23 de definiții pentru mătură

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

MĂTURĂ, mături, s. f. 1. Obiect de uz casnic în forma unui mănunchi, făcut din tulpinile plantei cu același nume sau din nuiele, paie etc., cu care se curăță o suprafață. ◊ Loc. vb. A da cu mătura = a mătura (1). 2. Numele a două plante erbacee folosite la confecționarea măturilor (1): a) plantă bogat ramificată, cu flori verzi și violete; mei-tătăresc (Sorghum vulgare); b) plantă înaltă până la 2 metri, cu frunze late și cu tulpina bogată în materii zaharoase (Sorghum saccaratum). ♦ Lan de mături (2). 3. Plantă erbacee cu tulpina ramificată, stufoasă, cu frunze mici, alungite, de un verde-deschis, cu flori verzi, folosită la confecționarea măturilor (1) (Kochia scoparia). 4. (În sintagma) Mături de vrăjitoare = simptom de boală la pomii fructiferi și la unii arbori, cauzat de unele ciuperci microscopice sau de bacterii și caracterizat prin apariția pe ramurile atacate a unor ramificații degenerescente subțiri și dese. – Et. nec.

mătură sf [At: NECULCE, L. 239 / V: (reg) ~re, ~tără / Pl: ~ri / E: nct] 1 Obiect de uz casnic, în forma unui mănunchi, făcut din nuiele, paie etc. cu care se curăță gunoiul. 2-3 (Îlv) A da cu ~ra A mătura (1, 2). 4 (Fig; rar; dep) Barbă mare. 5 Plantă erbacee, bogat ramificată, cu flori verzi și violete, utilizată la confecționarea măturilor (1) Si: (pop) bălur, flocoasă, mălai-tătăresc, mei-tătăresc, (reg) tătarcă (Sorghum vulgare). 6 (Șîc ~re-cu-bobu-negru) Plantă erbacee, înaltă până la 2 metri, cu frunze late și tulpina bogată în materii zaharoase, utilizată la confecționarea măturilor (1) (Sorghum saccharatum). 7 (Csc) Lan de mături (5-6). 8 (Șîc ~-de-grădină, ~ri-de-grădină, ~ri-de-țară, ~ri-de-casă) Plantă erbacee cu tulpina ramificată, cu frunze verde-deschis, cu flori verzi, abia vizibile, folosită și la curățat Si: măturică (5) (Kochia scoparia). 9 (Bot; reg; îc) ~ra-Maicii-Precesta sau ~-turcească Năfurică (Artemisia annua). 10 (Bot; reg; îc) ~ra-raiului Floarea-raiului (Chrysanthemum cinerariifolium). 11 (Reg; îc) ~-albă Plantă nedefinită mai îndeaproape. 12 (Trs) Bidinea. 13 (Ban) Unealtă cu care se amestecă în laptele pus la fiert, în laptele în care s-a pus cheagul etc. Si: (reg) măturică (10), măturice (4), măturișcă (4), măturoi (6), măturuță (3). 14 (Ban; art.) Dans țărănesc care se joacă în perechi, unul dintre dansatori ținând în loc de parteneră o mătură (1). 15 (Ban; art.) Melodie după care se execută mătura (14).

MĂTURĂ, mături, s. f. 1. Obiect de uz casnic în forma unui mănunchi, făcut din tulpinile plantei cu același nume sau din nuiele, paie etc., cu care se curăță o suprafață. ◊ Loc. vb. A da cu mătura = a mătura (1). 2. Numele a două plante erbacee întrebuințate la confecționarea măturilor (1): a) plantă bogat ramificată, cu flori verzi și violete; mei-tătăresc (Sorghum vulgare); b) plantă înaltă până la 2 metri, cu frunze late și cu tulpina bogată în materii zaharoase (Sorghum saccaratum). ♦ Lan de mături (2). 3. Plantă erbacee cu tulpina ramificată, stufoasă, cu frunze mici, alungite, de un verde-deschis, cu flori verzi, folosită la confecționarea măturilor (1) (Kochia scoparia). 4. (În sintagma) Mături de vrăjitoare = simptom de boală la pomii fructiferi și la unii arbori, cauzat de unele ciuperci microscopice sau de bacterii și caracterizat prin apariția pe ramurile atacate a unor ramificații degenerescente subțiri și dese. – Et. nec.

