MUT, -Ă, muți, -te, adj., s. m. și f. 1. Adj. (Despre oameni; adesea substantivat) Care nu poate vorbi, care este lipsit de facultatea vorbirii. ◊ Expr. (Substantivat; fam.) Asta să i-o spui lui mutu, se spune cuiva în afirmațiile căruia n-ai încredere, care exagerează, care minte. Unde a dus (surdul roata și) mutul iapa = foarte departe. 2. Adj. (Despre acțiuni, atitudini ale omului) Care se face, se petrece în tăcere, care nu se exprimă prin cuvinte. ◊ Cor mut = ansamblu vocal care execută o melodie fără cuvinte. Film mut = film cinematografic care înregistrează numai imagini, fără coloană sonoră. Scenă mută = scenă dintr-o lucrare dramatică în care personajele nu vorbesc, ci își exprimă sentimentele prin gesturi, atitudini, mimică etc. Literă mută = literă din cadrul unui cuvânt care nu se pronunță. 3. Adj. Care nu vrea sau nu poate să vorbească la un moment dat sau în anumite împrejurări; p. ext. căruia nu-i place să vorbească (mult), care este tăcut din fire, taciturn. ♦ (Adverbial) Fără zgomot. 4. Adj. (Despre elemente ale naturii etc.) Tăcut, liniștit. 5. S. m. și f. (Reg.) Om slut; om nepriceput, prost, nătâng. – Lat. mutus, -a, -um.

mut, mută [At: PSALT. 57 / Pl: muți, ~e / E: ml mutus, -a, -um] 1 a (D. oameni) Care este lipsit de facultatea de a vorbi. 2 a (D. organele vorbirii) Lipsit de facultatea de a emite sunete articulate. 3 sm (Îe) A venit ~u la ușă Se spune despre un obiect care se pune în fața ușii, pentru a arăta că nu e nimeni acasă. 4 sm (D. jocurile de cărți; îe) A se juca cu ~ul A juca în absența celui de-al patrulea jucător, împărțind cărțile ca și când acesta ar fi de față. 5 sm (Îe) S-o spui (sau să i-o spui) lui ~u (de la Manutanță) S-o spui cui vrea să te creadă, căci eu nu e de crezut. 6 smf (Ban; Trs; îe) A bate (pe cineva) a ~u (sau a ~a) A bate pe cineva pe înfundate, mutește. 7 smp Ostași cărora li se tăia limba și care erau folosiți ca paznici la curtea împăraților și la palatele dregătorilor bizantini, turci etc. 8 sm (Rar) Călău. 9 a (D. animale) Care nu scoate strigătele caracteristice speciei. 10 a (D. acțiuni sau atitudini ale oamenilor) Care se face, se petrece în tăcere. 11 a (D. acțiuni sau atitudini ale oamenilor) Care nu se exprimă prin vorbe. 12 a (Îs) Cor ~ Ansamblu vocal care execută o melodie fără cuvinte. 13 a (Îs) Film ~ Film cinematografic care înregistrează numai imagini, nu și vorbirea personajelor, sunetele, zgomotele. 14 a (Îs) Scenă ~ă sau joc de scenă ~ Scenă sau joc de scenă dintr-o lucrare dramatică, în care personajele nu vorbesc, ci exprimă idei și sentimente prin gesturi. 15 a (Îs) Literă ~ă Literă care, deși scrisă în cadrul unui cuvânt, nu se pronunță. 16 a (D. sentimente) Care este atât de puternic, încât nu se poate exprima prin cuvinte. 17 a (D. vorbe) Spus în șoaptă Si: șoptit. 18 a (D. voce) Cu ton scăzut. 19 sma (Reg) Dans popular executat numai de feciori și în timpul căruia nici unul dintre ei nu vorbește. 20 sma (Reg) Melodie după care se dansează mutul (19). 21 a (D. oameni) Care, într-o anumită împrejurare, nu scoate nici o vorbă, păstrând tăcerea sau acționând în tăcere. 22 a (D. organele vorbirii) Care, într-o anumită împrejurare nu emite sunete articulate. 23 a (Reg; îs) Apă ~ă Apă adusă de la izvor sau de la fântână de către cineva care în tot timpul acestei acțiuni nu vorbește. 24 a (Reg; pex; îas) Apă neîncepută. 25 a (Îs) Hartă ~ă Hartă geografică pe care nu este scris nici un nume. 26 sf (Îs) Marea ~ă Armată, în care se execută ordinele fără a le comenta. 27 sma (Reg) Conducător secund în ceata călușarilor, care nu vorbește în timpul jocului și care, adesea mascat și îmbrăcat caraghios, reprezintă personajul comic al cetei Si: (reg) cloj, mutulică (6), primicer, zbicer. 28 a (Trs; Mar) Bâlbâit. 29-30 smf, a (Om) morocănos Si: (reg) mutac, mutăreț. 31 a (Pex; d. elemente ale naturii, așezări umane) Liniștit. 32 a (D. elemente ale naturii) Odihnitor. 33 a (D. elemente ale naturii) Senin. 34 a (D. săli de spectacole, de concert etc.) În care vibrațiile sonore nu se repercutează. 35 smf (Reg) Om nepriceput Si: prostălău, tont, idiot. 36 smf {Reg) Om zăpăcit. 37 smf (Reg) Epitet depreciativ pentru soț sau soție. 38 sm (Reg) Flăcău îmbrăcat ca o paparudă. 39 sm (Reg) Măscăciri la nuntă. 40 sm (Trs; Mol; euf) Drac. 41 (Îe) Intră ~ul în el Se spune despre cineva aprig, energic. 42 sf (Mtp; Mol, Buc) Ființă supranaturală malefică. 43 smf (Trs) Pușculiță. 44 a Căruia nu-i place să vorbească mult. 45 a Care este tăcut din fire Si: taciturn. 46 av Fără zgomot.

