mocni [At: DDRF / V: (reg) mocăni (Pzi: mocăn), mogni, mohni / Pzi: ~nesc / E: slv мокиѧти „a uda”, „a muia”] 1 vi (D. foc) A arde înăbușit, fără flacără Si: (reg) a mocăi (10). 2 vi (D. foc) A arde sub cenușă. 3 vz A fi pe punctul de a se stinge. 4 vi A fierbe încet, înăbușit, pe îndelete. 5 vi (Reg) A se macera. 6 vi A sta închis, înfundat, fără aer. 7 vr (Reg; d. alimente) A prinde miros. 8 vr (Reg; d. alimente) A se altera. 9 vi (Fig) A-și pierde vremea fără folos. 10 vi (Fig) A lâncezi. 11 vi (Fig) A sta în așteptare, ascuns, gata să izbucnească. 12 vi (Fig) A sta tăcut și posomorât. 13 vi (Fig) A nutri sentimente de ură, de revoltă etc., fără să se manifeste.

MOCNI, mocnesc, vb. IV. 1. Intranz. A arde fără flacără, înăbușit (sub cenușă). Numa jarul mai mocnește Sub spuza ce se răcește Și izvorul mai îngînă Doina muntelui bătrînă. DEȘLIU, M. 61. [Focul] însă nu era stins, ci numai mocnea sub cenușă. ȘEZ. V 49. ♦ Fig. A nutri în mod ascuns sentimente de ură, revoltă, mîhnire etc. Nu. vedeai decît dușmănia ce mocnea în el. MIHALE, O. 162. [Țăranii] mocneau și numai arar își aruncau cîte-o vorbă. REBREANU, R. I 273. Parcă mocneau veacuri de suferință. VLAHUȚĂ, N. 122. 2. Intranz. Fig. A sta fără treabă, a lîncezi; a vegeta. Oamenii mocnesc în șanțuri. C. PETRESCU, Î. II 14. Destul am mocnit la țară. ALECSANDRI, T. I 180. [Fetele] or mocni ș-or îmbătrîni în casa părintească. id. ib. 131. 3. Refl. (Regional, despre alimente) A se altera, a prinde miros de mucegai.- Variantă: mohni (PAMFILE-LUPESCU, CROM. 227) vb. IV.

A MOCNI ~esc intranz. 1) (despre foc) A arde înăbușit, fără flacără și putere. 2) fig. fam. (despre persoane) A duce o viață lipsită de activitate și de interes; a vegeta. 3) fig. A fi pe punctul de a izbucni (din cauza urii, revoltei etc.). /<sl. moknonti

mocnì v. 1. a ședea lângă foc; 2. a rămânea într’un loc: destul am mocănit la țară AL.; 3. a nu arde sau a arde încet: pe cetate negură de fum mocnește; 4. a sta tăcut: țăranul își arde luleaua și mocnește într’însul CR. [Serb. MUKNITI, a amuți].

mocăni³ v vz mocni

mogni v vz mocni

mohni v vz mocni

MOHNI vb. IV v. mocni.

mocnésc v. intr. (vsl. moknonti, a fi ud, močiti, a uda. V. mocirlă). Ard cu greŭ (ca lemnele ude) saŭ ard înfundat supt cenușă: focu mocnea în sobă. Fig. Staŭ tăcut, clocesc, nu mă manifest: baba cu motanu mocnea lîngă sobă, anĭ întregĭ a mocnit pînă s’a răzbunat, răscoala mocnește în plebe.

mocni (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mocnesc, 3 sg. mocnește, imperf. 1 mocneam; conj. prez. 1 sg. să mocnesc, 3 să mocnească

mocni (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mocnesc, imperf. 3 sg. mocnea; conj. prez. 3 să mocnească

mocni vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mocnesc, imperf. 3 sg. mocnea; conj. prez. 3 sg. și pl. mocnească

MOCNI vb. (reg.) a mocăi. (Focul ~.)

MOCNI vb. v. acri, altera, descompune, fermenta, împuți, înăcri, macera, strica.

