MUTRIȘOARĂ, mutrișoare, s. f. (Fam.) Diminutiv al lui mutră. – Mutră + suf. -ișoară.

mutrișoară sf [At: SADOVEANU, P. M. 235 / Pl: ~re / E: mutră + -ișoară] 1-14 (Fam; șhp) Mutră (1-3, 7-8,11-12) (mică și nostimă).

MUTRIȘOARĂ, mutrișoare, s. f. Diminutiv al lui mutră. – Mutră + suf. -ișoară.

MUTRIȘOARĂ, mutrișoare, s. f. Diminutiv al lui mutră. Scotea fruntea cu gîțe bălane și ochi albaștri o mutrișoară ageră de copilă. SADOVEANU, P. M. 235.

mutrișoară (fam.) (desp. mu-tri-) s. f., g.-d. art. mutrișoarei; pl. mutrișoare

mutrișoară (fam.) (mu-tri-) s. f., g.-d. art. mutrișoarei; pl. mutrișoare

mutrișoară s. f. (sil. -tri-), g.-d. art. mutrișoarei; pl. mutrișoare

MUTRIȘOARĂ s. v. fețișoară, obrăjor.

mutrișoară s.f. (fam.) v. Fețișoară. Obrăjor.

mutrișoară s. v. FEȚIȘOARĂ. OBRĂJOR.

MUTRIȘOARĂ s. f. (Familiar) Diminutiv al lui m u t r ă; fețișoară, obrăjor. Cf. m u t r ă (1). Într-o broboadă mare de șal, scotea fruntea cu gîțe bălane și ochi albaștri o mutrișoară ageră de copilă. SADOVEANU, P. M. 235, cf. id. O. IX, 458. O cheamă Georgetta, nume fudul Pentru mutrișoara ei de păpușă. V. ROM. ianuarie 1956, 81. – Pl.: mutrișoare. – Mutră + suf. -ișoară.