MUT, -Ă, muți, -te, adj., s. m. și f. 1. Adj. (Despre oameni; adesea substantivat) Care nu poate vorbi, care este lipsit de facultatea vorbirii. ◊ Expr. (Substantivat; fam.) Asta să i-o spui lui mutu, se spune cuiva în afirmațiile căruia n-ai încredere, care exagerează, care minte. Unde a dus (surdul roata și) mutul iapa = foarte departe. 2. Adj. (Despre acțiuni, atitudini ale omului) Care se face, se petrece în tăcere, care nu se exprimă prin cuvinte. ◊ Cor mut = ansamblu vocal care execută o melodie fără cuvinte. Film mut = film cinematografic care înregistrează numai imagini, fără sunete sau vorbirea personajelor. Scenă mută = scenă dintr-o lucrare dramatică în care personajele nu vorbesc, ci își exprimă sentimentele prin gesturi, atitudini, mimică etc. Literă mută = literă din cadrul unui cuvânt care nu se pronunță. 3. Adj. Care nu vrea sau nu poate să vorbească la un moment dat sau în anumite împrejurări; p. ext. căruia nu-i place să vorbească (mult), care este tăcut din fire, taciturn. ♦ (Adverbial) Fără zgomot. 4. Adj. P. ext. (Despre elemente ale naturii etc.) Tăcut, liniștit. 5. S. m. și f. (Reg.) Om slut; om nepriceput, prost, nătâng. – Lat. mutus, -a, -um.