MOCNI vb. (reg.) a mocăi. (Focul ~.)

mocni vb. v. ACRI. ALTERA. DESCOMPUNE. FERMENTA. ÎMPUȚI. ÎNĂCRI. MACERA. STRICA.

mocni (mocnesc, mocnit), vb. – 1. (Mold.) A se uda, a se muia, a se umezi. – 2. (Despre foc, jar) A arde înăbușit. – 3. (Despre idei, sentimente) A rămîne ascunse. – 4. A cădea pe gînduri, a medita. – 5. A tăcea, a nu se manifesta. Sl. moknąti „a se uda” (Candrea; Scriban). Der. din sl. mlŭknąti, cf. mîlc (Cihac, II, 200) e mai puțin probabilă.

a mocni sămânța (în cineva) expr. (er.) a avea poftă să facă dragoste (cu cineva).

MOCNÍ vb. IV. 1. I n t r a n z. (Despre foc) A arde înăbușit, fără flacără; a arde sub cenușă ; a fi pe punctul de a se stinge; (regional) a mocăi (4). Cf. DDRE, TDRG. Numa jarul mai mocnește Sub spuza ce se răcește. DEȘLIU, M. 61. Focul mocnea, nu se aprindea, fumega și ea se apleca tot mai tare, lipindu-se aproape cu pieptul de pămînt și sufla învinețindu-se. V. ROM. iunie 1960, 36. Focul parcă se potolise, căci rămase numai spuza. El însă nu era stîns, ci numai mocnea sub cenușă. ȘEZ. V, 49, Focu mognește, șade mort, nu arde. ALR II/I h 282/228. [Focul] mocăne, nu arde. ib. 282/362. ◊ (În contexte figurate) Focul care mocnea de mult în Simion, îl făcu să izbucnească. V. ROM. mai 1953, 118. Timp de 17 luni, războiul civil a mocnit mereu sub cenușă. CONTEMP. 1949, nr. 164, 12/3. În privirile lui Andrei mocnea ceva ciudat, o flăcăruie primejdioasă. T. POPOVICI, S. 408. ◊ F i g. Slăbise mai tare, tușea și mocnea ca un tăciune gata să se stingă. REBREANU, I. 334. 2. I n t r a n z. A fierbe încet, înăbușit, pe îndelete. Aduc. . . mai multe rămurele de lemnul-domnului, îl pun într-o căldare mare, aduc apa și turnînd-o într-o oală o pun la foc ca să mocnească. MARIAN, Î. 41, cf. GOROVEI, CR. 449, CANDREA, F. 229. 3. I n t r a n z. (Regional) A se macera. Cine voiește ca bețivii să nu mai beie holercă sau rachiu, adună cîte nouă floricele de alun de la nouă tufe, și după ce le adună, le pune în agheasmă , ca să mocnească (a. 1881). ap. HEM 945. O seamă de români însă iau rădăcină de stirigoaie, o pisează bine cu muchia toporului, o amestecă cu slatină sau cu sare asemenea pisată, o pun într-o oală, și dimpreună cu aceasta o așază la un loc cald, bunăoară pe horn, unde o lasă apoi cam la 24 ore ca să mocnească. MARIAN, INS. : 482, cf. GOROVEI, CR. 449. Mieii, umplîndu-se de chercheliți (căpușe sau păduchi), trebuie Spălați cu apa în care a mocnit sțerigoaie. JUN. LIT. XII, 48, cf. 32. ♦ A sta închis, înfundat, fără aer. După trei zile, varul se lasă din foc, se astupă gîrliciul cu lut și tot astfel se urmează și cu găurile de la groapă, lăsîndu-se astfel varul să mohnească o zi. După aceasta se dezvălește pentru a se răci și a se desface. PAMFILE-LUPESCU, CROM. 227. 