MINUS, (1, 2) minusuri, s. n., (3) adv. 1. S. n. (Mat.) Semn de forma unei liniuțe orizontale, folosit pentru indicarea operației de scădere sau pentru caracterizarea numerelor sau mărimilor negative. 2. S. n. Deficit, lipsă. 3. Adv. Mai puțin, fără. – Din lat. minus.

minus [At: ȘINCAI, Î. 69/18 / Pl: ~uri / E: lat minus] 1 sn Simbol matematic reprezentat printr-o linie scurtă orizontală, folosit pentru a indica o scădere sau, înaintea unor numere mărimi, pentru a le caracteriza ca negative. 2 sn (îs) ~ infinit Simbol matematic ce arată descreșterea nelimitată a numerelor negative. 3 av Mai puțin. 4 sn Defect. 5 sn Deficiență. 6 sn Lipsă într-un inventar, într-un cont.

MINUS, (1, 2) minusuri, s. n., (3) adv. 1. S. n. Semn de forma unei liniuțe orizontale, folosit pentru indicarea operației de scădere sau pentru caracterizarea numerelor sau mărimilor negative. 2. S. n. Deficit, lipsă. 3. Adv. Mai puțin, fără. – Din lat. minus.

MINUS², minusuri, s. n. 1. Semn de forma unei liniuțe orizontale care indică: a) (Mat.) operația scăderii sau o valoare negativă. (Adjectival) S-a pus.. să ne învețe cu tot dinadinsul matematica. Ne vorbea despre plus și minus infinit. I. BOTEZ, ȘC. 40; b) (Fiz.) temperatură sub zero grade. 2. Deficit, lipsă. S-au constatat minusuri la casă.

MINUS s.n. 1. Semn grafic de forma unei liniuțe orizontale, folosit pentru indicarea operației de scădere sau care indică un număr negativ. 2. Semn grafic asemănător cu cel din matematică, indicînd sarcinile electrice negative. 3. Deficit, lipsă. // adv. Fără, mai puțin, scăzînd. [< lat. minus].

MINUS I. s. n. 1. semn grafic (-) pentru indicarea operației de scădere sau care indică un număr negativ. 2. semn ca cel din matematică, indicând sarcinile electrice negative. 3. deficit, lipsă. II. adv. mai puțin, fără. (< lat. minus)

MINUS² ~uri n. 1) (în matematică și fizică) Semn în formă de liniuță orizontală care indică operația de scădere sau mărimi și sarcini negative. 2) (pe lângă un număr de grade) Temperatură mai jos de zero grade. ~ două grade. 3) Lipsă a unei însușiri necesare; deficiență; neajuns; deficit; meteahnă. /<lat. minus

minus n. mai puțin: o diferență în plus sau în minus.

*mínus adv. (lat. minus, maĭ puțin. V. minut). Scăzînd, maĭ puțin atît: opt minus doĭ e egal cu șase. S. m. (ca plus), pl. ușĭ. Semnu scăderiĭ în matematică (-). V. bez, deficit.

minus² s. n., pl. minusuri

minus² s. n., pl. minusuri

minus s. n., pl. minusuri

MÍNUS (< lat.) s. n., adv. 1. S. n. Numele semnului matematic „−”, cu care se reprezintă operația de scădere (ex. a − b) ori prin care se notează numerele sau mărimile negative (ex. −5; −ax²; −13°C), precum și electricitatea, potențialele sau electrozii negativi. 2. Adv. Mai puțin, fără. 3. S. n. Lipsă, deficit.

MINUS s., adj., adv. 1. s. v. lipsă. 2. adj. negativ. (Semnul ~.) 3. adv. (MAT.) fără. (5 ~ 3; îți dau totul, ~ scrisorile.)

MINUS s., adj., prep. 1. s. deficit, lipsă. (Are în casă un ~ de cîteva sute de lei.) 2. adj. negativ. (Semnul ~.) 3. prep. fără. (5 ~ 3.)

Minus ≠ plus

MINUS adv., s. n. 1. S. n. Simbol matematic avînd forma unei scurte linii orizontale, folosit fie pentru a indica o scădere, fie, înaintea unei mărimi sau a unui număr, pentru a caracteriza acea mărime sau acel număr ca negativ. - e semnul scoaterii și se numește minus. ȘINCAI, Î. 69/18, cf. ASACHI, ALGHEBRA, 5^r/21, LAZĂR, A. 27^v/6. Semnul -, care se pronunță minus și care serve a indica subtragerea unui număr din altul. CULIANU, A. 1. Semnul – (o liniuță orizontală) care se citește minus. CLIMESCU, A. 42, cf. LTR². Minus infinit = simbol matematic care arată descreșterea nelimitată a numerelor negative. S-a pus . . . să ne învețe cu tot dinadinsul matematica. Ne vorbea despre plus și minus infinit. I. BOTEZ, ȘC. 40. 2. Adv. Mai puțin, fără. Uneori să însămnează sustragerea fără a o face în faptă, puind între două numere semnul – carile însâmnează minus (mai puțin). ASACHI, E. I, 17/20. Găsești aici toată colecția „Vieței rumânești”, minus două numere, ce nu se mai găsesc. CARAGIALE, O. VII, 152. 3. S. n. Deficit, lipsă. Cu conștiința acestui minus, între identificarea obiectelor comparației subînțelese, procedează filozofii atunci cînd construiesc cele două mari metafore la care revin necontenit teoriile cunoașterii. VIANU, M. 45. – Pl.: (1, 3) minusuri. – Din lat. minus.