BROSCARIȚĂ, broscarițe, s. f. Denumire dată mai multor specii de plante erbacee acvatice cu flori hermafrodite, albe-verzui, dispuse în spice; notătoare (Potamogeton natans). – Broască + suf. -ariță.

broscariță sf [At: PANȚU, PL. / V: ~căr~ / Pl: ~țe / E: broască + -ariță] 1 Plantă erbacee acvatică din familia scheuchyeriacee, înaltă de 15-60 cm, glabră, cu foi bazilare, îngust-lineare, cu flori verzui, fructe lineare, îngustate spre bază, alipite de tulpină și desfacându-se la maturitate în trei capsule, care crește pe locuri umede (Ludwigia palustris). 2 Planta Potamogeton natans. 3 (Bot) Iarba-șerpilor (Triglochin palustre).

broscariță s.f. (bot.) Plantă erbacee acvatică, din familia scheuczeriacee, cu tulpina lungă de 15-60 cm, cu frunzele pețiolate, înguste și liniare, cu florile albe-verzui, hermafrodite, dispuse în spic, cu fructele liniare, îngustate la bază, alipite de tulpină, care se desfac la maturitate în trei valve, care crește prin bălți sau prin ape lin curgătoare (Potamogeton natans); limba-apei. • pl. -țe. /broască + -ăriță.

BROSCARIȚĂ (pl. -țe) sf. 🌿 Plantă, numită și „limba-apei” sau „notătoare”, care crește prin bălți și prin apele lin curgătoare (Potamogeton natans) (🖼 619) [broască].

BROSCARIȚĂ, broscarițe, s. f. Denumire dată mai multor specii de plante erbacee acvatice cu flori hermafrodite, albe-verzui, dispuse în spice; notătoare (Potamogeton). – Broască + suf. -ariță.

BROSCARIȚĂ, broscarițe, s. f. 1. Plantă erbacee acvatică, cu flori albe-verzui (Potamogeton natans); limba-apei. 2. Plantă erbacee acvatică, cu flori verzi și fructe care se desfac la maturitate în trei valve (Triglochin palustre); iarba-șerpilor. – Din broască + suf. -ariță.

broscariță f. plantă ce crește prin apele stagnante și lin curgătoare (Potamogeton natans).

broscáriță f., pl. e (d. broască). O algă (potamogéton natans).

