nebunie sf [At: CORESI, EV. 83 / V: (reg) neab~ / Pl: ~ii / E: nebun + -ie] 1 (Înv) Răutate. 2 (Înv) Ticăloșie. 3 (Înv) Nesupunere. 4 (Înv) Rătăcire. 5 (Înv; spc) Desfrâu. 6 Lipsă de judecată dreaptă Si: nechibzuință, nesocotință (1). 7 (Pex) Prostie. 8 Neastâmpăr. 9 Exuberanță. 10 Lucru, faptă, vorbă etc. necugetată Si: greșeală, prostie, trăsneală. 11 Faptă de om nebun (13). 12 Extravaganță. 13 Fantezie. 14 (Mpl) Faptă lipsită de seriozitate Si: năzbâtie, năzdrăvănie, poznă. 15 Glumă. 16 Farsă. 17 Pierdere a judecății datorită unei boli mintale Si: demență, (pop) nebuneală (1), (înv) neistov. 18 (Fig) Întunecare trecătoare a minții Si: rătăcire. 19 (Determină verbe ca „a-l iubi”, „a-i plăcea”; îlav) La ~ sau, rar, până la ~ Foarte mult Si: enorm. 20 (Îe) O ~ Se spune ca elogiu despre un lucru, o întâmplare, o situație excepțională etc. 21 (Fam; îe) A-i veni cuiva ~ia (sau, rar, ~) A-și pierde stăpânirea de sine. 22 (Fam; îae) A-și ieși din fire. 23 (Fig) Exaltare. 24 (Reg) Boală a albinelor nedefinită mai îndeaproape. 25 (Bot; reg) Zizanie (Lolium perenne).

NEBUNIE, nebunii, s. f. 1. Pierdere a judecății datorită unei boli mintale; alienație mintală, demență. Suferința care lucea ca o nebunie în ochii lui Tudor îi ținea pe tustrei treji. SADOVEANU, O. VII 63. Ar fi avut momente de adevărată nebunie ca să mă vadă. CAMIL PETRESCU, U. N. 187. Pentru că mă văd tristă și pe gînduri, zic că dau semne de nebunie. ALECSANDRI, T. I 188. ◊ Loc. adv. (Determinînd verbe ca: «a iubi», «a plăcea» etc.) La nebunie = cu mare intensitate, foarte mult. Pe urmă mi-a citit niște scrisori de dragoste, de la o fată, care-l iubea la nebunie și dormea cu poeziile lui sub pernă. VLAHUȚĂ, O. A. 193. Mănunchiul plăcu foarte mult Arăpușchii, căci iubea florile la nebunie. POPESCU, B. III 82. 2. Faptul de a fi nesocotit, nechibzuit. Eu cu nebunia mea am cutezat să-i necăjăsc. DRĂGHICI, R. 89. 3. Faptă nesocotită, nechibzuită, nesăbuită, prostie. Nu îndrăzni în țară păgînă să faci vreo nebunie, ca să nu-ți pierzi capul. SADOVEANU, Z. C. 302. Aveai figura unui om ce merge să se ucidă: mi-era teamă să nu faci vreo nebunie. BOLINTINEANU, O. 389. ♦ Năzdrăvănie, poznă. În Moși... au făcut tot felul de nebunii. PAS, Z. I 126. Întrecea mai pe toți băieții și din carte, dar și din nebunii. CREANGĂ, A. 2. ♦ Neastîmpăr, zburdălnicie. Rîdea c-un fel de copilăroasă nebunie. EMINESCU, N. 83. 4. Faptă de om nebun; grozăvie, oroare.

NEBUNIE ~i f. 1) Stare a unei persoane care suferă de o boală mintală; alienație; demență. * A iubi (sau a-i plăcea) la ~ a iubi sau a-i plăcea extrem de mult. 2) Acțiune sau faptă de om nebun; alienație; nebunie. 3) Faptă nesocotită lipsită de gravitate; poznă; năzbâtie; boroboață. [G.-D. nebuniei] /nebun + suf. ~ie

nebunie f. 1. turburarea minții cauzată printr’o vătămare a creierului: acces de nebunie; 2. faptă nebună, extravaganță; 3. purtare ușuratecă.

nebuníe f. (d. nebun). Starea omuluĭ nebun. Faptă ca un nebun, extravaganță. Credință foarte greșită: e o nebunie să crezĭ asemenea lucrurĭ. Pl. Zburdălnicii copilăreștĭ: aceștĭ copiĭ fac numaĭ nebuniĭ. A ĭubi, a-țĭ plăcea la nebunie, a ĭubi, a-țĭ plăcea grozav.

