bluf sn [At: SCÂNTEIA, 1947, nr. 734 / S: bluff / P: blaf / Pl: ~uri / E: fr bluff] 1-2 Acțiune care urmărește intimidarea (sau inducerea în eroare).

BLUF, blufuri, s. n. (Livr.) Atitudine neîntemeiată prin care se urmărește intimidarea cuiva. [Pr.: și: blaf] – Din engl. bluff.

BLUF, blufuri, s. n. (Englezism) Născocire, minciună făcută cu scopul de a speria, de a intimida sau de a induce în eroare pe cineva. V. cacialma.

BLUF, blufuri, s. n. Născocire, minciună neizbutită făcută cu scopul de a induce în eroare pe cineva, de a-l intimida. – Engl. bluff.

BLUF s.n. (Rar) Vorbă spusă (sau acțiune făcută) în scop de intimidare sau de inducere în eroare; lăudăroșenie. [Pron. blaf, pl. -furi. / < engl., fr. bluff].

BLUF [BLÖF] s. n. vorbă spusă (sau acțiune făcută) în scop de intimidare; cacealma. (< engl. bluff)

BLUF [pr.: blöf] ~uri n. livr. Șiretlic prin care cineva este speriat sau indus în eroare; faptă sau acțiune neizbutită (menită să deruteze sau să intimideze un adversar). /<engl. bluff

*bluf n., pl. urĭ (fr. [d. engl.] bluff, de unde și germ. verblüffen, a uimi). Vorbă saŭ acțiune menită să intimideze orĭ să producă iluziune.

BLUFF, bluffuri, s. n. Atitudine neîntemeiată prin care se urmărește intimidarea cuiva. [Pr.: blaf] – Din engl. bluff.

bluff [blaf] s.n. Vorbă sau acțiune prin care se urmărește intimidarea, păcălirea cuiva; cacialma. • pl. -uri. /<engl. bluff.

!bluf/(engl.) bluff [pron. blaf] s. n., pl. blufuri/bluffuri [pron. blafurⁱ]

bluff (angl.) [pron. blaf] s. n., pl. bluffuri

bluf (blufuri), s. n. – Înșelătorie, cacealma. Eng. bluff, prin intermediul fr. – Der. (rar) blufa, vb. (a face cacealma, a înșela).