MĂCIUCĂ (pl. -ci) sf. 1 Bîtă care merge îngroșîndu-se treptat de la un capăt la celălalt și se termină printr’o măciulie groasă, toroipan (🖼 2996); (P): ajunge o ~ la un car de oale, pentru cel ce pricepe ușor, o singură vorbă îi e de ajuns; a i se face (sau a i se ridica) părul ~ (în vîrful capului), a i se sbîrli părul de frică ¶ 2 🌿 = MĂCIUCA-CIOBANULUI = ROSTOGOL 2 ¶ 3 = MĂCIULIE: La cap ~, La coadă ~, La mijloc nemică (GOR.), ghicitoare despre „furnică” ¶ 4 🌿 = TĂTARNICĂ [lat. vulg. * matteuca].

ECHINOPS L., MĂCIUCA CIOBANULUI, fam. Compositae. Gen originar din Africa, Asia și sudul continentului nostru, cca 98 specii, erbacee, perene, înalte de 1-1,5 m, erecte, ramificate. Frunze penat-fidate, spinoase. înfloresc vara-toamna Flori albe sau albastre cu nuanțe metalice, dispuse în capitule florale globuloase, spinoase.

MĂCIUCA-CIOBANULUI s. v. rostogol, scai, scaiete, tătarnică.

măciuca-ciobanului s. v. ROSTOGOL. SCAI. SCAIETE. TĂTARNICĂ.