MĂTURĂ, mături, s. f. 1. Obiect de uz casnic, în forma unui mănunchi, făcut din tulpinile plantei cu același nume, sau de nuiele, paie etc., cu care se mătură. Ce-are, mă, cîinele ăsta al tău, Pațanghele?! întrebă Matei al Barbului, ștergîndu-și cu mătura zăpada de pe opinci. PREDA, Î. 75. Și să văd pe maică-mea Cu mătura măturînd. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 199. 2. Plantă erbacee din familia gramineelor, bogat ramificată, cultivată în scopuri industriale sau pentru facerea obiectului descris mai sus (Sorghum vulgare). Nu i-a fost greu fugarului să se tîrîie într-un lan de mături. POPA, V. 126. Și prin tufele de mături, ce cresc verzi, adînce, dese, Păsări îmblînzite-n cuiburi distind penele alese. EMINESCU, O. I 43.

MĂTURĂ ~i f. 1) Obiect de uz casnic, făcut din tulpini de mălai sau din tulpinile altor plante, cu care se mătură. 2) Plantă erbacee cu tulpina foarte ramificată și stufoasă din care se fac astfel de obiecte. [G.-D. măturii] /Orig. nec.

mătură f. 1. unealtă din păr de porc, din paie sau din nuiele, ce servă a curăța de gunoiu, a șterge de praf; 2. pl. un tel de meiu (Sorghum). [Cf. lat. METULA, tufișoară, smoc].

mătură f., pl. ĭ (vsl. metla, din *metĭla; sîrb. metla, bg. rus. metlá a. î. V. omăt, smetie. Cp. cu măgură-miglă). Unealtă făcută din ramurĭ de copăceĭ (V. tîrn) și maĭ ales din vîrfurĭ de meĭ tătăresc legate la un loc și care servește la înlăturat gunoĭu de pe pardoseală saŭ din curte. (Cînd e de păr se numește perie). Meĭ tătăresc (V. meĭ). Altă plantă kóchia [saŭ chenopódium] scopária).

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

mătură s. f., g.-d. art. măturii; pl. mături

mătură s. f., g.-d. art. măturii; pl. mături

mătură s. f., g.-d. art. măturii; pl. mături

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

MĂTURĂ s. 1. (BOT.; Sorghum vulgare) (pop.) mălai-tătăresc, mei-tătăresc, (reg.) bălur, flocoasă, tătar, tătarcă. 2. (BOT.; Kochia scoparia) măturică. 3. (FITOP.) mături-de-vrăjitoare = (pop.) patul-vântului. (~ este numele unei boli a arborilor.)

MĂTURĂ s. 1. (BOT.; Sorghum vulgare) (pop.) mălai-tătăresc, mei-tătăresc, (reg.) bălur, flocoasă, tătar, tătarcă. 2. (BOT.; Kochia scoparia) măturică. 3. mături-de-vrăjitoare = (pop.) patul-vîntului. (~ este numele unei boli a arborilor.)