MUT, -Ă, muți, -te, adj. 1. (Despre oameni) Care nu poate vorbi, care este lipsit de facultatea vorbirii. (Fig.) N-ai știut că eu sînt oarbă și mută? Oarbă că nu pot ceti și mută că nu pot spune în scris. SADOVEANU, P. M. 62. Mut îmi e mormîntul, și mut orice mormînt. MACEDONSKI, O. I 50. ◊ (Substantivat) Căciula mutului în fundul pămîntului (Găleata). GOROVEI, C. 170. (Expr.) Unde a dus (surdul roata și) mutul iapa = foarte departe, la dracu-n praznic. Haiti! lipsești dinaintea mea și du-te unde-a dus surdul roata și mutul iapa, ca să nu mai aud de numele tău. CREANGĂ, P. 47. Film mut = film cinematografic pe care sînt înregistrate numai imagini. 2. Fig. Care nu vrea sau nu poate să vorbească la un moment dat sau în anumite împrejurări; p. ext. căruia nu-i place să vorbească (mult), care e din fire tăcut. Nu mai e singur alături de acest colonel mut și gras. SAHIA, N. 73. Numai ochiul e vorbăreț, iară limba lor e mută. EMINESCU, O. I 82. Am rămas mut de oțerire și de rușine. NEGRUZZI, S. I 7. ◊ (Poetic) Iarna însă-l înspăimînta Negura și mutul ger. COȘBUC, P. II 84. Cartea lui Zoroastru... rămînea mută la întrebările lui. EMINESCU, N. 68. ◊ Scenă mută = scenă (într-o piesă de teatru) în care personajele nu vorbesc, ci își exprimă sentimentele prin gesturi, atitudini, mimică etc. ♦ (Adverbial) Fără zgomot. Celălalt își arătă dinții rîzînd mut. DUMITRIU, B. F. 62. ♦ Care nu se manifestă prin cuvinte. Durere mută. 3. Fig. Tăcut, liniștit. În amurgul mutelor seri de toamnă, din plîngerea singurătății grele se desface tristețea farmecului stins. PĂUN-PINCIO, P. 126. Mută-i noaptea numai rîul Se frămîntă-n pietricele. EMINESCU, O. IV 280. Cetatea era mută și pustie ca un mormînt de urieș. NEGRUZZI, S. I 160. 4. Fig. (Popular) Slut; prost, nătîng. (Substantivat) Săracele sutele, Cum mărită mutele! JARNÍK-BÎRSEANU, D. 455.

MUT mută (muți, mute) 1) și substantival (despre persoane) Care este lipsit de facultatea de a vorbi; care nu poate vorbi. * Unde a dus surdul roata și ~ul iapa undeva departe, unde nu știe nimeni. 2) fig. Căruia nu-i place să vorbească mult; tăcut din fire. 3) Care este lipsit de sonoritate. Film ~. Scenă mută. ◊ Literă mută literă scrisă care nu se citește. 4) fig. poet. Care este absolut liniștit; netulburat de nimeni. 5) (despre sentimente) Care nu poate fi exprimat prin cuvinte. /<lat. mutus

mut a. 1. care nu poate vorbi: de obiceiu cineva e mut, fiindcă e surd; 2. care nu vrea să vorbească: orice i-ai face, el va rămânea mut; 3. care nu se pronunță: vocale mute. [Lat. MUTUS. ║ m. cel ce nu poate vorbi.

1) mut, -ă adj. (lat. mutus, mut; it. muto, sard. mudu, pv. vfr. mut, cat. mud, sp. pg. mudo). Care nu poate vorbi: om mut. Care nu vrea să vorbească orĭ nu poate de emoțiune: a rămînea mut de frică. Care nu se manifestă pin strigăte saŭ cuvinte: marile durerĭ îs mute. Fig. Prost: (de multe orĭ ca epitet bărbatuluĭ saŭ nevesteĭ): mutu cela? Indiferent: a rămînea mut față de durerea cuĭva. Gram. Care nu se pronunță, deși se scrie: literă mută (ca l din omul, cum se scrie greșit și astăzĭ îld. omu). Subst. Om mut: un mut, o mută. Gram. S. f. Literă mută. V. surdo-mut.

mut adj. m., s. m., pl. muți; adj. f., s. f. mută, pl. mute

mut adj. m., s. m., pl. muți; adj. f., s. f. mută, pl. mute

mut adj. m., s. m., pl. muți; f. sg. mută, pl. muți

mut, muți s. m. (peior.) om lipsit de personalitate.

a râde ca muta la înghețată expr. (d. femei) a practica felația.

a-i da în cap lui chelu’ / lui mutu’ expr. (adol.) a se masturba.

mutu s. invar. (intl., înv.) lacăt; ușă încuiată.

unde a dus mutu’ iapa / și-a înțărcat dracul copiii / și-a pierdut dracul potcoavele expr. la mare depărtare, foarte departe; la capătul pământului.