neabunie sf vz nebunie

nebunie s. f., art. nebunia, g.-d. art. nebuniei; pl. nebunii, art. nebuniile (desp. -ni-i-)

nebunie s. f., art. nebunia, g.-d. art. nebuniei; pl. nebunii, art. nebuniile

nebunie s. f., art. nebunia, g.-d. art. nebuniei; pl. nebunii, art. nebuniile

IRA FUROR BREVIS EST (lat.) mânia este o scurtă nebunie – Horațiu, „Epistulae”, 1, 2, 62.

la nebunie expr. foarte mult, enorm.

NEBUNIE s. v. abjecție, fărădelege, infamie, josnicie, mișelie, mârșăvie, nelegiuire, nemernicie, netrebnicie, ticăloșie.

NEBUNIE s. 1. (MED.) alienare, alienație, demență, sminteală, smintire, țicneală, boală mintală, (pop.) nebuneală, (înv. și reg.) smintă, (Transilv., Maram. și Ban.) bolânzie, (prin Bucov.) sălteală, (Mold.) zăluzeală, zăluzie, zărgheală, zărghenie, (fam.) căpială, (fig.) rătăcire, scrânteală, țăcăneală. (Un acces de ~.) 2. v. glumă. *3. v. folie.

NEBUNIE s. 1. (MED.) alienare, alienație, demență, sminteală, smintire, țicneală, boală mintală, (pop.) nebuneală, (înv. și reg.) smintă, (Transilv., Maram. și Ban.) bolînzie, (prin Bucov.) sălteală, (Mold.) zăluzeală, zăluzie, zărgheală, zărghenie, (fam.) căpială, (fig.) rătăcire, scrînteală, țăcăneală. 2. ghidușie, glumă, năzbîtie, năzdrăvănie, poznă, ștrengărie, (prin Ban.) poșovaică, (Mold.) prujă, prujitură, (Mold., Bucov. și Transilv.) șagă, (prin Ban. și Transilv.) șalmă, (prin Transilv. și Olt.) șoadă, (prin Olt. și Munt.) șoană, (Transilv., Ban. și Olt.) șozenie, (Transilv.) șozie, (Mold.) tămășag, (prin Olt.) zgoandă, (înv.) cabazlîc, (fam.) pehlivănie. (A face o ~.)

nebunie s. v. ABJECȚIE. FĂRĂDELEGE. INFAMIE. JOSNICIE. MIȘELIE. MÎRȘĂVIE. NELEGIUIRE. NEMERNICIE. NETREBNICIE. TICĂLOȘIE.

NEBUNIE. Subst. Nebunie, nebuneală (pop.), nebunire (rar), înnebunire, demență, alienare mintală, alienație (livr.), insanitate (rar), tulburare mintală (fig.), boală mintală, detracare (livr.), dezaxare (fig.), dezechilibru (fig.), rătăcire (fig.), sminteală, smintire (rar), căpiere (rar), țicneală (fam.), scrînteală (fig.), scrîntire (fig.), țăcăneală (fig.), bolunzeală (reg.), zăluzeală (reg.), zăluzie (reg.), zărgheală (reg.), zărghenie (reg.). Delir, aiurare, halucinație; manie; psihopatie, psihoză; schizofrenie. Nebun, dement, alienat, psihopat, detracat (livr.), dezaxat (fig.), smintit, aiurit, trăsnit, iresponsabil. Casă de nebuni, ospiciu, balamuc. Psihiatrie, psihopatologie. Psihiatru. Adj. Nebun, nebunit (rar), înnebunit, dement, alienat, iresponsabil, bolnav mintal, dezaxat (fig.), dezechilibrat (fig.), căpiat (fig., fam.), smintit, rătăcit (fig.), țicnit (fam.), șui (fam.), capiu (fig.), scrîntit (fig.), țăcănit (fig.), trăsnit, aiurit, aiurea, zălud, zăluzit (reg.), zărghit (reg.), vîntuit (reg.), tuieș (reg.), bolînd (reg.), într-o ureche, ieșit (sărit) din minți, cu mintea rătăcită, sonat (fam.), sărit (ieșit) de pe fix (fam.). Vb. A înnebuni, a (se) nebuni (rar), a se aliena (livr.), a se detraca (livr.), a se dezaxa (fig.), a se dezechilibra (fig.), a căpia (fig., fam.), a se sminti, a se sona (fam.), a se țicni (fam.), a se scrînti (fig.), a se țăcăni (fig.), a se trăsni (fig.), a bolunzi (reg.), a (se) zăluzi (reg.), a se zărghi (reg.), a-și pierde mințile (mintea), a-și pierde dreapta judecată, a i se tulbura mintea (mințile) a-și sări (ieși) din minte, a da în mintea copiilor, a se scrînti la cap. A scoate din minți (din minte), a înnebuni, a băga în nebuneli, a sminti, a lua (a fura, a răpi, a suci) (cuiva) mintea, a tulbura (cuiva) mintea, a vîntui. A fi nebun (smintit, scrîntit), a nu fi în toate mințile, a nu fi sănătos la minte, a fi într-o ureche, a fi cam tralala, a fi (cam) într-o doagă, a-i lipsi (cuiva) o doagă, a fi lovit (bătut, pălit, trăsnit) cu leuca (în cap), a avea gîndaci la cap, a avea clavir la cap, a fi bun de (dus la) balamuc. A delira, a aiura. V. boală, fobie, iritare, manie, nestăpînire, zăpăceală. NECAZ