Dicționare etimologice

Explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

mătură (mături), s. f.1. Obiect cu care se curăță. – 2. Sorg (Sorghum vulgaris). – 3. Spanac porcesc (Chenopodium scoparia). – Mr. metură, megl. m(i)etură, istr. meture. Origine obscură. La baza lui trebuie să stea lat. matta „covoraș”, de unde sard. matta „tufă, arbust”, abruz. mattęlę „mănunchi”, Lucania mattǫrrę „mătură de nuiele”, Lipari mattulu „vreascuri”, calabr. máttulu „scul”, cat., sp. mata (Corominas, III, 287, cf. REW 5424). Lat. matta și-a schimbat genul. Rezultatul *mat explică pl. mături și, prin falsă regresiune, mătură, cf. pătură, măgură, latură. S-ar putea pleca și de la un lat. *mattula; însă fonetismul din rom. prezintă o anumită dificultate. Pentru a-l explica pe ă, trebuie presupusă o încrucișare cu lat. metere „a lua, a culege”, în a cărui conjugare ar fi intervenit o schimbare analogică, destinată s-o reducă la un tip mai mult sau mai puțin regulat, meto, *metitum (în loc de messum), ca peto, petitum, cf. parco, parcitum (față de parsum), patior, *patitum (față de passum). Din încrucișarea lui matta cu meto putea să rezulte *metula, cf. alb. mettulë. Alte ipoteze sînt mai puțin convingătoare. Din lat. mētŭla „piramidă mică” (Candrea, Éléments, 29; Pușcariu 1053; Candrea-Dens., 1074; REW 5554; Candrea; Tiktin) este dificil din punct de vedere semantic. Din sl. metla „nuielușă”, cf. bg., rus. metlá „mătură” (Miklosich, Slaw. Elem., 30; Cihac, II, 109; Berneker, II, 41; Pascu, Beiträge, 18; Conev 46) nu este posibil din punct de vedere fonetic. De origine daco-tracică după Pușcariu, Lr., 286; anterior indoeurop. după Lahovary 335. Der. mătura, vb. (a curăța cu mătura; a expulza; a elimina); măturător, s. m. (om care mătură); măturătoare, s. f. (mașină de măturat); măturătură, s. f. (acțiunea de a mătura și rezultatul ei); măturar, s. m. (măturător); măturică (var. măturice), s. f. (plantă, Centaurea cyanus); măturiță, s. f. (verbină, Verbena officinalis). – Cf. mătreață.

Dicționare specializate

Explică înțelesuri specializate ale cuvintelor.

mături (măturele) (it. spazzole; engl. wire brushes; fr. balais à jazz; germ. Jazz – besen), tip de baghete (2) din metal pentru unele instrumente de percuție* cu membrană. Se compun dintr-un mâner din metal, cu o extremitate bombată, iar cealaltă terminată cu multe fire din metal din formă de evantai. De obicei se întrebuințează două m., dar se poate combina o m. cu o baghetă (2). În general membrana instr. se lovește cu cele două m., dar se poate și freca (în acest caz se produce un fâșâit).

Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

KOCHIA Roth, MĂTURI DE GRĂDINĂ, COHIA, fam. Chenopodiaceae. Gen originar din Europa, Asia, Australia, Africa, de S, pînă la 85 specii, erbacee, tufe păroase sau tomentoase, tulpina și ramurile foliote, frunze îngust-filiforme de pînă la 1,5 cm lungime, alterne, mătăsos-pubescente, verzi-strălucitor, toamna devin roșii-ruginii. Flori (perigon globular, întins sau urceolat, 5 petale îndoite în interior, 5 stamine exerte, 3 stigmate) solitare sau mai multe, în axa frunzei, nesemnificative.

Neue Besen kehren gut (germ. „Măturile noi mătură bine”) – Proverb al lui Freidank din cartea cu învățăminte și fabule „Bescheidenheit”. Raportat la oameni, sensul este că unii își dau toată silința la început, dar mai tîrziu slăbesc ritmul de muncă și dau chiar semne de neglijență, de nepăsare. LIT.