MUT s. art., adj. 1. s. art. (reg.) cloj, mutulică, primicer, zbicer. (~ la jocul călușarilor.) 2. adj. v. ursuz. 3. adj. v. liniștit.

MUT s. art., adj. 1. s. art. (reg.) cloj, mutulică, primicer, zbicer. (~ la jocul călușarilor.) 2. adj. insociabil, morocănos, necomunicativ, neprietenos, nesociabil, posac, posomorît, taciturn, tăcut, urîcios, ursuz, (livr.) hirsut, (pop.) sanchiu, (înv. și reg.) moros, sunducos, tăcător, (reg.) modoroi, mutac, mutăreț, (Olt.) dugos, (Mold.) pîclișit, (prin Transilv.) tăcătoi, (Bucov. și Mold.) tălmut, (fig.) închis. (Om ~.) 3. adj. liniștit, tăcut. (Natura ~.)

mut s., adj. v. CRETIN. IDIOT. IMBECIL. TÎMPIT.

MUTUL s. art. v. aghiuță, demon, diavol, drac, încornoratul, naiba, necuratul, satană, tartor.

mutul s. art. v. AGHIUȚĂ. DEMON. DIAVOL. DRAC. ÎNCORNORATUL. NAIBA. NECURATUL. SATANĂ. TARTOR.

mut, -ă, muți, -te, adj., s.m.f. (reg.) Om nepriceput, prost, nătâng; tăntălău: „Știu că nu-s de neam de mut / Să nu râd, să nu mă uit” (Lenghel, 1979: 167). – Lat. mutus „mut, tăcut” (MDA). ■ Cuv. rom. > bg. mut (Capidan, după DER), magh. muta (Edelspacher, după DER), ngr. moytos (Murnu, după DER).

mut, -ă, muți, -te, adj., s.m.f. – (reg.) Om nepriceput, prost, nătâng; tăntălău: „Știu că nu-s de neam de mut / Să nu râd, să nu mă uit” (Lenghel, 1979: 167). – Lat. mutus „mut, tăcut” (Șăineanu, Scriban; Pușcariu, CDDE, cf. DER; DEX, MDA). Cuv. rom. > bg. mut (Capidan, cf. DER), magh. muta (Edelspacher, cf. DER), ngr. moytos (Murnu, cf. DER).

mut, muți, s.m. – Om nepriceput, prost, nătâng; tăntălău: „Știu că nu-s de neam de mut / Să nu râd, să nu mă uit” (Lenghel 1979: 167). – Lat. mutus.

