năuc, ~ă [At: BIBLIA (1688), ap. TDRG / Pl: ~uci, ~uce / E: slv нєоукъ] 1-2 smf, a (Îvp) Nătărău (1-2). 3 a Amețit din cauza unor emoții puternice. 4 a (D. oameni) Dezorientat. 5 a (D. oameni) Uluit. 6 a (D. fizionomia, privirea etc. oamenilor) Care exprimă amețeală, buimăceală.

NĂUC adj. și sm. Zăpăcit, uluit, buimac: rămase ~ de bucurie, cînd văzu în ființă toate cele ce-i spusese zîna în somn (ISP.); da căciula de ce ți-o ții pe cap dinaintea mea, ~ule? (ALECS.) [bg. srb. neuk].

NĂUC, -Ă, năuci, -e, adj. 1. Zăpăcit, buimac; p. ext. nebun. Sînt mari averi domnești, strînsoarea, rodul Atîtor lacrimi și sudori cumplite... Năuc se uită-n urma lor norodul. IOSIF, P. 27. Cu-ntunericul în suflet, ca o umbră fără viață, Fără grai, năucă, șade rece ca un stîlp de gheață. NECULUȚĂ, Ț. D. 117. El sta năuc și nu credea. Să-i moară Radu! Acest lucru El nu-l înțelegea. COȘBUC, P. I 101. ◊ (Substantivat) Un cuconaș... te iubește ca un năuc. ALECSANDRI, T. 140. Desfă, puică, ce-ai făcut Și-mi dă drumul să mă duc C-am ajuns ca un năuc. TEODORESCU, P. P. 307. ◊ (Rar, despre animale) Am încălecat... Calul a pornit năuc. CARAGIALE, P. 39. 2. Prost, nepriceput, tont. Pe cînd el, nesocotitul, ce din fire-i cap năuc, Nu-i în stare să priceapă nici croiala de papuc. BELDICEANU, P. 120. Cuculețule năuc, Cum n-am pușcă să te pușc. ȘEZ. I 46. ◊ (Substantivat) O, mișelule, ticălosule și năucule! mai puțină pricepere decît tine n-are doară nici o gîscă. RETEGANUL, P. I 38. Năucii! le-am arătat eu cine-i mama-pădurii. ALECSANDRI, T. I 421. Năuca mea Făcînd mare foc A ars săul tot. MARIAN, S.45.

NĂUC ~că (~ci, ~ce) și substantival 1) Care nu poate judeca limpede, fiind într-o stare de tulburare temporară (din cauza fricii, somnului, băuturii etc.); buimac; zăpăcit; bezmetic. 2) (despre persoane sau despre manifestările lor) Care vădește lipsă de inteligență; prost; neghiob; tâmp; tont; nătărău; nătâng; netot; nerod; stupid. /<sl. neuku

năuc a. și m. stupid. [Slav. NĬEUKŬ, ignorant].

năúc, -ă adj. (vsl. ne-ukŭ, neînvățat, ignorant, d. učitĭ, a învăța, a instrui. V. ucenic). Zăpăcit, cam nebun. V. rătutit.

năuc adj. m., pl. năuci; f. năucă, pl. năuce

năuc adj. m., pl. năuci; f. năucă, pl. năuce

năuc adj. m., pl. năuci; f. sg. năucă, pl. năuce

năuc (năucă), adj. – Zăpăcit, bezmetic, greu de cap. Sl. neukŭ „neștiutor”, din učiti „a învăța” (Cihac, II, 214; Tiktin; Conev 99), cf. sb., cr., slov. neuk, pol. nieuk și ucenic. – Der. năuci, vb. (a zăpăci; a înnebuni) din năuc, dar poate cu o interpretare glumeață a sl. naučiti „a învăța, a studia”; năuceală, s. f. (zăpăceală); năucie, s. f. (zăpăceală); năucește, adv. (prostește).

NĂUC adj., s. v. bleg, nătăfleț, nătărău, nătâng, neghiob, nerod, netot, prost, prostănac, stupid, tont, tontălău.

NĂUC adj. 1. v. zăpăcit. 2. v. uimit. 3. v. buimac.

NĂUC adj. 1. aiurit, buimac, buimăcit, derutat, descumpănit, dezorientat, năucit, zăpăcit, (Olt.) zăbăuc, (Mold.) zălud, (fig.) împrăștiat. (Ce om ~!) 2. năucit, perplex, stupefiat, uimit, uluit. (A rămas ~ la vederea...) 3. amețit, buimac, buimăcit, năucit, tîmpit, zăpăcit, (pop.) bîiguit, capiu, uluit, (reg.) buimatic, hăbăuc, (Mold., Bucov. și Transilv.) tehui. (S-a sculat complet ~.)

năuc adj., s. v. BLEG, NĂTĂFLEȚ. NĂTĂRĂU. NĂTÎNG. NEGHIOB. NEROD. NETOT. PROST. PROSTĂNAC. STUPID. TONT. TONTĂLĂU.

Năuc ≠ deștept, inteligent, mintios