După cîteva minuturi de odihnă tulburată de visuri obositoare... mă deștept. marcovici, c. 7/3, cf. polizu. O întindere de șese poște lungi și obositoare. creangă, a. 117. Junghiurile... îmi chezășuiesc pentru restul vieței cea mai nerevocabilă patentă de incapacitate în deprinderile sprintene și obositoare ale vînătoriei. odobescu, s. iii, 13, cf. ddrf, șăineanu, barcianu, alexi, w. Toată capitala e unsă cu o sticlă alunecoasă, care face pasul nesigur, oscilant și obositor. călinescu, c. o. 13. ◊ (Adverbial) Picurau streșinile fără întrerupere și obositor. sadoveanu, o. vi, 301. – pl.: obositori, -oare. – Obosi + suf. -tor.