MUT, -Ă adj., subst. I. Adj. 1. (Despre oameni) Care este lipsit de facultatea de a vorbi, care nu poate vorbi; (despre organele vorbirii) lipsit de facultatea de a emite sunete -articulate. Mute să fie rosturile hicleane ce grăiesc spre derepți fără-leage. PSALT. 57. Giudețul să îndeamnă a mai micșura certarea celui vinovat, de cum spune pravila, cînd cel vinovat iaste surd sau mut. PRAV. 293. Au fostu sol mut și adusă carte, nescrisă la cetate neîntimiiată (cca 1750). GCR II, 62/1, cf. 150/13. Îl stropi cu apă vie și se însufleți, dară mut și surd. ISPIRESCU, L. 131. Se înstrăinase din ce în ce mai mult de bărbatul ei. . . Acasă tăceau ceasuri întregi, de parcă ar fi fost muți. V. ROM. februarie 1955, 232. După ce e mută, apoi e și slută. pann, p. v. i, 4/15. La poarta surdului Poți să bați oricît de mult, Că el îți va ședea mut. id. ib. 94/17, cf. ZANNE, P. II, 754. Cînd muierea e mută și bărbatul e surd, e viața cea mai bună între amîndoi, se zice pentru a ironiza limbuția femeii. ZANNE, P. II, 289, cf. 17. Vinul fără lăută Ca o gură mută. id. ib. IV, 189. ◊ (Prin lărgirea sensului) N-ai știut că eu sînt oarbă și mută ? Oarbă că nu pot ceti și mută că nu pot spune în scris. SADOVEANU, P. M. 62. ◊ (Prin analogie; despre animale) Dar mi-i murgul vită mută. Mă privește și m-ascultă. N-are gură să-mi răspundă. ANT. LIT. POP. I, 290. ◊ (În context figurat) Pierdut e totu-n zarea tinereții Și mută-i gura dulce-a altor vremuri. EMINESCU, O. I, 201. ◊ F i g. Tu ești o țărînă nesimțitoare și mută. MARCOVICI, C. 28/26. Și a mea toscană liră a sta mută se deprinde. ASACHI, S. L. I, 157. Și lupii ce urlă și arborii muți în negura deasă rămîneau pierduți. ALECSANDRI, P. I, 221. O inimă ce-i mută ca un mormînt fioros. BOLINTINEANU, O. 117. Dar mut îmi e mormîntul și mut orice mormînt. MACEDONSKI, O. I, 50, cf. 13. Iarna însă-l înspăimântă negura și mutul Ger. COȘBUC, P. II, 84. În odaie, trist sună lemnul mut: Poc ! BACOVIA, O. 64. Drum de vis ! E clipa mutei agonii, Cînd alaiul nopții trece pe cîmpii. TOPÎRCEANU, S. A. 28. ◊ (Substantivat) Eu ca surdu nu audziiu și ca mut nu deșchiș rostul meu. PSALT. 72. Dintr-apă vin făcu, din ologi cu picioare făcu, din surdzi a audzi și din muți a grăi. VARLAAM, C. 271. Să mira mulțimea văzînd muții grăind. N. TEST. (1648), 20^v/20. Tăcut-am ca mutul. DOSOFTEI, PS. 129/8. Dezlegat de vina furtișagului easte mutul sau slutul. IACOV, SYN. 79. Pînă a-și exprima oamenii cugetarea prin vorbe, se serviră prin alte semne . . . sau gesturi mimice din mîini și din cap, după cum fac pînă astăzi muții surzi. HELIADE, O. II, 368. Robinson la aceste cuvinte dojenitoare cîtăva vreme au rămas ca un mut fără glas. DRĂGHICI, R. 13/14. Cercetară în dreapta și în stîngă ca să afle niscaiva leacuri . . . dar, parcă întîlnea tot surzi și mulți. ISPIRESCU, L. 160. Du-te unde a dus surdul roata și mutul iapa, se spune unei persoane (pe care supărat te-ai supărat și) a cărei prezență sau absență îți este indiferentă. Cf. ZANNE, P. II, 643, VI, 215, 378, A I 24. Mai bine cu muta decît cu limbuta. ZANNE, P. II, 643. ◊ (Familiar în fraze exclamative, exprimă o negație, ținînd locul lui „nimeni”, „nimic”, „nici vorbă”, „de loc”, „vorbă să fie” etc.) Știam că pleacă joi, dar cînd m-am dus să-l caut miercuri, mutu ! Plecase. L. ROM. 1963, nr. 6, 54. Mi-am rătăcit cartea. Caut în sus, caut