broscăriță sf vz broscariță

LIMBĂ (pl. -bi) sf. 1 🫀 Partea musculară mobilă din gura omului și a multor animale, organul principal al gustului, care contribue încă la producerea graiului, la mestecarea și înghițirea alimentelor (🖼 2886): a i se usca limba de sete; a scoate limba; a aștepta, a alerga, a umbla după ceva cu limba scoasă, cu limba de un cot, a aștepta, a căuta să capete un lucru de care cineva are mare nevoie: cîți sînt cu averi mari cari aleargă după pensie cu limba scoasă (ALECS.) ¶ 2 🍽 Limba animalelor considerată ca aliment: ~ de vițel, de bou, de porc; ~ fiartă, afumată ¶ 3 Limba considerată numai ca organ al vorbirii: a prinde (la) limbă, a deveni vorbăreț; Ⓕ; a-și ținea limba în gură; a-și pune frîu limbii, a se feri de a vorbi (ceea ce nu trebue, mai mult decît trebue); a fi slobod la ~, a avea ~ lungă, a vorbi prea mult, a spune ceea ce nu trebue; de aci, LIMBĂ-LUNGĂ, om prea vorbăreț (PAMF.); a avea mîncărime de ~, a nu putea tăcea din gură, a avea chef să tot vorbească: avea, biet, mîncărime de ~, dară îi era frică ... să dea pe față taina (ISP.); parcă-l trage cineva de ~, parcă-l silește cineva să vorbească; a-și mușca limba, a se căi de a fi vorbit. de a fi spus ceea ce nu trebuia; a i se deslega limba, a începe să vorbească după multă tăcere; îmi vine, îmi umblă, îmi stă pe ~, nu-mi pot aduce aminteimediat de acest lucru, de acest cuvînt, de acest nume, cu toate că-l știu bine: ajutați-mi a spune, că nu-mi aduc aminte, dar îmi umblă prin ~ (ȚICH.); (P): limba taie mai mult decît sabia; – limba oase n’are și oase sfarmă; – limba îndulcește, limba amărăște, o vorbă poate face și bine și rău; – toată pasărea pe limba ei piere, de multe ori omul dă de necazuri pentru că nu știe să tacă cînd trebue; 👉 BOU 12 ¶ 4 Cu ~ de moarte, cu ultima voință exprimată, pe patul morții: un om, la moartea lui, de-și va lăsa, cu ~ de moarte, mult puțin ce va avea (PRV.-MB.); ea lăsase cu ~ de moarte să-i facă coșciugul din scîndurile clavirului (I.-GH.) ¶ 5 📖 Totalitatea cuvintelor, formelor și construcțiunilor întrebuințate de o colectivitate de oameni pentru a-și exprima gîndirea prin graiu sau prin scris: limba latină, română, franceză; ~ străină, literară, populară; ~ maternă, învățată în copilărie, vorbită acasă cu părinții; ~ moartă, care nu se mai vorbește (greaca, latina, ebraica, sanscrita, etc.); ~ vie, care se vorbește încă ¶ 6 ⊕ Graiu convențional: limba muților, hoților ¶ 7 🎖️ ‡ Informațiune cu privire la mișcările, la starea, la poziția dușmanilor; a prinde ~, a afla prin spioni: m’apropiu de lagărul leșesc, ca să prind ~ și să aflu ceva (ALECS); prinzînd ~ despre starea lagărului lui Mateiaș (ISP.) ¶ 8 ‡ Popor (în spec. păgîn, sau considerat ca atare): oștile protivnicilor se alcătuiau din toate limbile păgîne din răsărit (ISP.); ~ rea (BRL.), neam rău ¶ 9 Ori-ce are o analogie sau o asemănare cu o limbă: limbi de foc; limba clopotului: ușile se izbeau, clămpînd ca o ~ de clopot ce nu atinge arama (D.-ZAMF.); limba meliței, cumpenei, briceagului, etc.; 👉 LOPĂȚICĂ 4; pe creasta casei... scîrție, la fite-ce bătaie de vînt, două limbi de tinichea (DLVR.) ¶ 10 Fășie lungă și îngustă: ~ de pămînt; ~ de mal; ~ de pădure: portul cel vechiu se află la marginea limbii de pămînt ce înaintează în mare (BOL.); oraș însemnat al Bulgariei, împins în Dunăre pe o ~ de mal (VLAH.); flămînd și trudit străbătea o ~ de pădure (VLAH.); ia, cît cole... un deal și-o vale și-o ~ de pădure (GN.); dincoace despre noi se include cu o ~ de mare, care iese din marea Albă (M.-COST.) ¶ 11 🌿 LIMBA-APEI = BROSCARIȚĂ; LIMBA-BĂLȚILOR = LIMBARIȚĂ; LIMBA-BOULUI¹, plantă acoperită cu peri aspri și țeposi, cu frumoase flori mari, albastre (Anchusa italica); LIMBA-BOULUI² – MIRUȚĂ; LIMBA-BOULUI³ = SICĂ; LIMBA-BROAȘTEI¹ = LIMBARIȚĂ; LIMBA-BROASTEI² = IARBA-BROAȘTELOR; LIMBA-CÎNELUI = ARĂRIEL; LIMBA-CERBULUI = NĂVALNIC¹; LIMBA-CUCULUI 👉 CUC 6; LIMBA-MĂRII, mică plantă cu flori albe, trandafirii, purpurii sau violete, originară din Europa meridională, cultivată adesea ca plantă decorativă; numită și „limbușoară” (Iberis umbellata) (🖼 2887); LIMBA-MIELULUI, plantă acoperită cu peri aspri, cu flori frumoase albastre, rar albe, întrebuințate în medicină pentru proprietățile lor sudorifice și pectorale; numită și „atrățel”, „otrățel” sau „boranță” (Borrago officinalis) (🖼 2888); LIMBA-OII¹, plantă cu flori purpurii dispuse în capitol; numită și „pălămidă” (Cirsium canum); LIMBA-OII² = PĂTLAGINĂ; LIMBA-PEȘTELUI¹, plantă cu frunzele de un verde-albăstruiu; face flori violete cu un caliciu alb-albăstruiu (Statica limonium) (🖼 2889); LIMBA-PEȘTELUI² = SICĂ; LIMBA-ȘARPELUI, plantă cu o frunză mică ovală, care îmbrățișază tulipina (Ophioglossum vulgatum) (🖼 2890); LIMBA-VACII, LIMBA-VECINEI (BD.-DEL.) = NĂVALNIC¹; LIMBA-VRĂBIEI, mică plantă, cu flori verzui mititele, al cărei fruct e cu o nuculă cu o singură sămînță (Thymelaea passerina) (🖼 2891) ¶ 12 🐟 = CAMBULĂ; – LIMBĂ-DE-MARE, pește de mare, foarte turtit, de felul cambulei; numit și „glosă” sau „șoarece-de-mare” (Solea impar) (🖼 2892)[lat. lĭngua].

BROSCĂRIȚĂ, broscarițe, s. f. 1. Plantă erbacee acvatică, cu flori albe-verzui; crește prin bălți sau prin ape lin curgătoare (Potamogeton natans); limba-apei, notătoare. 2. Plantă erbacee acvatică cu flori verzi și fructe (capsule) care se desfac la maturitate în trei valve; crește prin locuri umede și livezi mlăștinoase (Triglochin palustre); iarba-șerpilor.

broscariță (plantă) s. f., g.-d. art. broscariței; pl. broscarițe

broscariță (notătoare) s. f., g.-d. art. broscariței; pl. broscarițe

broscariță s. f., g.-d. art. broscariței; pl. broscarițe

BROSCARIȚĂ s. (BOT.; Potamogeton natans) (reg.) notătoare, limba-apei, (Munt.) pașă.

BROSCARIȚĂ s. (BOT.; Potamogeton natans) (pop.) notătoare, limba-apei, (Munt.) pașă.