NEMULȚUMITOR, -OARE, nemulțumitori, -oare, adj. Nerecunoscător; nemulțumit. [Var.: nemulțămitor, -oare adj.] – Pref. ne- + mulțumi + suf. -tor.

nemulțumitor, ~oare [At: CORESI, EV. 422 / V: (îvp) ~țămi~, (înv) ~țămitoriu, ~țemitoriu^[1] / Pl: ~i, ~oare / E: nemulțumi + -tor] 1 a (Înv) Care nu este mulțumitor. 2 a (Îrg) Nemulțumit (2). 3 sm (Înv) Răzvrătit. 4 a (D. oameni) Nerecunoscător (2). modificată

NEMULȚUMITOR, -OARE, nemulțumitori, -oare, adj. (Reg.) Nerecunoscător; nemulțumit. [Var.: nemulțămitor, -oare adj.] – Ne- + mulțumi + suf. -tor.

NEMULȚUMITOR, -OARE, nemulțumitori, -oare, adj. Care nu recunoaște binele primit; nemulțumit, nerecunoscător. (Atestat în forma nemulțămitor) Baba și cu odorul de fiică-sa tot cîrtitoare și nemulțămitoare erau. CREANGĂ, P. 284. ♦ Care nu mulțumește; nesatisfăcător. Rezultate nemulțumitoare. – Variantă: nemulțămitor, -oare adj.

nemulțumitor a. și m. ingrat: el este nemulțumitor către popor ISP.

nemulțămitoriu, ~oare a vz nemulțumitor

nemulțemitoriu, ~oare a vz nemulțumitor

nemulțămitór, -óare adj. Care nu mulțămește, ingrat: nemulțămitoruluĭ i se ĭa daru (Prov.).

nemulțumitor adj. m., pl. nemulțumitori; f. sg. și pl. nemulțumitoare

nemulțumitor adj. m., pl. nemulțumitori; f. sg. și pl. nemulțumitoare

nemulțumitor adj. m., pl. nemulțumitori; f. sg. și pl. nemulțumitoare

NEMULȚUMITOR adj., s. v. ingrat, nerecunoscător.

NEMULȚUMITOR adj. 1. nesatisfăcător, slab. (Rezultate ~oare.) 2. v. insuficient.

NEMULȚUMITOR adj. nesatisfăcător. (Rezultate ~.)

nemulțumitor adj., s. v. INGRAT. NERECUNOSCĂTOR.

Nemulțumitor ≠ mulțumitor, satisfăcător

nemulțumitor, nemulțumitoare, adj. (înv. și reg.) 1. nerecunoscător; nemulțumit. 2. (s.m.) răsculat, răzvrătit.

NEMULȚUMITOR, -OARE adj. (învechit) Negativ al lui mulțumitor. cf. coresi, EV. 422, VARLAAM, C. 111, 178, NEAGOE, ÎNV. 31/29, r. popescu, cm i, 250, mineiul (1776), 15^r1/3, Ist. am. 85^v/4, șincai, hr. ii, 35/35, drăghici, r. 70/29, ar (1839), 30^v/57, filimon, o. i, 120, zanne, p. viii, 256, ix, 109. ♦ (Învechit și regional) Nemulțumit (1). [Domnul] așteaptă pre nebunii și nemulțemitorii jidovi să se întoarcă. coresi, ev. 305. Nimea să fie răslăbit de suflet, nimea să fie nemulțemitoriu, ce vă bucurați toți și vă veseliți, id. ib. 504. Arătîndu-să neînțălegători și necunoscători și nemulțămitori. varlaam-ioasaf, 131^v/15. Baba și cu odorul de fiică-sa tot cîrtitoare și nemulțămitoare erau. creangă, p. 284, cf. polizu. ♦ (Învechit; substantivat) Răsculat, răzvrătit. Hreamătul nemulțămitorilor răsuna, poporul cel tulburător striga, ar (1829), 60¹/13. – pl.: nemulțumitori, -oare. – Și: (învechit și popular) nemulțămitor, -oare, (învechit) nemulțămitoriu, -oare (șincai, hr. i, 329/22), nemulțemitoriu, -oare adj. – Nemulțumi + suf. -tor.