în jos. Mutu ! ◊ E x p r. Mutu la ușă = obiect care se pune în fața ușii, pentru a arăta că nu e nimeni acasă (com. din CÎMPULUNG-MOLDOVENESC); intrarea oprită (IORDAN, STIL. 322). Eu ? se apără el. Eu cred câ-i pun de mîine mutu la ușă. ap. IORDAN, STIL. 322. A (se) juca cu mutul = a juca cărți în absența celui de-al patrulea jucător, împărțind cărțile ca și cînd acesta ar fi de față. Com. din GILĂU-CLUJ. S-o spui (sau să i-o spui) lui mutu (de la Manutanță) = s-o spui cui vrea să te creadă (căci eu nu te cred). Cf. IORDAN, STIL. 321. (Prin Ban., Transilv.) A bate (pe cineva) a mutu (sau a muta) = a bate (pe cineva) pe înfundate, mutește. BUDAI-DELEANU, LEX. ALR II 3 599/64. ♦ (Substantivat; m. pl. art.) Ostași cărora li se tăia limba, și care erau folosiți ca paznici la curtea împăraților și la palatele dregătorilor bizantini, turci etc. Străjile și-au fulgerat armele . . . iar muții, cuprinzînd de subsuori pe sfinții părinți, i-au purtat pînă la paturile umblătoare. SADOVEANU, O. XII, 100. Hadîmbii îi șoptiseră, muții îi arătaseră cu semne repezi . . . toate cîte făcuse și vorbise Constantin în vremea nopții. id ib. 131, cf. 103. ♦ (Substantivat, m.; rar) Gîde, călău, gealat. Nici la poarta serviciului nu va putea năzui, fără a se teme de ștreangul muților. SADOVEANU, O. X, 257. ♦ (Despre animale) Care nu scoate strigătele caracteristice speciei. Paserea se părea a fi mută, căci nu da nici un viers. ISPIRESCU, L. 297. Ferește-te de cîine mut și de om tăcut. ZANNE, P. I, 367. 2. (Despre acțiuni sau atitudini ale oamenilor) Care se face, se petrece în tăcere, cuvinte; care nu se exprimă prin vorbe. Ascult pierdută muta ei chemare. CAZIMIR, L. U. 64. Pînă la sfîrșitul mesei au fost între ei schimburi de priviri ca o luptă mută. CAMIL PETRESCU, U. N. 53. Zîmbise, aprinzînd o țigară, la întrebarea mută a lui Dănuț. TEODOREANU, M. II, 22. Copilul bineînțeles nu putea să răspundă, și Caty interpreta în felul ei rîsetele lui mute. CĂLINESCU, S. 416. Vie singur, furișat, Să-i dau dulce sărutat, Să-i dau guriță tăcută, Să facem dragoste mută. ALECSANDRI, P. P. 332, cf. 356. ◊ Cor mut = ansamblu vocal care execută o melodie fără cuvinte. Film mut = (în opoziție cu f i l m s o n o r) film cinematografic care înregistrează numai imagini, nu și vorbirea personajelor, sunetele și zgomotele. Scenă mută sau joc de scenă mut = scenă sau joc de scenă dintr-o lucrare dramatică, în care personajele nu vorbesc, ci exprimă idei și sentimente prin gesturi. Deodată se oprește să facă joc de scenă mut și să-și mai tragă răsuflarea. CARAGIALE, O. III, 15. Literă mută = literă care, deși scrisă în cadrul unui cuvînt, nu se pronunță. Și „u” mut . . . este astăzi părăsit de marea majoritate a scriitorilor. MAIORESCU, CR. III, 185. Substantivele feminine franțuzești terminate în „e” mut, împrumutate de limba noastră, au trecut, în general, la decl. I. IORDAN, L. R. 230. ♦ (Despre sentimente) Care (este atît de puternic, încît) nu se poate exprima prin cuvinte. Cine ar fi văzut fața ei de-o durere mută . . . ar fi gîndit că-i o înmărmurită zînă a undelor. EMINESCU, N. 28. Era o fetișcană jigărită, cu fața smeadă, bolnăvicioasă, pe care se citea durere mută și nehotărîtă. REBREANU, NUV. 5, cf. 258. Străbunii mei . . . Atîta moștenire mi-au lăsat, Amarul mut din sufletele lor. CAZIMIR, L. U. 81. Alexandru, călare, își