cotroci [At: ȘĂINEANU, D.U. / V: ~oși / Pzi: ~oșesc / E: ns cf mg kotroni „a râni, a scormoni”] (Îrg) 1-2 vi A cotrobăi (3-4). 3 vt A adăposti. 4 vi (Îf -oși) A înveli. 5 vt A îmbrăca. corectat(ă)

cotrocì v. 1. a scotoci; 2. a adăposti. [V. cotroc].

cotrocésc v. tr. (d. cotroc. Cp. cu scotocesc și cotropesc). Vest. Acoper, învălesc. Scotocesc: Cu cine aĭ lăsat casa? – Goală, cu ușile deschise. Barem să nu le spargă de vor s’o cotropească (Vl., VR. 1924, 9, 287). – Și -oșesc scotocesc (Vc.); cotîrcesc, învălesc (Gorj), otînjesc (Arg.).

cotroci (-cesc, -it), vb. – 1. A căuta, a iscodi. – 2. A acoperi, a înveli. – Var. cotroși, cotîrci. Creație expresivă, cf. cotrobăi. Sensul al doilea și cel de cotroc, s. n. (Trans., pat, culcuș), care pare un der. postverbal (după Scriban, legat de astruca, ipoteză puțin probabilă), se explică poate printr-o contaminare cu mag. katroc, ketres „alcov”; cu atît mai mult cu cît sînt cuvinte care circulă în Trans. și Banat. Cf. cotruță.

cotroci, cotrocesc, vb. IV (reg.) 1. a căuta cu de-amănuntul, a scotoci, a cotrobăi, a scormoni. 2. a adăposti.