Nebunie ≠ rațiune

Ira furor brevis est (lat. „Mînia e o scurtă nebunie”) – spune Horațiu în Epistole (cartea I, epistola II, versul 62). Se pare însă că această maximă are o vîrstă mai înaintată, deoarece Cicero, în Tusculane (IV, 23) precizează: „Iram bene Ennius initium dixit insaniae” (Bine a spus Ennius, că furia e începutul nebuniei). Or, Ennius a fost unul dintre cei mai vechi poeți latini și a trăit cu două sute de ani înaintea lui Horațiu. La rîndul lui, a împrumutat probabil zicala de la greci, el fiind născut în Grecia. Dar dacă paternitatea expresiei e controversată, în schimb i se cunose precis „urmașii”. Unul dintre ei: sfatul lui Shakespeare din piesa A douăsprezecea noapte (act. IV, sc. 1): „Let thy fair wisdom, not thy passion, sway!” (Dă ascultare înțelepciunii, nu mîniei tale!). Alt „urmaș”: proverbul nostru „Omul la mînie cade-n nebunie”. LIT.

NEBUNIE s. f. 1. (Învechit) Calitate sau faptă a celui rău, netrebnic (3), păcătos, răutate, ticăloșie, netrebnicie (3); nesupunere; rătăcire, orbire. Iară care-i lucrează pîntecelui cu sațiul... dentr-acea nebunie drăcească nu poate lesne a se dezbate sau a scăpa. coresi, ev. 83. Să vă întoarceți den nebuniia voastră. id. ib. 343, cf. 278,375. Doamne, ...tu știi nebunia mea și păcatel[e] meale de tine nu se ascunseră (cca 1633). gcr i, 80/13, cf. st. lex. 173^v2 /1. Feciorii lui Antonie Vodă... făce multe giocuri și beții și nebunii prin tîrguri și prin sate boierești de lua femeile și fetele cu de sila. neculce, l. 65. Împărat sultanul Mehmet sfat au făcut pentru atîta nebunie ce au făcut acești oameni în Țara Muntenească. anon. cantac., cm i, 167. Cu acea oaste să se înfrîneze nebunia și starea împotrivă a lui calga-sultan. r. greceanu, cm ii, 183. Trezvindu-te... din nebuniia cea mai de denainte, ai mustrat înșălăciunea cea drăcească și rătăcirea cea pierzătoare de suflet. mineiul (1776), 9^r1 /25, cf. ddrf. ♦ Spec. Desfrîu, dezmăț. Iară de... nu să va afla feciorie la fecioară... vor scoate pre fecioară la ușăle cosii tătîni-său și o vor ucide pre ea cu pietri oamenii cetății și va muri, căce au făcut nebunie întru fiii lui Israil acurvi casa tătîni-său. biblia (1688), 1422/5. 2. Lipsă de judecată dreaptă, de minte, de cumpănire; nechibzuință, nesocotință (1), prostie. Preablînda firea omenească sălbă-tăceaște-o, înțelepțiia spre nebunie adauge și mii de nevoi aduce. coresi, ev. 542, cf. 94. O, nebunie, câtă pagubă feace grecilor. moxa, ap. gcr i, 61/31. Deci învățăm: de sugrumat și de mortăciună să nu se guste aceastea... ce oarecarii dentru nebuniia lor fac aceasta (a. 1641). gcr i, 90/30. O, mare nebuniie a nemulțămitorilor ghergheseani! varlaam, c. 176. O, vai de nebuniia lor săracii! cel mort în ce chip să omoară pre cei vii? (a. 1645). gcr i, 117/19. Dzîsă întru sine cel fără de minte ’Ntr-a sa nebunie deșarte cuvinte. dosoftei, ps. 40/4, cf. anon. car. Iară vulpea zise: o, jup[ă]neasă maimuță, dară aceast[ă] nebunie ai fost avut tu, și încă vreai să fii împărat preste fiiară și dobitoace (a. 1705). gcr i, 354/7. Cîtă nebunie la om! el singur defaimă pricina prin care se deosibește din celelalte viețuitoare. marcovici, c. 13/2, cf. polizu. Din nebunia streină te înveți minte. alexi, w. Nebunia cu înțelepciunea de-a dreptul se împotrivesc. zanne, p. viii, 666, cf. v, 351. ♦ Neastîmpăr, zburdălnicie, exuberanță. cf. polizu, pontbriant, d., costinescu. Rîdea cu-n fel de copilăroasă nebunie. eminescu, n. 83. Iar o pasăre, cuprinsă de o dulce nebunie, Piruie în urma noastră, în lumina argintie. cerna, p. 54, cf. 70. 