Dicționare neclasificate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

MĂTURĂ s. f. 1. Obiect de uz casnic, în forma unui mănunchi, făcut din tulpini de sorg sau din nuiele, spini (v. t î r n), paie, etc., cu care se mătură. Au oborît pre turci, ca cum i-ar mătura cu o mătură. NECULCE, L. 239, cf. ANON. CAR., LEX. MARS. 224, MAN. GÖTT. Du-te la apă, arapino, ce tot spui astfel de fleacuri, îi zise mă-sa, arătîndu-i coceanul măturei. ISPIRESCU, L. 361. Măturile și le face singur gospodarul, afară de cele făcute din hlujanul de mălai tătărăsc pe cari și le cumpără de la gospodarii cari se îndeletnicesc cu aceasta. PAMFILE, I. C. 245, cf. id. DUȘM. 230, 242, NICA, L. VAM. Ce-are, mă, cîinele ăsta al tău, Pațanghele?! întrebă Matei al Barbului, ștergîndu-și cu mătura zăpada de pe opinci. PREDA, Î. 75. Și să văd pe maică-mea, Cu mătura măturînd, Cu lacrimi din ochi stropind! JARNIK-BÎRSEANU, D. 199. Să nu steie două mături la un loc, că are să fie sfadă în casă. ȘEZ. XVIII, 50. Mătură de găteje. ALRM II/I h 407/346. Mătură de nuiele. ib. h 407/182. Mătura veche ajunge la grajd (= bătrînii sînt uneori neglijați). Cf. BARONZI, L. 61. Mătura cea nouă în cui se atîrnă (= orice lucru nou se prețuiește mai mult). Cf. ZANNE, P. III, 226. Tăfălog, tăfălog, De la ușe pîn-la foc (Mătura). ȘEZ. XIII, 25. Hîrșco, hîrșco prin cenușă, Pînă la mama Nastasia Zi-i s-o puie acia (Mătura). GOROVEI, C. 222. Și sucită, Și-nvîrtită, Și țăpoasă, Noduroasă (Mătura). PAMFILE, C. 26. ◊ L o c. v e r b. A da cu mătura = a mătura. Femeia. . . mai pune un lemn pe foc, dă cu mătura pe jos. DEMETRIUS, A. 91. ♦ F i g. (Rar, depreciativ) Barbă mare. Erau boieri cu ișlice și anterie, cu bărbi mari și cu înfățișare gravă. . . își făceau temenele, se apropiau unul de altul, își scoteau ișlicele ca să-și poată săruta unul altuia, solemn, măturile. SADOVEANU, O. XI, 223. 2. Numele a două plante erbacee întrebuințate la confecționarea măturilor (1): a) plantă bogat ramificată, cu flori verzi și violete ; (popular) mei-tătăresc, mălai-tătăresc, (regional) tătarcă, bălur, flocoasă (Sorghum vulgare) ; b) (și în sintagma măture cu bobu negru, PANȚU, PL.) plantă înaltă pînă la 2 metri, cu frunze late, cu tulpina bogată în materii zaharoase (Sorghum saccharatum). Și prin tufele de mături, ce cresc verzi, adînce, dese, Păsări îmblînzite-n cuiburi, distind penele alese. EMINESCU, O. I, 43, cf. GRECESCU, FL. 601. Mâlaiul-mare, mălaiul-tătăresc, mătura, bălurul sau flocoasa, din spicul căruia se fac măturile late. PAMFILE, A. R. 196. Asemănătoare meiului sînt măturele sau meiul-tătăresc. SIMIONESCU, FL. 311. Nu i-a fost greu fugarului să se tîrîie într-un lan de mături și să vadă fața cantonului. POPA, V. 126, cf. ALR SN I h 145. ALRM SN I h 100, ALR I 935. ♦ (Cu sens colectiv) Lan de mături (2). Către seară urcase un clin pieptiș din dreapta Și se oprise să răsufle într-o margine de mătură. POPA, V. 74. 3. (Și în sintagmele mătură de grădină, mături de grădină, mături de țară. GRECESCU, FL. 498, mături de casă, MORARIU, PL. 462) Plantă erbacee cu tulpina ramificată, cu frunze de un verde-deschis, cu flori verzi, abia vizibile, folosită și la măturat; măturică (Rochia scoparia). Să se împlînte nuiale de mesteacăn, de vișini de cei selbateci sau de mături de ceale albe de grădină. ECONOMIA, 220/2, cf. LB. Mătură de grădină, boz. . . precum și alte flori de cîmp. . . se fierb. . . și apoi nepoata se scaldă cu apă de aceasta. MARIAN, NA. 280, cf. BRANDZA, FL. 418. GRECESCU, FL. 498, N. LEON, MED. 50. Mătura, măturică (Kochia scoparia) crește sub formă de tufă, dintr-un hluj, crăcoasă, naltă ca de un metru. . . și cu ea se mătură casa. ȘEZ. XV, 81. Mătură de grădină (Kochia scoparia) poate fi socotită printre plantele de podoabă, nu numai folositoare. SIMIONESCU, FL. 407, cf. BUJOREAN, B. L. 384. 4. Compuse: (Bot.) mătura-maicii-Precesta sau mătură-turcească = năfurică (Artemisia annua). Cf. BULET. GRĂD. BOT. V, nr. 3-4, 54, PANȚU, PL. ; mătura-raiului = floarea-raiului (Chrysanthemum cinerariifolium). BULET. GRĂD. BOT. V, nr. 3-4, 55; (regional) mătură-albă = plantă nedefinită mai de aproape, H VII 480 ; (regional) mătură-vînătă = plantă nedefinită mai de aproape, ib. 5. (Prin Transilv.) Bidinea. Cf. ALR II/I H 291, A I 12, 23. 6. (Ban.) Unealtă cu care se mestecă în laptele pus la fiert, în laptele în care s-a pus cheagul etc. ; (regional) măturică (3), măturice (3), măturișcă (3), măturoi (2), măturată. Cf. CHEST. V 139/29, 51, 140/57, 145/26. 7. (Prin Ban. ; mai ales art.) Dans țărănesc care se joacă în perechi, unul dintre dansatori ținînd în loc de parteneră o mătură (1); cînd perechile se schimbă, cel care rămîne fără parteneră trebuie să danseze cu mătura. Cf. H XVIII 151, 228. – Pl.:mături. – Și: (regional) măture, mătără (A II 3, 12) s. f. - Etimologia necunoscută.

