DÂRLOAGĂ, dârloage, s. f. (Pop.) Cal slab, prăpădit și bătrân; mârțoagă, gloabă, dârdală. ◊ Expr. A fi (sau a se băga, a ajunge) slugă la dârloagă = a fi (sau a ajunge) sub conducerea unui om neînsemnat, nevrednic, nepriceput, a ajunge slugă la dârdală. [Var.: (rar) dârlog s. m.] – Et. nec.

DÂRLOAGĂ, dârloage, s. f. Cal slab, prăpădit și bătran; mârțoagă, gloabă, dârdală. ◊ Expr. A fi (sau se băga, a ajunge) slugă la dârloagă = a fi (sau a ajunge) sub conducerea unui om neînsemnat, nevrednic, nepriceput, a ajunge slugă la dârdală. [Var.: (rar) dârlog s. m.] – Et. nec.

DÂRLOAGĂ ~ge f. pop. Cal bătrân, slab și neputincios; mârțoagă; gloabă. [Sil. -loa-ga] /Orig. nec.

dârloagă f. l.mârțoagă de cal: slugă oloagă după dârloagă PANN; 2. fig. om de rând: am ajuns slugă la dârloagă. [V. dârlog].

târloagă¹ sf vz dârloagă

DÎRLOAGĂ, dîrloage, s. f. Cal slab, prăpădit și bătrîn; mîrțoagă, gloabă. Are o dîrloagă de cal care abia se mișcă. ◊ Expr. A fi (sau a se băga, a ajunge) slugă la dîrloagă = a fi (sau a ajunge) sub comanda, sub conducerea unui om nevrednic, nepriceput. Tănăsică era... păgubaș din sărăcia lui de slugă la dîrloagă. G. M. ZAMFIRESCU, M. D. I 52. Dacă n-am ținut samă de vorbele lui, am ajuns slugă la dîrloagă, și acum, vrînd nevrînd, trebuie s-ascult, că mi-i capul în primejdie. CREANGĂ, P. 212. – Variantă: (neobișnuit) dîrlog, dîrlogi (CAMILAR, N. II 455), s. m.

DÎRLOG¹ s. m. v. dîrloagă.

dîrloágă (oa dift.) f., pl. e (d. dîrlog, adică „anexă, ĭedec, adaus, nu stăpîn”). Iron. Persoană fără valoare. A ajunge slugă la dîrloagă, a ajunge slugă la slugă.

dârloagă (mârțoagă) (pop.) s. f., g.-d. art. dârloagei; pl. dârloage

dârloagă (cal) (pop.) s. f., g.-d. art. dârloagei; pl. dârloage

dârloagă (cal slab) s. f., g.-d. art. dârloagei; pl. dârloage

dălogi, dîrloagă, dîrlogi, dologi TDRG și DA lasă aceste cuvinte fără etimologie ; CADE și DLRM explică pe dîrloagă prin bg. дръгла „slabă”, ceea ce nu se potrivește nici pentru sunete, nici pentru înțeles. Pușcariu, DR, III (1924), p. 832-833, construiește o etimologie foarte complicată pentru dârlogi : bg. удило, care e pentru un mai vechi *udidlo din acesta din urmă ar veni un rom. *udirlă, căruia i s-a adăugat sufixul -og și care ar fi pierdut pe u inițial, luat drept numeralul un „mai ales fiindcă cuvîntul e întrebuințat cu deosebire la plural” ; dălog ar îi o formă mai nouă din udilo Dar cît de vechi ar trebui să fie cuvîntul pentru a fi păstrat pe d din sufixul bulgar ? Nici un alt nume de instrument de origine bulgară nu l-a păstrat (vezi și mocirlă). Dacă cuvîntul se folosește mai ales la plural, nu era de loc normal să se confunde u- cu un (udîrlogi nu putea ti luat drept un dîrlogi). Dălog e dat de dicționare ca arhaic față de dîrlog. În sfîrșit, trebuie avută în vedere și varianta dologi (DA ; doloji la Teaha, p. 221). Această din urmă variantă, răspîndită în nordul țării, ne dă cheia etimologiei. Sensul se reduce în general la „element adăugat”, fie la căpăstru sau frîu, fie la îmblăciu sau la coafură. Fără a cunoaște varianta dologi, DU a recunoscut elementul esențial al înțelesului și trimite la sl. dolagati „a adăuga, a pune la”. Precizez că trebuie să pornim de la rus. доложить sau ucr, доложити. A existat în slavă un substantiv dologŭ ? Scriban, pornind fără îndoială de la DU, nu se sfiește să-l insereze ca atestat, adăugînd pentru confirmare pe pîrlog, polog, potlog, zălog (se mai putea adăuga olog, răzlog ; limbile slave mai cunosc și alte derivate cu prefixe). În orice caz, în romînește nu este nici o urmă a unui verb a doloji, de la care să considerăm că dolog e postverbal. S-ar părea că dolog e de origine ucraineană, iar dălog reproduce pronunțarea rusească (cf. dămol pentru domol) ; grupul rl este expresiv (SCL, X (959), p. 206-209), iar ă a devenit î înainte de rl. Scriban a văzut just, după părerea mea, că dîrloagă aparține aceleiași familii, dar explicațiile lui nu corespund : dîrloagă ar însemna „anexă, iedec, adaus, nu stăpîn”, iar slugă la dîrloagă ar fi tot una cu „slugă la slugă”. În realitate cal de dîrloagă e „cal de adaos”, folosit în special pentru eforturi scurte și grele (de exemplu , cum am apucat personal, la tiamvaiele care aveau de urcat o pantă). Se înțelege că pentru astfel de muncă nu se repartizau cai buni, și pe de altă parte îngrijirea unui astiel de cal este și mai anevoioasă și mai puțin prețuită decît a unul cal bun.

DÂRLOAGĂ s. v. gloabă, mârțoagă.

dîrloagă s. v. GLOABĂ. MÎRȚOAGĂ.

dârloágă, dârloage, s.f. 1. Mârțoagă. 2. Căruță veche și spartă. – Et. nec. (MDA); din dârlog „anexă, adaos” (Scriban, Șăineanu).

dârloagă, dârloage, s.f. – 1. Mârțoagă. 2. Căruță veche și spartă (Hotea, 2006). – Et. nec. (DEX, MDA); din dârlog „anexă, adaos” (Scriban, Șăineanu); probabil dintr-o formă onomatopeică (dârl, dârla), referitor la zgomotul produs de căruță (sensul 2), la fel ca și dârlai „cântec”.

dârloagă, -e, (dârlog), s.f. – Căruță veche și spartă (Hotea 2006). – Probabil formă onomatopeică, ref. la zgomotul produs de căruță (dârla).