DENTINĂ s. f. Țesut osos sensibil care formează coroana și rădăcina dintelui; ivoriu. – Din fr. dentine.

dentină sf [At: ANATOMIA, 96 / Pl: ~ne / E: fr dentine] Substanță proteică, bogat mineralizată, care formează masa principală a dintelui Si: ivoriu.

* DENTINĂ sf. 🫀 Substanța osoasă din care e alcătuit dintele, fildeș [fr.].

DENTINĂ s. f. Substanță proteică, bogat mineralizată, care formează masa principala a dintelui; ivoriu. – Din fr. dentine.

DENTINĂ s. f. Substanță proteică, bogat mineralizată, care formează masa principală a dintelui.

DENTINĂ s.f. Substanță organică din care este formată masa dintelui; ivoriu. [< fr. dentine].

DENTINĂ s. f. substanță proteică, bogat mineralizată, din care este formată pulpa dintelui; ivoriu. (< fr. dentine)

DENTINĂ f. Substanță organică din care este formată masa principală a dintelui; ivoriu. /<fr. dentine

dentină s. f., g.-d. art. dentinei

dentină s. f., g.-d. art. dentinei

dentină s. f., g.-d. art. dentinei

DENTINĂ s. (ANAT.) ivoriu. (~ dintelui.)

DENTINĂ s. (ANAT.) ivoriu. (~ dintelui.)