ducea prin întuneric mîhnirea-i mută. SADOVEANU, O. I, 13, cf. IX, 144. Sînt clipe de o înfiorare mută, clipe care par așa de lungi, încît un gînd de groază are vreme să-ți scapere prin minte. BART, S. M. 19. În suflet toarce mutul Regret, înfășurat în vînt. ARGHEZI, VERS. 98. ♦ (Despre vorbe) Spus în șoaptă, șoptit; (despre voce) care este abia șoptit, cu ton scăzut. Din gropi ei vin și mă-conjoară . . . Și cînd șoptesc cu voce mută Poema cea nepricepută, Tresar. MACEDOSNKI, O. I, 32. ◊ (În context figurat) [Inima] spune cu o mută zisă Că ce simț mi-e prea plăcut. I. VĂCĂRESCUL, P. 21/3. ♦ (Substantivat, m. art.; regional) Dans popular executat numai de feciori și în timpul căruia nici unul dintre ei nu vorbește. Cf. VARONE, D. 118. 3. (Despre oameni) Care, într-o anumită împrejurare, nu scoate nici o vorbă, care păstrează tăcere sau acționează in tăcere; (despre organele vorbirii) care, într-o anumită împrejurare, nu emite sunete articulate. Se roagă numai ochii, căci limba-mi este mută. HELIADE, O. I, 305. Am rămas mut de oțerire și de rușine. NEGRUZZI, S. I, 7. [Movilele] stau semănate în prelargul cîmpiii ca sentinele mute și gîrbovite subt ale lor bătrîneți. ODOBESCU, S. III, 16. Numai ochiul e vorbăreț, iară limba lor e mută. EMINESCU, O. I, 82. Mergea mut alături de mine. id. G. P. 48. Credincioșii casei umblă muți în tainica tăcere. IOSIF, PATR. 60. Și din valul de zăpadă Ca o mută arătare . . . Un drumeț ciudat apare. TOPÎRCEANU, B. 70. [Tipografule], mi-ai scos tu la lumină miile și zecile de mii de rînduri, pretutindeni martor mut. ARGHEZI, P. T. 168. Ce vrei ? Cine ești, De vii mut și nevăzut ca-n povești ? id. VERS. 108. Auzi ? Te strigă din urmă. Te-au cunoscut. Fă-te că n-auzi, fii mut. Altfel te curmă. BENIUC, V. 98. Ocoli capul mesei, se așeză pe bancă și râmase mut. PREDA, D. 118. Ana și Măriuca ședeau mute într-un capăt de laviță, V. ROM. iulie 1953, 181. [De friguri] bea zeamă de romaniță pisată . . . Tot astfel de troscot. Unii îl sapă muți. PAMFILE, D. 34. Buzele cele mute vorbesc pe tăcute (= și tăcerea este un răspuns). ZANNE, P. II, 26. ◊ F i g. Cartea lui Zoroastru – ea rămînea mută la întrebările mele. EMINESCU, N. 68. ◊ (Adverbial) Cîte nouă vîrfuri din nouă crenguțe . . . să fierbi în nouă ulcele de apă neîncepută și adusă mut de la izvor sau fîntînă (adecă cel ce aduce apă să nu vorbească pînă a doua zi), N. LEON, MED. 7. ◊ (Regional) Apă mută = apă adusă de la izvor sau de la fîntînă de către cineva care în tot timpul acestei acțiuni nu vorbește; p. e x t. apă neîncepută, v. n e î n c e p u t. Uneori, acela care rostește versurile de mai sus [ale descîntecului] ține în mînă două vase cu apă mută. PAMFILE, CER. 74. Hartă mută = hartă geografică pe care nu este scris nici un nume. ♦ (Substantivat, f.; în sintagma) Marea mută = armata (numită astfel, pentru că execută ordinele fără a le comenta). ♦ (Substantivat, m. art.; regional) Al doilea conducător în ceata călușarilor, care nu vorbește în timpul jocului și care, adesea mascat și îmbrăcat caraghios, reprezintă personajul comic al cetei; (regional) mutulică (I 3), primicer, cloj, zbicer. Cf. FRÎNCU-CANDREA, M. 133, PAMFILE, S. V. 54, 61, 69, DR. II, 217., 4. (Prin Transilv. și Maram.) Bîlbîit, gîngav. Cf. ALRM II/I h 40. 