Intrare: mătură
substantiv feminin (F43)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • mătură
  • mătura
plural
  • mături
  • măturile
genitiv-dativ singular
  • mături
  • măturii
plural
  • mături
  • măturilor
vocativ singular
plural
mătără
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
măture
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

mătură, măturisubstantiv feminin

  • 1. Obiect de uz casnic în forma unui mănunchi, făcut din tulpinile plantei cu același nume sau din nuiele, paie etc., cu care se curăță o suprafață. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    diminutive: măturică augmentative: măturoi
    • format_quote Ce-are, mă, cîinele ăsta al tău, Pațanghele?! întrebă Matei al Barbului, ștergîndu-și cu mătura zăpada de pe opinci. PREDA, Î. 75. DLRLC
    • format_quote Și să văd pe maică-mea Cu mătura măturînd. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 199. DLRLC
  • 2. Numele a două plante erbacee folosite la confecționarea măturilor: DEX '09
    • 2.1. plantă bogat ramificată, cu flori verzi și violete (Sorghum vulgare). DEX '09 DLRLC
      • format_quote Nu i-a fost greu fugarului să se tîrîie într-un lan de mături. POPA, V. 126. DLRLC
      • format_quote Și prin tufele de mături, ce cresc verzi, adînce, dese, Păsări îmblînzite-n cuiburi distind penele alese. EMINESCU, O. I 43. DLRLC
    • 2.2. plantă înaltă până la 2 metri, cu frunze late și cu tulpina bogată în materii zaharoase (Sorghum saccaratum). DEX '09
    • 2.3. Lan de mături. DEX '09 DEX '98
  • 3. Plantă erbacee cu tulpina ramificată, stufoasă, cu frunze mici, alungite, de un verde-deschis, cu flori verzi, folosită la confecționarea măturilor (Kochia scoparia). DEX '09 DEX '98
  • chat_bubble (în) sintagmă Mături de vrăjitoare = simptom de boală la pomii fructiferi și la unii arbori, cauzat de unele ciuperci microscopice sau de bacterii și caracterizat prin apariția pe ramurile atacate a unor ramificații degenerescente subțiri și dese. DEX '09 DEX '98
etimologie:

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.