NAIV, -Ă, naivi, -e, adj. (Despre oameni; adesea adverbial și substantivat) 1. Lipsit de experiență și de prefăcătorie, simplu, natural, credul, sincer. ♦ Care arată, denotă naivitate (1). 2. (Peior.) Lipsit de judecată matură. ♦ Care arată, denotă naivitate (2), lipsă de judecată matură. ♦ Adj., s. m. (Pictor), mai ales amator sau autodidact, care ignoră perspectiva, anatomia și legile proporțiilor și ale compoziției, inspirându-se adesea din pictura populară. – Din fr. naïf.

naiv, ~ă [At: GTN (1836), 341/16 / P: na-iv / Pl: ~i, ~e / E: fr naif] 1-2 smf, a (Om) lipsit de experiență, de artificialitate și de prefăcătorie Si: nevinovat (21-22), onest, simplu, sincer, spontan, (rar) nătâng (7). 3-4 a, av (D. însușiri, manifestări, creații etc. ale oamenilor) (Într-un mod) care denotă naivitate (1). 5-6 smf, a (Prt) (Om) lipsit de judecată matură. Si: prostuț, simplist. 7 a (D. manifestări, realizări etc. ale oamenilor) Care exprimă naivitate (3) Si: copilăresc. 8-9 smp, a (Pictori) care ignoră în mod voit perspectiva, anatomia artistică, legile proporțiilor și ale compoziției, inspirându-se adesea din pictura populară, acordând o atenție exagerată amănuntului și imprimând lucrărilor lor un caracter narativ. 10 a (Îs) Artă ~ă Artă cu trăsături artizanale și populare, caracterizată prin descrierea minuțioasă, intuitivă a lucrurilor, așa cum se impun ele atenției imediate a artistului.

*NAIV I. adj. 1 Care vorbește, care-și exprimă gîndirea de-a dreptul, fără înconjur, fără prefăcătorie, fără meșteșugire ¶ 2 Lesne-crezător ¶ 3 Prostuț ¶ 4 Simplu și grațios. II. sbst. 🔷 📝 Caracterul a tot ce e naiv (în pictură și în literatură) [fr. naïf].

NAIV, -Ă, naivi, -e, adj. (Despre oameni; adesea adverbial și substantivat) 1. Lipsit de experiență și de prefăcătorie, simplu, natural, credul și sincer. ♦ Care arată, denotă naivitate (1). 2. (Peior.) Lipsit de judecată matură. ♦ Care arată, denotă naivitate (2), lipsă de judecată matură. ♦ Adj., s. m. (Pictor) care face parte dintr-o grupare ce ignoră intenționat perspectiva, anatomia artistică, legile proporțiilor și ale compoziției, inspirându-se adesea din pictura populară. – Din fr. naïf.

NAIV, -Ă, naivi, -e, adj. (Despre oameni și despre tot ce ține de natura omului) Care denotă simplitate, credulitate, candoare, provenite din lipsa de experiență (uneori și de inteligență); sincer, neprefăcut. V. candid, inocent, credul. Profită de buna-credință a naivului bătrîn. CARAGIALE, O. III 257. Ce gîndea copilul cu mintea lui naivă... o preocupa zile întregi. EMINESCU, N. 41. Autorul spune cu o mirare naivă că a găsit, sub un munte, o fîntînă frumoasă. RUSSO, S. 41. ◊ (Adverbial) Se bucură naiv cînd Ana Lipan veni să se așeze alături. C. PETRESCU, C. V. 195. Întreba naiv, povestea ceva și mai naiv, cu glasul ei de violină. IBRĂILEANU, A. 135.

NAIV, -Ă adj. 1. Simplu, încrezător; candid; sincer, neprefăcut. ◊ Artă naivă = artă cu trăsături artizanale și populare, caracterizată prin enumerarea și descrierea minuțioasă, intuitivă a lucrurilor, ființelor etc., așa cum se impun ele atenției imediate a artistului. 2. (Peior.) Simplist, prostuț; copilăresc. // s.m.pl. Pictori care ignorează perspectiva, legile proporțiilor și ale compoziției etc. [Pron. na-iv. / < fr. naïf, cf. lat. nativus – natural, înnăscut].

NAIV, -Ă I. adj. (și adv., s. m. f.) 1. natural, candid, ingenuu; sincer, neprefăcut. 2. fără experiență, credul, inocent. ♦ artă ~ă = artă cu trăsături artizanale și populare, caracterizată prin enumerarea și descrierea minuțioasă, intuitivă, a lucrurilor, ființelor etc. 3. (peior.) simplist, prostuț; copilăresc. II. s. m. pl. pictori care ignorează perspectiva, legile proporțiilor și ale compoziției etc. (< fr. naïf)

NAIV ~ă (~i, ~e) și adverbial 1) Care vădește sinceritate și curățenie morală; ingenuu; candid; inocent. 2) Care crede cu ușurință orice; credul; inocent. 3) Care manifestă o viziune copilărească; lipsit de seriozitate; copilăros; neserios; infantil; pueril. Întrebări ~e. /<fr. naïf

naiv a. 1. care vorbește cu simplitate: copilul e naiv; 2. care spune cam nerozește că ar fi mai bine să tacă. ║ n. ceeace este naiv (în arte și literatură).

* naív, -ă adj. (fr. naif, d. lat. nativus, nativ; it., sp. nativo). Natural, ingenuŭ, fără artificiĭ: copiiĭ îs naivĭ, vorbă naivă. Care arată adevăru, natura: stil naiv. Credul, fără experiență, cam prost: naiv, răspuns naiv. A face pe naivu, a te preface naiv. Adv. Cu naivitate.

naiv adj. m., pl. naivi; f. naivă, pl. naive

naiv adj. m., pl. naivi; f. naivă, pl. naive

naiv adj. m., pl. naivi; f. sg. naivă, pl. naive

naiv (naivă), adj. – Ingenuu. Fr. naïf, cu fonetismul f. naïve. – Der. naivitate, s. f., din fr. naïveté.

