NEOMENIT, -Ă, neomeniți, -te, adj. (Înv.) Neomenos. [Pr.: ne-o-] – Pref. ne- + omenit.

neomenit, ~ă [At: DOSOFTEI, V. S. noiembrie 135^r/11 / Pl: ~iți, ~e / E: ne- + omenit] 1 a (Înv) Neomenos (1). 2 a (Înv) Care nu a fost cinstit, respectat. 3 a (Pop) Căruia nu i s-a oferit mâncare și băutură. 4 sm (Înv) Sălbatic.

NEOMENIT adj. Neomenos: cine să fie acel ~ carele mi-a necinstit perii cei albi ai bătrînețelor mele? (ISP.).

NEOMENIT, -Ă, neomeniți, -te, adj. (Înv.) Neomenos. [Pr.: ne-o-] – Ne- + omenit.

NEOMENIT, -Ă, neomeniți, -te, adj. (Învechit) Neomenos, rău. Neomenit și sălbatic obicei. DRĂGHICI, R. 194. În pizma acestui neomenit zmeu, carele mă ține cu atîta pază grozavă în ladă. GORJAN, H. I 11. ◊ (Substantivat) Cine să fie acel neomenit carele mi-a necinstit perii cei albi ai bătrînețelor mele? ISPIRESCU, L. 121.

NEOMENOS adj. Fără milă, cumplit, crud, barbar: noi nu știm la sufletul nostru nici o faptă neomenoasă să fi săvîrșit, nici cu știință nici cu neștiință (ISP.); cît e de ~ faptul de a lipsi pe un om de libertate (I.-GH.) [neoameni].

neomenós, -oásă (eo 2 sil.) adj. Fără omenie, crud, barbar. Adv. A te purta neomenos. – Rar și -nít.

neomenit (înv.) (desp. ne-o-) adj. m., pl. neomeniți; f. neomenită, pl. neomenite

neomenit (înv.) (ne-o-) adj. m., pl. neomeniți; f. neomenită, pl. neomenite

neomenit adj. m. (sil. ne-o-), pl. neomeniți; f. sg. neomenită, pl. neomenite

NEOMENIT adj., adv. v. aprig, aspru, barbar, brutal, câinos, crâncen, crud, crunt, cumplit, feroce, fioros, hain, inuman, necruțător, neiertător, neîmblânzit, neînduplecat, neîndurat, neîndurător, nemilos, neomenos, neuman, rău, sălbatic, sângeros,violent.

neomenit adj., adv. v. APRIG. ASPRU. BARBAR. BRUTAL. CÎINOS. CRÎNCEN, CRUD. CRUNT. CUMPLIT. FEROCE. FIOROS. HAIN. INUMAN. NECRUȚĂTOR. NEIERTĂTOR. NEÎMBLÎNZIT. NEÎNDUPLECAT. NEÎNDURAT. NEÎNDURĂTOR. NEMILOS. NEOMENOS. NEUMAN. RĂU. SĂLBATIC. SÎNGEROS. VIOLENT.