CONGA s. f. 1. Dans executat în șir, cu ritm sincopat, inspirat din folclorul afro-cubanez; melodie după care se execută acest dans. 2. Tobă înaltă, de formă alungită, subțiată la extremitatea inferioară, acționată cu degetele și cu podul palmei. – Din fr. conga.

conga sf [At: DEX² / E: fr conga] 1 Dans cu ritm sincopat, inspirat din folclorul afro-cubanez. 2 Melodie după care se execută conga (1). 3 Tobă de formă lungă, subțiată la extremitatea inferioară, acționată cu degetele și cu podul palmei.

CONGA s. f. 1. Dans cu ritm sincopat, inspirat din folclorul afro-cubanez. 2. Tobă de formă lungă, subțiată la extremitatea inferioară, acționată cu degetele și cu podul palmei. – Din fr. conga.

CONGA s.f. 1. Dans modern, inspirat din folclorul afrocubanez, o variantă a rumbei, cu tact sincopat; melodia acestui dans. 2. Tobă înaltă, de origine cubaneză, într-o orchestră de jaz, acționată cu degetele și cu palma. [< sp., fr. conga].

CONGA s. f. 1. dans modern în coloană, cu ritm sincopat, inspirat din folclorul afro-cubanez, variantă a rumbei; melodia corespunzătoare. 2. tobă înaltă într-o orchestră de jaz, acționată cu degetele și cu palmele. (< sp., fr. conga)

+conga (sp.) s. f., g.-d. art. congăi; pl. conga

conga s. f. (dans)

conga (cuv. sp.) 1. Cântec și dans în marș (în coloană) popular cubanez, de carnaval. Se execută în ritmul unei tobe afro-cubane, c. (2), de la care își trage numele. S-a răspândit, după al doilea război mondial, ca dans de societate. 2. Tobă* de formă lungă, subțiată la extremitatea inferioară. Grupate câte trei c. de mărimi diferite; punerea în vibrație a membranelor instr. se face cu degetele și cu podul palmei. Numele c. provine probabil din cuv. bantu kunga, care desemna un cântec de ceremonial. Adusă din Africa în Cuba, c. a devenit instr. de acompaniament* al dansului c. (1). Face parte din instrumentarium-ul muzicii de dans latino-amer. dar a pătruns și în orch. de jazz* și simf.