4. R e f l. (Regional, despre alimente) A prinde miros; a se strica, a se altera. Ți-am spus șă scoți carnea afară, la răcoare, că vezi, aici e cald și se mohnește ! BUGNARIU, N. 52/425. ◊ T r a n z. F i g. A-și trece vremea fără folos; a lîncezi, a zăcea, a vegeta. Brustur și Cociurlă? . . . Elei, frate ! . . . cum o să-mi dau fetele după niște boierinași de țeară?. . . Ea, Brusturoaie . . . ea, Cociurloaie . . . mai bine decît or mocni ș-or îmbătrâni în casa părintească. ALECSANDRI, Ț. 420. Destul am mocnit la țeară . . . Ian să mai fantacsesc și eu pin tîrg, ca altele . . . doar îs isprăvniceasă. id. ib. 484. Din toate părțile mă dogorește a umed și a frig. Mocnesc în halat. CARAGIALE, O. VII, 129. Era un frig de cele care te pătrund, la os și te fac șă mocnești, în casă, lîngă vatră. ap. TDRG. Oamenii mocnesc în șanțuri, cu spatele rezemat în pămînt și cu genunchii la gură. C. PETRESCU, Î. II, 14. 6. I n t r a n z. F i g. A sta în așteptare, ascuns, gata să izbucnească; a sta tăcut și posomorît; a nutri sentimente de ură, de revoltă etc.; a fierbe. Pînă a nu luci la soare, naționalitățile mocnesc veacuri, și odată resar cu toate armele lor. RUSSO, S. .77. Țiganul cînd i-e foame cîntă; boierul șe primblă cu mîinile dinapoi, iar țăranul nostru își arde luleaua și mocnește înțr-însul. CREANGĂ, A. 54. BordeIele rari, lăsate mai în pămînt, tăcute în bătățurá lor acoperită de dudâu, aveau, un aer de bâtrîneță chinuită, parcă mocneau veacuri de suferinți sub strășinele de moloz și de hlujeni putreziți. VLAHUȚĂ, N. 122. Atunci au izbucnit, și la el și la mine, toate cîte mocneau în noi șj nu ni le spuneam. id. ap. CADE. Mama ținea tăcea, cătînd țintă-n ochii lui și mocnea. CONTEMPORANUL, V₂, 143. Ștâpîna noastră e ciudată ! . . . De loc nu se disbrobodește, N-arată fața nimărui, Ea stă de-o parte și mocnește, Oricît o rogi, oricît îi spui ! I. NEGRUZZI, S. IV, 533. Unii vorbeau, dar de alte nevoi; însă cei mai mulți mohneau în gînd, cu ochii în pămînt. N. REV. R. II, nr. 20, 122 (supl.). La treaba asta trebuie răbdare. Mulți ani un duh mocnește în tăcere; Cu vremea prinde leacul fin putere. GORUN, F. l03. A mocnit de necaz departe de tabăr-Ahile. MURNU, I .45. Cei șapte de la Amara însă, ștrînși într-un colț, mocneau și numai arar își aruncau cîte-o vorbă. REBREANU, R. I, 273. Și iar. . . aceeași oră de dimineață. . . Pe toate mocnind același secret. BACOVIA, O. 103. În văzduh mocnea răsuflarea caldă a pămîntului reavăn și mireasmă de frunză tînără. CAMIL PETRESCU, O. I, 111. Pe undeva, în fundul sufletului sărăcit al acestui înrăit bătrîn funcționar mocneșc accente de revoltă, dar care ies la suprafață doar atunci cînd alcoolul suplinește lipsa de curaj. CONTEMP. 1951, nr. 224, 2/6. Filică rîdea sfidător. . . cu o poftă din care nu-i vedeai decît dușmănia ce mocnea în el. MIHALE, O. 162. Cine știe cîte mai mocnesc aici, se gîndi el. E mai bine să nu zgîndăr lucrurile. V. ROM. ianuarie 1954, 99. Mă tem însă ca pînă atunci Badea să nu-și piardă răbdarea. Mocnește furia în el ca într-un om turbat. ib. august 1954, 147. – Prez. ind.: mocnesc. – Și: (regional) mocăni (prez. ind. mócăn), mogní, mohní vb. IV. – Din v. sl. мокиѧти „a uda, a muia”.