3. Lucru, faptă, vorbă necugetată (3), lipsită de sens, greșeală, prostie, trăsnaie; faptă de om nebun (I 2). Au fost făcând toate nebuniile bețiii și alte seamne ca de om bat. prav. 265. Acesta, lîngă alte nebunii multe ce făcea, au făcut și aceasta, mai mare decît toate. r. popescu, cm i, 275, cf. 288. Mare nebunie iaste a alerga înaintea unuia ce nu te chiamă și mai mare nebunie iaste a răspunde fără de a te întreba cineva. antim, ap. gcr ii, 6/28. Mare nebunie iaste a lipi inima spre putrejune (a. 1785). gcr ii, 148/6. Din nebunii făr’de vreame vă siliți Pe Orest ca să-l aduceți, voința să vă-npliniți. beldiman, o. 17/9. Au îndrăznit a lăsa pe părinții săi împotriva voinței lor... – Adevărat, mare nebunie este aceasta. drăghici, r. 6/26, cf. 89/11. Ce grăiți voi nebunie? bărac, a. 75/16. Ar fi fost din partea Basarabilor o nebunie a înfrunta și un miracol a învinge pe nește regi maghiari ca Ludovic cel Mare și împăratul Sigismund. hasdeu, i. c. i, 34. Aveai figura unui om ce merge să se ucidă; mi-era teamă să nu faci vreo nebunie. bolintineanu, o. 389. Viața-mi pare-o nebunie Sfîrșită făr-a fi-nceput. eminescu, o. i, 212, cf. 40. Aș rîde și mai bine dacă soția altuia ar fi care vorbește așa nebunii, f (1906), 2. Ce vrai să faci, beizade? Nu îndrăzni în țară păgînă să faci vreo nebunie, ca să nu-ți pierzi capul. sadoveanu, z. c. 302. Iancule, român turcit, Lasă-te de haiducit, Lasă-ți nebuniile, Lasă-ți haiduciile, Să-ți dau boieriile, teodorescu, p. p. 292. ♦ Extravaganță, fantezie. Pentru aceasta mi-am interzis orice pasiune în viață, orice sentiment, toate plăcerile, orice nebunie. c. petrescu, c. v. 25. Te întrebi, 22 de mii de lei pe o carte, nu e o nebunie? sebastian, t. 283. ♦ (Mai ales la pl.) Faptă lipsită de seriozitate; năzbîtie, năzdrăvănie, poznă, ghidușie, ștrengărie; glumă, farsă. Îndată ce sună... semnul bronzului, tot romanul și străinul leapădă orice interes și haractirul cel serios și, cu voia guvernului, să încep nebuniile pe uliță. ar (1839), 41²/38, cf. costinescu. Alcibiad... tăie într-o zi coada cea frumoasă a unui cîne minunat... numai ca, dînd de vorbă concetățenilor săi asupra acestei nevinovate nebunii a lui, să-i oprească de a cîrti despre dînsul alte lucruri mai rele. odobescu, s. iii, 43. Întrecea mai pe toți băieții și din carte, dar și din nebunii. creangă, a. 2. Copiii fac fel de fel de nebunii: joacă o horă, apoi se bat și aleargă. caragiale, o. vi, 479, cf. i, 20, barcianu. În Moși au cumpărat cîte o trompetă și au suflat în urechile oamenilor și au făcut tot felul de nebunii. pas, z. i, 126, cf. șez. iii, 92, com. marian. Băieții aieștia fac niabunii piste niabunii. alr ii 3 204/386, cf. 3 204/36, 64, 95, 4 399/791. ◊ Fig. Ce cunoștință veche îi era vîntul acesta, ce bine îi știa el nebuniile lui înșelătoare! bart, s. m. 62. 