COERENȚĂ, coerențe, s. f. 1. Legătură strânsă (și armonioasă) între părțile sau elementele unui întreg. 2. (Fiz.) Proprietatea mai multor unde de a avea aceeași lungime și diferențe de fază constante în timp. [Var.: coherență s. f.] – Din lat. cohaerentia, fr. cohérence.^[1]

coerență sf [At: LM / V: (rar) cohe~ / P: co-e~ / Pl: ~țe / E: lat cohaerentia, fr cohérence] 1 Legătură strânsă (și armonioasă) între părțile sau elementele unui întreg Si: coeziune (2). 2 Forța care ține legate moleculele unui corp Si: coeziune (1). 3 Înlănțuire. 4 (Fiz) Proprietatea mai multor unde de a avea aceeași lungime și diferențe de fază constante în timp.

* COERENȚĂ (pl. -țe) sf. Legătură, unire, strîngere a unor părți asemănătoare între ele; Ⓕ: vorbe, gîndiri fără ~ [fr. cohérence].

COERENȚĂ, coerențe, s. f. 1. Legătură strânsă (și armonioasă) între părțile sau elementele unui întreg. 2. (Fiz.) Proprietatea mai multor unde de a avea aceeași lungime și diferențe de fază constante în timp. [Var.: coherență s. f.] – Din lat. cohaerentia, fr. cohérence.

COERENȚĂ, coerențe, s. f. Legătură strînsă între toate părțile sau elementele unui întreg. ◊ Fig. Coerența ideilor. – Variantă: coherență s. f.

COERENȚĂ s.f. Legătură, unire strînsă (între mai multe elemente, idei, lucruri). ♦ Proprietate a unui sistem de axiome de a nu admite contradicție între nici o pereche de propoziții care pot fi deduse din el. [Var. coherență s.f. / cf. fr. cohérence, lat. cohaerentia].

COERENȚĂ s. f. 1. însușirea de a fi coerent; legătură strânsă, logică între mai multe elemente, idei, lucruri. 2. (mat.) proprietate a unui sistem de axiome de a nu admite contradicții între nici o pereche de propoziții care pot fi deduse din el; consistență (2). 3. (fiz.) proprietate a undelor de a fi coerente (2). (< fr. cohérence, lat. cohaerentia)

COERENȚĂ ~e f. 1) Legătură internă strânsă; caracter coerent; unitate; coeziune. 2) Relație armonioasă între idei; lipsă de contradicții. [Sil. co-e-ren-] /<lat. cohaerentia, fr. cohérence

coerență f. legătura, unirea lucrurilor între ele.

*coerénță f., pl. e (lat. cohaerentia). Legătură, unire, conexiune între lucrurĭ: discurs fără coerență. – Și coh-.

coherență sf vz coerență

COHERENȚĂ s.f. v. coerență.

coerență s. f., g.-d. art. coerenței; pl. coerențe

coerență s. f., g.-d. art. coerenței; pl. coerențe

coerență s. f., g.-d. art. coerenței; pl. coerențe

COERENȚĂ s. 1. v. logică. 2. (MAT.) consistență.

COERENȚĂ s. logică, noimă, sens, șir. (Vorbește fără ~.)

Coerență ≠ incoerență