MANSUETUDINE s. f. (Livr.) Înclinația de a ierta cu generozitate; mărinimie, indulgență. [Pr.: -su-e-] – Din lat. mansuetudo, -inis, it. mansuetudine.

mansuetudine sf [At: COSTINESCU / E: lat mansuetudo, -inis cf it mansuetudine] (Liv) Blândețe.

MANSUETUDINE s. f. (Livr.) Blândețe, bunătate; îngăduință, răbdare; milă, omenie. – Din lat. mansuetudo, -inis, it. mansuetudine.

MANSUETUDINE s.f. (Liv.) Blîndețe, bunătate. [Pron. -su-e-. / < lat. mansuetudo, it. mansuetudine].

MANSUETUDINE s. f. blândețe, bunătate. (< fr. mansuétude, lat. mansuetudo)

*mansuetúdine f. (lat. mansuetúdo, -údinis). Blîndeță, amabilitate, indulgență.

mansuetudine (livr.) (desp. -su-e-) s. f., g.-d. art. mansuetudinii

mansuetudine (livr.) (-su-e-) s. f., g.-d. art. mansuetudinii

mansuetudine s. f. (sil. -su-e-), g.-d. art. mansuetudinii

MANSUETUDINE s. v. blândețe, bunătate.

mansuetudine s. v. BLÎNDEȚE. BUNĂTATE.

MANSUETÚDINE s. f. (Livresc) Blîndețe, îngăduință, răbdare, milă, omenie. Cf. COSTINESCU, LM. Are. . . atîta dulceață în ochi și pe buze, atîta măsură în mișcări, atîta onestitate și mansuetudine în suflet. CARAGIALE, O. III, 187. Impresia, acelui joc, de cruzime și mansuetudine, pe care-l aplică șoarecilor, înainte de a-i sugruma, pisicile. PERPESSICIUS, M. IV, 459. - Din lat. mansuetudo, -inis. Cf. it. mansuetudine.