NAIVĂ ȘI SENTIMENTALĂ, sintagmă prin care Fr. Schiller (în eseul „Despre poezia naivă și sentimentală”) a distins poezia clasică, definită prin unitatea organică cu natura (Homer, Shakespeare, Goethe), de cea romantică (modernă), care exprimă ruptura dramatică de natură.

OM NAIV balamut, băiat de băiat, băltăreț, blambete, bleahă, bleg, boblete, bolovan, botanist, bourar, brânzoi, budală, bulache, Bulă, cajbec, candelist, caracudă, cască, cârnat, cârțan, ceacâr, cealapatiu, ciuflex, clift de șmotru, cocârjă, coco, fanache, fazan, fleng, fleț, fraier, frasanaie, gâscă bună de jumulit, gioablă, goglet, gorobete, gulie, gușter, gutufan, gutuie, hantiriu, husăn, husăn de baltă, husăn de gară, husen, juvete, lacrimă, lanolină, leuștean, moacă, mocamete, mocan, mocangiu, nepot, pampalache, papagal, pădurean, pădureț, pătlăgea, pârțâit, pifan, plutaș, popândău, râtan, șlob, târlan, târlă, turcafleț, țațăr, țuțer, uțupan, zarzavagiu.

NAIV adj. 1. v. ingenuu. 2. credul, prost, (înv., în Transilv., Ban. și Olt.) lud, (fam.) fraier. (Ai fost ~ și l-ai crezut.) 3. v. copilăresc.

NAIV adj. 1. candid, credul, ingenuu, inocent, neștiutor. (Un copil ~.) 2. credul, prost, (înv., în Transilv., Ban. și Olt.) lud, (fam.) fraier. (Ai fost ~ și l-ai crezut.) 3. copilăresc, infantil, pueril. (Gesturi ~.)

Naiv ≠ bănuitor

NAIV, -Ă adj. 1. (Despre oameni) Lipsit de experiență, de artificialitate și de prefăcătorie, spontan, sincer, onest, simplu și credul (v. candid, inocent, neștiutor, nevinovat 2); (despre însușiri, manifestări, creații etc. ale oamenilor) care denotă, exprimă naivitate (1), naturalețe (2). Încă își aduc aminte de mirarea cea mută a mulțimei și naiva înminunare a școlarilor. gtn (1836), 34¹/16. Cu cît ochii noștri vor fi mai puțin amăgiți de vrăjile modei și ale luxului, cu atîta mai mult vor fi atinși și încîntați de frumusețea naivă. heliade, o. ii, 36, cf. i. golescu, c. Autorul spune cu o mirare naivă că au găsit, sub un munte, o fîntînă frumoasă. rom. Lit. 103¹/31, cf. russo, s. 41. Acelor șegi naive trecu frumoasa vreme, Și nu-mi rămase alta decît a mă căi. negruzzi, s. ii, 219, cf. i, 265. Cu ce naivă mândrie... spunea ea lui tată-său isprava aceasta a ei. vlahuță, o. a. iii, 91. „N-o să mai iubesc”, zisese Biata-mi inimă naivă. Dar văzîndu-te pe tine, A căzut în recidivă. topîrceanu, b. 56, cf. id. p. o. 26. Amîndoi rămîn ca documente ale altor vremuri, portrete cu dmbete naive în colțul gurii. sadoveanu,. e. 147, cf. 241. O dată cu sideful gingiilor stricate, Eu mi-am pierdut naiva dinții virginitate. arghezi, c. o. 38. Ori tu crezi că soarta nu ți-o meriți, Inimă de-atîtea ori naivă? beniuc, v. 78. Ingenuitatea se vrea sugerată pe alocuri printr-o insistentă revenire a îndoielilor sau a întrebărilor voit naive. gl 1962, nr. 419, 2/4. ◊ fig. În locul naivei dimineți din ochii ei, de-atunci, ardea acum o după-amiază adîncă și tragică. galaction, o. 189. ◊ (Adverbial) Întreba naiv, povestea ceva și mai naiv, cu glasul ei de violină. ibrăileanu, a. 135. ◊ (Substantivat) Joacă rol de naivă, dar e foarte vicleană. f (1900), 605. ♦ (Substantivat, m. pl.) Pictori care ignorează în mod voit perspectiva, anatomia artistică, legile proporțiilor și ale compoziției, inspirîndu-se adesea din pictura populară, acordînd o atenție exagerată amănuntului și imprimînd lucrărilor lor un caracter narativ. Cf. der. 2. (Peiorativ; despre oameni) Lipsit de judecată matură, simplist, prostuț; (despre manifestări, realizări etc. ale oamenilor) care denotă, exprimă naivitate (2), copilăresc. Vreau să-ți spun că tot jocul dumitale e naiv... Te căznești să fii interesant. sebastian, t. 60. Eram în acea vreme tînăr și destul de naiv. sadoveanu, e. 96. Pe o măsuță [se află] paginile scrise de Vaniușa,... creioanele cu care scria și desena, cîteva ouă roșii cu naive desene albe. stancu, u.r.s.s. 42. Pasiunea scriitorului nu înseamnă o părtinire naivă și neputincioasă. v. rom. decembrie 1953, 266. Îi plăcuse să zdrăngănească fals melodii naive. t. popovici, se. 162. ◊ (Adverbial) E naiv de aceea să credem că peștii pot deosebi toate nuanțele de culori ale „muștelor”. c. antonescu, p. 46. – Pl.: naivi, -e. – Din fr. naïf.