5. (Familiar; și substantivat) (Om) tăcut, morocănos, ursuz, posac, (regional) mutac, mutăreț. Nu mai e sigur alături de acest colonel mut și gras. SAHIA, N. 73. Mutu pămîntului. ALR I 1 573/750, cf. 1 573/385, ALR II 3 675/102. 6. P. e x t. (Despre elemente ale naturii, așezări umane, unități de timp etc.) Liniștit, tăcut. Cetatea era mută și pustie ca un mormînt de uriaș. NEGRUZZI, S. I. 160. Și tăcere e afară. Luminează aer, stele; Mută-i noaptea, numai rîul Se frămîntă-n pietricele. EMINESCU, O. IV, 280. În amurgul mutelor seri de toamnă, din plângerea singurătății grele se desface tristețea farmecului stins. PĂUN-PINCIO, P. 126. În mijlocul naturii mute eram eu singur călător. IOSIF, PATR. 76, cf. 21, CERNA, P. 13. Un arc de munți cu coame sure Din Cerna pînă în Ceahlău. Adîncuri mute de pădure Și murmur tainic de pîrău. D. BOTEZ, F. S. 6. ♦ Odihnitor, liniștitor; senin. Somn, a gîndului odihnă, O, acopere-mi ființa Cu-a ta mută armonie. Vino somn – ori vino moarte. EMINESCU, O. I, 49. În jurul lor plutea . . . fericirea impersonală, largă și mută a nopții. DEMETRIUS, A. 64. ♦ (Despre săli de spectacole, de concert etc.) În care vibrațiile sonore nu se repercutează. [Durata de reverberație] nu trebuie să fie nici prea lungă, fiindcă amestecă sunetele, nici prea scurtă, fiindcă sala devine „mută”. CIȘMAN, FIZ. II, 59. II. Subst. 1. S. m. și f. (Prin Transilv., Mold., Bucov.) Om nepriceput, prostălău, tont, idiot; om nătărău; om zăpăcit. Cf. MARIAN, O. I, 113. Săracii boii cornuți, Cum însoară niște muți ! Săracele sutele, Cum mărită mutele ! JARNIK-BÎRSEANU, D. 454-455, cf. 484. Vai, sărace struț frumos, Amu cat să te țîp jos Pentru muta cea din dos. RETEGANUL, TR. 172, cf. 181. Cătră stînga cînd mă uit, Zic că vreau să mă sărut Și cu lotru și cu mut, Că pe mut îl celuiesc Și pe lotru îl iubesc. De pe ei bine trăiesc, BUD, P. P. 27, cf. ALR II 2 863/362,3 679/362,3 760/130. Trece ca mutu prin rai. A I 24. ♦ Epitet depreciativ pentru soț sau soție. Nevastă de pe pîrău, Cum trăiești cu mutul tău ? MARIAN, O. I, 113. Eu, bădiță, aș ieși, Da-s cu mînile în pîne și cu mutul lîngă mine. JARNIK-BÎRSEANU, D. 412. Vecin mîndru de n-ar fi, Cu mutul ți s-ar urî. id. ib., cf. 106, 413. Vino, bade, joi la noi, Că mutul merge la oi. ȘEZ. II, 214. Cînd viscolește și-ngheață, Eu strîng pe muta mea în brață (Soba). SADOVEANU, P. C. 13. ♦ (Regional) Flăcău îmbrăcat ca o paparudă (ALRT II 122); măscărici la nuntă (ALR II 2 689/362). 2. S. m. (Prin Transilv., Mold.; eufemistic) Unul dintre numele dracului. Du-te, mîndro, mutului, Nu-mi fă val tu capului. HODOȘ, P. P. 124. Căciula mutului, în fundul pămîntului (Găleata). GOROVEI, C. 170. ◊ E x p r. Intră mutul în el, se spune despre cineva aprig, energic, neînduplecat. Ea n-a vorbit nimic. Încăpățînată ! Dacă dădea adresa fetelor care au trimis-o cu manifeste, scăpa! Dar o știm noi: cînd intră mutu-n ea, s-a isprăvit. ap. IORDAN, STIL. 322. 3. S. f. (Prin Mold., Bucov.; în descîntece) Numele unei ființe supranaturale rele. Ieși, Petre, Ieși Sîn Petre, Cu surda ta, Cu muta ta, Și-asurzește, Și-amuțește. MARIAN, V. 47. Tu, muta pămîntului, Ieși din vatra focului Și te du la (cutare) pe umeri, Cu coada să-l plesnești. ȘEZ. VII, 91. 4. S. m. și f. (Transilv.) Pușculiță. Mută (mică casă) de cruțat bani. VICIU, GL. 19. Bag bani în mut. Com. din OCNA SIBIULUI. Păstrez bani în mută. Com. din ALBA IULIA. Pl.: muți, -te. – Lat. mutus, -a, -um.