ECLIPSA, eclipsez, vb. I. Tranz. 1. (La pers. 3; despre astre) A suferi fenomenul de eclipsă (1). 2. Fig. A pune, a lăsa în umbră, a întuneca, a umbri; a întrece, a depăși pe cineva (în merite, în strălucire). ♦ Refl. (Fam.) A se face nevăzut, a pleca pe furiș; a dispărea. – Din fr. éclipser.

eclipsa [At: AMFILOHIE, G. F. 117^r/4 / V: (înv) ~si, (îvr) ~isa / Pzi: ~sez, (îvr) eclips, 3 (îvr) ~să, Cj (îvr) să ~se / E: fr éclipser] 1 vt A întuneca total sau parțial un corp ceresc, interpunându-se în calea razelor lui de lumină sau între el și soare. 2-3 vir (Înv) A (se) afla în eclipsă (1). 4-5 vt (Fig) A pune, a lăsa în umbră, a întrece pe cineva (în merite, în strălucire) Si: a depăși, a întrece. 6 vr (Fam) A se face nevăzut. 7-8 vr (Fam) A pleca brusc sau pe furiș. 9 vr (Fam) A se sustrage (pentru un timp) atenției publice. 10 vr (Fig) A rămâne în umbră.

*ECLIPSA (-ipsez) I. vb. tr. 1 💫 A ascunde cu totul sau în parte lumina unui astru: luna eclipsează soarele ¶ 2 A întuneca, a lăsa în umbră, a face să dispară: El vru să te ecelipse, vru țara să-ți reducă ALECS. ¶ 2 A întrece, a covîrși. II. vb. refl. 1 💫 A se ascunde, a dispărea îndărătul unui alt corp: soarele se eclipsează îndărătul lunii ¶ 2 Fig. A se face nevăzut, a dispărea, a pieri din ochi, a o șterge pe furiș [fr.].

ECLIPSA, eclipsez, vb. I. Tranz. 1. (La pers. 3) A întuneca total sau parțial un corp ceresc, interpunându-se în calea razelor lui de lumină sau între el și soare. 2. Fig. A pune, a lăsa în umbră, a întuneca, a umbri; a întrece, a depăși pe cineva (în merite, în strălucire). ♦ Refl. (Fam.) A se face nevăzut, a pleca pe furiș; a dispărea. – Din fr. éclipser.

ECLIPSA, eclipsez, vb. I. Tranz. 1. (Astron.; numai la pers. 3) A întuneca total sau parțial un corp ceresc, interpunîndu-se fie în calea razelor lui de lumină, fie între acel corp și soare. Luna eclipsează soarele. 2. Fig. A pune, a lăsa în umbră, a întuneca, a umbri, a întrece, a depăși. ♦ Refl. A dispărea, a se ascunde, a rămîne în umbră. De mult s-a eclipsat slava ta. NEGRUZZI, S. II 48. ♦ Refl. (În glumă) A se face nevăzut, a pleca pe furiș, a dispărea fără urmă, a o șterge. – Prez. conj. pers. 3 sg, și: (neobișnuit) să eclipse (ALECSANDRI, P. II 253). – Variantă: (învechit) eclipsi (NEGRUZZI, S. III 168) vb. IV.

ECLIPSA vb. I. tr. 1. A întuneca (parțial sau total) lumina unui astru. 2. (Fig.) A umbri, a lăsa în umbră. ♦ refl. A dispărea, a rămîne în umbră. [< fr. éclipser].

ECLIPSA vb. I. tr. 1. a întuneca lumina unui astru. 2. (fig.) a umbri, a lăsa în umbră. II. refl. (fam.) a dispărea, a rămâne în umbră. (< fr. éclipser)

A ECLIPSA ~ez tranz. 1) (aștri) A pune în eclipsă. 2) fig. A face să pălească (în fața altui lucru); a pune în umbră; a întuneca. 3) (persoane) A depăși prin merite sau prin valoare. [Sil. e-clip-sa] /<fr. éclipser

A SE ECLIPSA mă ~ez intranz. fam. A se face nevăzut; a înceta să mai fie în câmpul vizual; a dispărea; a pieri. [Sil. e-clip-sa] /<fr. éclipser

eclipsà v. 1. a întrerupe lumina unui astru; 2. fig. a întuneca, a covârși: a eclipsa pe rivalii săi; 3. a dispare: s’a eclipsat.

eclipsi² v vz eclipsa

eclisa v vz eclipsa

ECLIPSI vb. IV v. eclipsa.

*eclipséz v. tr. (d. eclipsă; fr. éclipser). Întunec. Fig. Întrec, las pe jos: gloria luĭ Cezar a eclipsat-o pe a luĭ Pompeĭ. V. refl. A dispărea fără să fiĭ observat.

eclipsa (a ~) (desp. e-clip-) vb., ind. prez. 1 sg. eclipsez, 3 eclipsează; conj. prez. 1 sg. să eclipsez, 3 să eclipseze

eclipsa (a ~) (e-clip-) vb., ind. prez. 3 eclipsează

eclipsa vb. (sil. -clip-), ind. prez. 1 sg. eclipsez, 3 sg. și pl. eclipsează

eclipsa, eclipsez v. r. a pleca pe furiș, a se face nevăzut

ECLIPSA vb. (fig.) a întuneca, a umbri. (I-a ~ pe toți cu verva sa.)

ECLIPSA vb. v. depăși, dispărea, întrece, pieri.

eclipsa vb. v. DEPĂȘI. DISPĂREA. ÎNTRECE. PIERI.

*ECLIPSA vb. (fig.) a întuneca, a umbri. (I-a ~ pe toți cu verva sa.)