4. Pierdere a judecății datorită unei boli mintale, demență, alienație mintală, (popular) nebuneală (I 1); fig. întunecare (trecătoare) a minții, rătăcire. Iar el și mai nainte fiind trăsnit, atuncia îl apucă o boală de nebunie și... îi lovia cu buzduganul în obrazu. herodot (1645), 335. De va face vreo greșală în vreamea nebuniii lui, nu să va certa. prav. 267. Cărțile ceale multe te duc la nebunie. n. test. (1648), 170^r /6, cf. st. lex. 171^v1 /17, man. gOtt. Sculîndu-se noaptea... cu nebunie, au rănit pe nouă oameni pe care i-au tăiat cu toporul (a. 1776). uricariul, xix, 48. Deliriul, adecă nebuniia. Învățătură, 84/18, cf. drlu, lb. Iaca pozna, soro, că iar i-o venit toana nebuniei... Săracan de mine!... tocmai azi, în ziua logodnii? alecsandri, t. 521. Lovit... de izbucnirea nebuniei, al cărei germen era din naștere. maiorescu, CR. ii, 294. Alienație mentală se numește popular nebunie, nebuneală, bolînzîie. candrea, f. 224, cf. bianu, d. s. Sînt solitarul pustiilor piețe Cu jocuri de umbră ce dau nebunie. bacovia, o. 21. Ar fi avut momente de adevărată nebunie. camil petrescu, u. n. 187. Să nu se socoată însă drept nebunie delirurile... care apar în unele boli cu febră mare. ygrec, m. n. 14. Ochii lui ardeau ca doi cărbuni, în cearcăne vinete; ...pe fața lui slăbită, durerea lăsase spaimă și nebunie. sadoveanu, o. i, 148, cf. v, 566, h x 491, alr ii/i mn 55, 4 176/365, 386, 574. ♦ loc. adv. (De obicei pe lîngă verbe ca „a-l iubi”, „a-i plăcea” etc.) La nebunie sau (rar) pînă la nebunie = foarte mult, enorm. Este o fată foarte frumoasă, pe care o iubesc pînă la nebunie. filimon, o. i, 125. Mi-a citit niște scrisori de dragoste de la o fată, care-l iubea la nebunie și dormea cu poeziile lui sub pernă. vlahuță, o. a. 193. A fost un secret public că ai iubit la nebunie pe Ella. f (1900), 548. Îmi place la nebunie poezia. ap. tdrg. Mănunchiul plăcu foarte mult Arăpușchii, căci iubea florile la nebunie. popescu, b. iii, 82. Îmi place la nebunie. bl v, 50. ◊ Expr. O nebunie, se spune ca elogiu superlativ despre un lucru, despre o întîmplare, o situație excepțională etc. Ții minte dumineca trecută la Sîn-Dominic... Era o nebunie. sebastian, t. 154. (Familiar) A-i veni cuiva nebunia (sau, rar, nebunie) = a-și pierde stăpînirea de sine, a se înfuria foarte tare; a-și ieși din fire. cf. polizu. Uite-mi pierd răbdare și-mi vine nebunie! ap. ddrf. ♦ Fig. Exaltare. Asemenea cu viermele ce deapănă mătasea, mă sîrguiam să mă înfășur cu pînza cea de nebunia mea țesută. marcovici, c. 15/23, cf. id. d. 8/19. S-a petrecut o dramă de nebunie religioasă, f (1906), 20. Dacă nebunii divine Vă smulg în ceruri, tremurînd, E că un neam întreg ce vine Se bucură cu voi în rînd. cerna, p. 15. ♦ (Regional) Boală a albinelor nedefinită mai de aproape; (regional) nebuneală (I 1) (Cîmpulung Moldovenesc), chest. vi 15/3. 5. (Bot.; regional) Zizanie (Lolium pere,nne) (Rășinari-Cisnădie). cf. păcală, m. r. 25. – pl.: nebunii. – Și: (regional) neabunie s.f. – Nebun + suf. -ie.